Traian Ungureanu

Ca să coborîm de pe platoul principiilor nobile, în lumea reală, povestea cotelor de migranți conține un detaliu niciodată amintit de UE. Da, statele est-europene se împotrivesc importului de migranți și, da, UE a ajuns la ideea că această poziție trebuie pedepsită cu tăierea fondurilor. Numai că statele est-eruoepene ar urma să fie pedepsite pentru un refuz pe care victima nu îl reclamă, ba chiar îl aprobă. Mai clar, migranții intră în Europa și pornesc numai și numai spre Vest, unde caută un nivel de viață și asistență socială ridicat. În enorma lor majoritate, migranții refuză să se gîndească, măcar, la viața într-un stat est-european.

Autoritățile vest-europene care pregătesc sancțiuni pentru Est se fac foarte bine că nu știu sau nu au auzit de această situație și se poartă ca și cum migranții nu visează altceva decît să ajungă în Est. Și farsa continuă. Liderii vest-europeni simulează indignarea față de lipsa de recunoștință a esticilor, iar esticii acceptă muntele de hîrtii și amenințări, cu speranța, nu tocmai deplasată, că totul e un spectacol de care nu se va alege nimic. S-ar prea putea ca scandalul cotelor și amenințarea cu tăierea fondurilor să treacă, așa cum au mai trecut atîtea, și să se piardă fără urmă în labirintul birocratic UE. Asta nu înseamnă, însă, că actualele tensiuni nu vor lăsa urme.

Amenințările venite din partea vestică a UE sînt mai puțin importante prin posibila vătămare financiară și mult mai însemnate prin efectele morale și politice. Chiar faptul că am ajuns să vorbim de tabără vestică e regretabil și nu face bine manierelor măcar aparent înalte ale UE. Dar cu adevărat gravă e abia vulgaritatea acestor amenințări. Alegînd sancțiunea cu tăierea fondurilor, UE nu face decît să semnaleze că vede în Est o rudă săracă, sensibilă doar la bani și capabilă să înțeleagă din Europa numai ce ține de profit. Estul e pus într-o postură pre-cerebrală, ba chiar condamnat la starea de jumătate inferioară și primitivă a Europei. Iar cu asemenea oameni nu poți vorbi decît în termeni de tejghea: acceptul sau banii! Și nu e numai asta.

Într-un fel, ideea sancțiunilor bănești spune că Estul a fost acceptat și rămîne în UE ca adaos tîrziu și nenatrural. Ca obligație și nu ca rezultat al reîntregirii europene. Evident, Estul a mai sărac, mai puțin dezvoltat și, deseori, mai reticient la norme și standarde liberale dar asta era clar de la bun început. Statele Vestice dau impresia că au descoperit acest lucru și că s-au lovit de el abia acum. Așa ceva nu poate fi adevărat. În schimb, e mult mai de crezut că divergențele provocate de valul de migranți scot la iveală resentimente și compelxe de superioritate mult mai vechi. E o situație periculoasă.

Pe de o parte, Estul a început să adune dovezi de ostilitate sau chiar dispreț vest european. Așa de pildă, refuzul de a aduce o Agenție Europeană în Est, după ce Marea Britanie a plecat din UE. Agențiile care lucrau la Londra au fost înșfăcate de Paris și Amsterdam. Încercările Estului au fost respinse și, în urmă, a rămas sentimentul că estici nu vor primi niciodată lucruri pe care vestul a pus, deja, ochii. Apoi, campania care face din Polonia și Ungaria promotori ai fascismului și rasismului a trecut deja într-o cruciadă care irită, în tot Estul, oameni care au doar vina de a fi estici, cu simțăminte, tradiții și cu un specific național demult apuse în Vest. Ciudat, mania Vestică pentru diversitate și specific local nu mai lucrează în acest caz. Problema pe care aceste divergențe o amplifică poate trece în divorț oficial sau subînțeles Vest-Est. Nimic nu spune că viteza evenimentelor și numărul viitoarelor crize europene se vor reduce. În aceste condiții, fractura ar putea deveni o realitate. Culmea, e exact punctul central de agenda Rusiei. Situație în care Vestul s-ar putea să constate că lipsa de tact și înțelegere au dat o mînă de ajutor Rusiei.

