Traian Ungureanu

Marele moment democratic 1989 trece în istorie, urmînd o curbă din ce în ce mai interesantă. Spre deosebire de momentele care se scufundă fără urmă în trecut, transformarea democratică din 1989 devine tot mai activă. Asta înseamnă că democraţia e, în Estul Europei, o idee revizuită continuu în termenii unui realism sever.

După 22 de ani de regim democratic, societăţile est-europene sînt locul unor întrebări pe care regimuri de libertate consolidată le-au uitat sau nu ştiu să le mai pună.

Ultimele trei luni de guvernare socialistă şi criză politică gravă care au zguduit România sînt cel mai clar exemplu în materie. Instalat la sfîrşitul lui aprilie, în urma unei schimbări de majoritate parlamentară, guvernul socialist a trecut fără menajamente la un asalt generalizat asupra a tot ce era cunoscut, stabil şi legitim în România. Guvernul lui Victor Ponta, lider PSD şi co-lider USL, nu a pornit la drum pe baza unui mandat încredinţat de alegători. În ciuda acestui gol sau poate tocmai din cauza lui, Guvernul socialist a trecut la demontarea statului şi redefinirea internă şi externă a României.

Din primele zile, stilul de guvernare socialist a readus în spaţiul public un discurs de porpagandă feroce bazat pe aserţiuni mincinoase rostite cu o vehemenţă paralizantă. Minciuna infiltrată în toate temele şi nivelele a şocat şi a convins. Efectul a fost uşurat, probabil, de disponibilitatea unui public în parte recucerit de revenirea vechilor stimuli comunişti, în parte prea tînăr pentru a discerne înainte de a reacţiona.

Mai grav, la începutul lunii iulie, guvernul socialist a atacat în trombă bazele statului şi a operat o înlocuire de regim totală prin mijloace ilegale. Preşedintele României a fost suspendat fără motive concrete, şefii Camerelor au fost înlocuiţi prin încălcarea regulamentelor parlamentare, Avocatul Poporului a fost demis fără explicaţii, Curtea Constituţională a fost retrogradată la nivelul de instanţă cu puteri restrînse iar Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului au devenit un instrument de dispoziţie arbitrară.

Legile ţării au căzut şi, astfel, statul de drept sau, cu un cuvînt mai uşor de înţeles, democraţia a devenit o realitate verbală şi a încetat să mai fie o realitate constituţională. Ulterior, o suită de atacuri fără rezerve la adresa Statelor Unite, a Uniunii Europene, a instituţiilor şi liderilor europeni au anunţat ostilitatea oficială a Guvernului faţă de etalonul democratic occidental.

În cîteva zile, guvernul socialist a dovedit că un stat membru al Uniunii Europene poate fi împins în afara democraţiei şi tîrît înapoi spre locul din care plecase. Minciuna, propaganda, realitatea întoarsă cu capul în jos, ura şi frica au reînviat aparent fără motiv. Situaţia uluitoare în care România a ajuns fulgerător contrazice 22 de ani de democraţie. Lecţia severă aplicată regimului democratic românesc face posibile cîteva observaţii neaşteptate sau, pînă acum, nerostite.

Scandalurile de plagiat care au dezonorat Guvernul Socialist de la București, în frunte cu Primul Ministru Ponta, sînt concretizarea unui abuz vechi și răspîndit. Altfel spus, mai toată lumea care e cineva în politică, de la parlamentari la miniștri și lideri de partid, vrea să aibă titluri universitare și academice. Parlamentul și Guvernul gem de doctori în ce vrei și ce nu vrei și în profesori la Universități de care n-a auzit nimeni. Febra titlurilor a început acum cam 15 ani. Pînă atunci, majoritatea enormă a politicienilor nu avea titluri și calificări academice.

Apoi, în doar cîțiva ani, situația s-a schimbat și toată lumea s-a făcut doctor în ceva pe la o Universitate de undeva. Istoria acestei schimbări vine dintr-un complex vechi. Cei mai mulți politicieni vin din profesii și zone fără studii aprofundate și fără înclinație academică. Politicienii au ajuns la vîrful societății însoțiți de un enorm complex de inferioritate culturală. Sub comunism, acest complex era rezolvat de puterea extraordinară pe care o aveau membrii ierarhiei de partid.

După căderea comunismului această consolare a dispărut și politicienii s-au trezit așezați în comparație directă cu cei ce aveau studii aprofundate și autentice. De aici, rușinea care a lucrat și i-a împins pe mulți să își fabrice titluri și poziții academice. Pe de altă parte, după primii 5-6 ani de ezitări, noul regim post-comunist a căpătat siguranță și a pus la punct o rețea de Universități de carton care a împînzit România.

Nu există, azi, așezare mai mare decît o comună care să nu aibă cel puțin o Universitate. La început, schema a fost folosită pentru a da poziții aliaților și clientelei de partid care au făcut venituri uriașe din taxele plătite de studenții atrași de o diplomă obținută fără mare efort. Însă fabrica de diplome a devenit rapid și o fabrică de înobilări academice. Astfel, parlamentarii au devenit imediat laureați au universităților fantomă create în județul lor. Cine și-a dorit un doctorat sau o poziție de profesor universitar le-a obținut apoape pe loc. Titlul de doctor și poziția de Profesor au fost acordate rapid în baza unui doctorat furat de secretarii unui parlamentar sau ministru care află în ziua titularizării cum se cheamă lucrarea pe care o prezintă. Setea de proeminență a politicienilor s-a împlinit. Parvenirea și îmbogățirea au venit primele. Rămînea de rezolvat pretenția intelectuală. Noua clasă de îmbogățiți își dorea, după bunurile materiale, imaginea de elită intelctuală și a obținut-o, ca de obicei, falsificînd. De data asta, Universitățile.

Efectele nu îi pun în cauză doar pe beneficiarii furtului. Primul Ministru Ponta sau fostul Ministru al Educației s-au făcut de rîs și nu mai pot continua. Însă exemplul dat de ei și consolidat de atîția alți politicieni plagiatori continuă și distruge rapid bazele sistemului de educație în România. Cu un Prim Ministru autor de lucrări furate, toată lumea va înțelege că furtul e legitim. Competiția și meritul sînt cele mai disprețuite două lucruri pentru tînărul aspirant. În genere, ideea după care, dacă poți fura sau falsifica, e mai bine tinde să devină doctrină de stat. Pe acest drum, România va produce nu numai vagoane de diplome și armate de doctori dar și generețiile incompetente care o vor scoate din joc.