14 decembrie 2000
Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; comentariu: Octavian Paler).
Romania profundă.
Un gînditor spaniol zicea că Spania este ceea ce se vede, plus misterele ei. Dacă am parafraza această formulă utilizînd-o pentru Romania, care ar fi ministerele noastre , adăugate la ceea ce se vede? Probabil expresia „Romania profundă” nu e o vorbă goală. Numai că nimeni nu s-a obosit să studieze serios, dincolo de ode, de demagocie sau de decepţii circumstanţiale.
Romania profundă e mai degrabă un clişeu invocat de cei care vor să atragă atenţia politicienilor că nu cunosc Romania de dincolo de Chitila. Obişnuiţi să afle ce se întîmplă în ţară din ziare şi să comunice cu populaţia prin TV, politicienii au o reprezentare cu totul aproximativă a problemelor reale şi mai ales o necunoaştere aproape desăvîrşită a psihologiei celor cărora, din patru în patru ani, le cer votul.
Nici eu nu mă pot lăuda că aş fi un expert al Romaniei profunde. Circul însă zilnic pe stradă şi discut cu persoane din diverse zone ale ţării. Si cînd impresiile concordă, pot să trag unele concluzii: fireşte, nu definitive şi cu atît mai puţin cu pretenţii de adevăruri absolute. Dar unele repere îmi sunt de folos în raţionamentele mele.
Am înţeles astfel că sunt necesare unele nuanţe în judecarea recentului scrutin. În sinea mea, am refuzat din capul locului să cred că un român din trei ar fi, la sfîrşitul acestui secol, xenofob, antisemit, şovin. Avem multe metehne dar bunul simţ nu lipseşte pe la noi decît în cazuri izolate, patologice. De aceea, accensiunea electorală a extremismului m-a nedumerit, chiar dacă ştiu că nu numai somnul raţiunii naşte monstrii. O face şi mizeria. (...)
Un blocaj politic acum, urmat de vînzoleala unor alegeri anticipate pe fondul tensiunilor create de nemultumirile economice ar putea arunca Romania într-un haos cu consecinţe imprevizibile, tocmai într-un moment în care istoria europeană se precipită spre innoirea lumii vechi.
A porni un război de gherilă acum împotriva PDSR şi a lui Ion Iliescu în numele unor antipatii mai vechi şi chiar a unor rezerve întemeiate, ar fi, după părerea mea, o dovadă de miopie naţională. Aceasta nu înseamnă însă ca PDSR şi Ion Iliescu au nevoie de ochi dulci, de menajamente oportuniste. Dimpotriva: lustruitorii de clanţe ar trebui să se abţină pentru a nu polua judecata critica, rece, lucidă, cu prae mult roz.
Ne aflam într-un moment greu şi, mai mult ca oricînd sunt convins că uneori, patriotismul e o problemă de seriozitate.