Să le tăiem banii! e o propunere de pedeapsă care vine mănușă mai degrabă vreunui stat sau administrații de zbiri decît distinsului aparat al Uniunii Europene. Dar vremurile se schimbă și măștile cad. Uniunea Europeană se apropie cu pași mici dar grăbiți de hotărîri de neimaginat altădată. Pedeapsa cu tăierea fondurilor e tot mai des invocată de persoane și organisme UE care vor să sancționeze state membre din Estul Europei. Vina: refuzul de a accepta cote de migranți sosiți din toată lumea în Europa de Vest.

Indignarea celor ce insistă să pedepsească Estul e ambalată în principii. Cine a intrat în clubul UE se poate bucura de avantaje doar dacă respectă regulile. Și cînd e vorba de migranți și cînd e vorba de statul de drept. Judecata e, evident, logică. Ea e mereu amintită în diverse Comisii și documente ale Parlamentului European și folosită în intervențiile publice ale demnitarilor europeni. Recent, patru foști Comisari Europeni au cerut pedeapsa cu tăierea fondurilor, într-o scrisoare adresată Președintelui Comisiei Europene. În presa vest-europeană, ideea trece drept o măsură normală și meritată de state est-europene ingrate. Logica fără cusur a principiului „cine profită trebuie să aibă și răspunderi” nu epuizează subiectul. Povestea e mult mai complicată și mai șubredă principial decît ar putea crede cineva care ascultă discursul oficial.

Prima observație critică trebuie să pornească de la adevărul elementar după care regulile nu se pot inventa sau schimba din mers. Propunerea de cote de migranți pentru Est, a apărut pentru că Vestul nu mai face față valului care vine din Africa și Asia. Valul uman care se deplasează spre Europa de Vest a fost încurajat și admis în interiorul Europei de Vest de o decizie luată de Cancelarul german Merkel care a anunțat, pur și simplu, acum doi ani, că deschide granițele. Cancelarul german a luat această decizie fără consultări și fără avertisment. Toată lumea a fost pusă în fața unui fapt împlinit.

Abia apoi a apărut ideea suplimentară după care și Estul trebuie să devină parte a procesului de primire. Cu alte cuvinte, a fost nevoie ca, mai întîi, Germania și alte state vest-europene să se lovească de consecințele propriilor decizii. Abia apoi, au descoperit statele vestice că esticii sînt ingrați. Vina Estului e, deci, un fel de a camufla sau diminua o decizie arbitrară și eșecul ei masiv. De altfel, poziția Estului nu îi putea surprinde pe vest-europeni. Ea a fost enunțată clar, încă de la început, în ordine, de guvernele macedonean, sîrb și maghiar care au refuzat să primească ceea ce se numea, pe atunci, refugiați. Polonia, Slovacia și România au adoptat, curînd, aceeași poziție. În primă fază, nimeni nu s-a gîndit să amenințe statele est-europene cu tăierea fondurilor. Ideea a apărut, cu un an în urmă. Comisia Europeană și lideri ai unor state membre mari ca Franța și Germania au început să se gîndească la redirecționarea spre Est a refugiaților. Așa a apărut proiectul cotelor care a fost pregătit tot fără consultări și trecut rapid prin Parlamentul European, fără o dezbatere propriu-zisă. Indiferent de poziția deputaților din Est, votul din Parlamentul European era asigurat, dată fiind majoritatea confortabilă deținută de parlamentarii vestici. În sfîrșit, după ce statele estice au obiectat, anunțînd că nu acceptă cotele, a apărut și amenințarea cu tăierea fondurilor, însoțită de discursuri moralizatoare pe tema înaltelor obligații morale pe care le presupune solidaritatea europeană. În concluzie, sancțiunile care amenință Estul Europei vin la capătul unei crize generate de Vest și niciodată discutată la nivel pan-european, așa cum o presupunea mult citatul principiu al solidarității europene.