Linkuri accesibilitate

Înapoi la oaste cu de-a sila. Cum sunt readuși pe front soldați ruși răniți, chiar și în cârje (video)


Imagini apărute online documentează un nou caz în care militari ruși răniți au fost trimiși cu forța înapoi pe frontul din Ucraina, înainte de a li se vindeca de tot rănile suferite anterior. Această practică a fost dată la iveală și de o investigație recentă a Europei Libere.

În ultimul asemenea caz cunoscut, un grup de peste 150 de militari ruși spun într-un clip video filmat la sfârșitul lunii februarie și postat ulterior online că au fost adunați cu forța și trimiși înapoi la război, înainte de a li se vindeca de tot rănile suferite anterior.

Cei 150 au fost aparent răniți și aduși pentru tratament în spitalele militare ruse, de unde au fugit, dar au fost prinși de autorități și acuzați de „părăsirea fără permisiune a unității militare”.

Portalul Astra care a relatat primul despre caz spune că inițial, soldații au fost adunați la un comisariat din regiunea Celeabinsk, iar apoi transportați într-o tabără de corturi din Ekaterinburg, unde au încercat să se revolte. În clipul din februarie, liderii lor spun că au fost adunați pentru a fi trimiși înapoi pe front fără vreo anchetă sau proces de judecată, în ciuda faptului că sunt bolnavi, iar mulți se sprijină în cârje.

Un clip ulterior îi înfățișează într-un autobuz, membri ai grupului spunând că sunt duși la aeroportul din Ekaterinburg pentru a fi transportați cu avionul la Rostov, iar de acolo pe front.

O practică răspândită

O investigație recentă a serviciului rusesc al Europei Libere bazată pe o scurgere de înscrisuri medicale de la ministerul rus al Apărării sugerează că trimiterea răniților înapoi la luptă este o practică răspândită pe larg în armata rusă.

Această strategie a permis Rusiei să mențină presiunea asupra trupelor ucrainene de-a lungul celor aproximativ 1100 de kilometri de linie a frontului, în ciuda faptului că rata pierderilor rusești este uluitor de mare.

Clipuri înfățișând trimiterea răniților pe front au mai apărut pe rețelele de socializare online și în trecut.

Într-un video postat pe Telegram pe 13 februarie, oameni cu însemnele poliției militare ruse înșfacă un bărbat în cârje și îl bagă într-un camion.

Un blogger ucrainean de război, Denis Kazanski, a spus că este un militar din regimentul 503 de infanterie motorizată al armatei ruse. Iar publicația Mediazona a stabilit locul filmării – un poligon din Kadamov, regiunea rusă Rostov.

Într-un clip postat pe 21 ianuarie, apar militari identificați ca soldații ai armatei a 20-a ruse dislocați în Kreminna, în regiunea ocupată a Ucrainei, Luhansk, care sunt trimiși în luptă, mergând în cârje.

Mai devreme, un clip filmat din dronă în localitatea Novotroițkoe din regiunea Donețk înfățișează militari avansând în cârje pe un câmp, înainte să fie loviți de sus.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG