Așa-numitul ministru de externe a regiunii transnistrene, Vitali Ignatiev, a fost chemat la sediul Serviciului de Securitate Ucrainean (SBU) din regiunea Vinnița pe 15-17 ianuarie. Potrivit unei somații publice, el este suspectat de săvârșirea unor infracțiuni penale.
Așa-numitul guvern al regiunii transnistrene anunță că a anulat „regimul vamal preferențial” pentru fermierii moldoveni din Dubăsari, care au terenuri agricole amplasate după traseul Tiraspol-Camenca.
Agenția rusă de presă TASS a publicat marți un amplu interviu cu liderul regimului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. În remarcile pe teme de politică externă, el se plânge printre altele de ruperea treptată a legăturilor cu CSI și critică ambițiile europene ale Chișinăului.
Agenția de Mediu a eliberat, la 29 decembrie 2023, două autorizații pentru Uzina Metalurgică de la Râbnița: una pentru gestionarea deșeurilor, iar alta pentru emisia în atmosferă a poluanților de la sursele fixe de poluare. Ambele sunt valabile până pe 20 octombrie 2024.
O întâlnire a președintelui moldovean cu pretinsul lider de la Tiraspol poate avea loc doar într-un singur caz – atunci când va fi semnat un acord politic de rezolvare definitivă a conflictului și de reîntregire a R. Moldova, spune ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea.
Administrația de la Tiraspol spune că a adoptat pentru 2024 un buget cu un deficit record, explicat prin scăderea masivă a veniturilor. 50% din cheltuieli nu sunt acoperite, iar pentru prima dată în ultimii ani nu au fost prevăzute majorări de pensii sau salarii.
Cheia de la soluționarea conflictului transnistrean e la Chișinău, iar la Moscova se află cheia perpetuării stării actuale – un conflict nerezolvat și înghețat într-o țară dezbinată, a declarat la Europa Liberă Alexandru Flenchea, expert în problematica transnistreană.
O delegație ucraineană, în frunte cu ambasadorul cu misiuni speciale, Paun Rohovei, responsabil de reglementarea transnistreană, l-a anunțat pe liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, că Ucraina nu va mai participa în niciun format de negocieri în care va fi și Federația Rusă.
Mai mult de jumătate din produsele vândute de regiunea transnistreană în primele 10 luni ale anului curent au ajuns pe malul drept al Nistrului, arată date proaspete ale autorităților de la Tiraspol. Cota a crescut în ultimii ani, dar experții ezită să spună dacă tendința se poate menține.
Miliția transnistreană continuă investigațiile în dosarul asasinării politicianului și activistului civic Oleg Horjan, însă nu a făcut progrese în ultimele patru luni, spune așa-zisul ministru de Interne a regiunii transnistrene, Vitalie Neagu.
Încarcă mai mult