Linkuri accesibilitate

Gordana Knezevic

Recent, într-un blog, scriam că Vukovar a fost distrus în întregime în 1991, la început războaielor din Blacani. O afirmație contestată, politicos, dar hotărât, de un distins istoric american.

„Aș vrea că corectez o afirmație care a intrat în folclorul războaielor din fosta Iugolavie: am vizitat Vukovar imediat după încetarea luptelor și de câteva ori mai tîrziu și pot depune mărturie că orașul nu a fost nici pe departe „distrus în totalitate”. Mai precis, „a fost distrus numai centrul, o parte mică a orașului. Clădirile care au fost luate în vizor de armata iugoslavă: orice biserică neortodoxă, gara, palatul/muzeul Eltz, turnul de apă între altele, au fost într-adevăr distruse în mare parte, dar restul orașului a fost puțin atins. Iar locuitorii din Vukovar atrăgeau mereu atenția asupra acestei stări de fapt”, scria distinsul profesor.

Profesorul are dreptate în parte […]

Numai că orașul nu a fost numai bombardat, i s-a distrus și țesătura socială multietnică. A dispărut unul din cele mai complexe conglomerate etnice din fosta Iugoslavie. Chiar și după ce a fost reconstruit, Vukovar nu a mai fost același oraș. Spiritul cosmopolit […] a fost distrus.

Înainte de război, la Vukovar locuiau 20 de grupuri etnice diferite. Nu numai sârbi și croați care erau majoritari și cei care se defineau drept „iugoslavi” (10%), dar și ruteni, unguri, ucraineni și mulți alții. Locuitorii din Vukovar erau mândri de orașul lor multietnic iar în viața de zi cu zi, diferențele etnice nu jucau nici un rol.

Aceasta societate a dispărut însă după 87 de zile de asediu și bombardementele armatei iugoslave și ale milițiilor sârbe. Carol Williams scria în Los Angeles Times, în noiembrie 1991: „Singura șansă pentru un nou Vukovar esta ca totul să fie acum făcut una cu pământul și orașul să fie reconstruit de la zero”

Astăzi, Vukovar a fost reconstruit, dar între locuitori domnește suspiciunea și neîncrederea.

[...] Numai după război am reușit să văd clar ce leagă Vukovar de Dubrovnik, de Sarajevo și de Mostar. Două în Croația, două în Bosnia. Toate patru au fost cele mai reușite, cele mai funcționale comunități multietnice din fosta Iugoslavie.

În toate cele patru orașe, diversele etnii nu numai că se tolerau, trăiau împreună, împărtășeau acealași valori, se inspirau din cultura celorlalți. Nu era numai rezulatul ideologiei „fraternității și unității” promovată de fostul lider iugoslav Tito, nu era rezultatul dictaturii comuniste. Acest mod de viață, acest schimb cultural, erau mult mai vechi decât Tito. Erau rezultatul unei istorii violente, în cursul căreia a-ți apăra vecinul devenise strategia de a te apăra singur.

Și această tradiție a „grijii pentru vecin”, mai ales dacă vecinul era de altă etnie, a fost distrusă de război. Iar distrugerea orașului Vukovar este ilustrarea acestei pierderi. De aceea, indiferent dacă vorbim despre „distrugerea” sau „distrugerea totală” a orașului, nu putem uita că Europa a privit de pe margine și nu a intervenit.

La Vukovar, și mai târziu în Bosnia, Europa a ratat șansa de a interveni pentru a-și apăra propriile valori: toleranța, multiculturalismul, societatea civilă, pacea, liberatate, democrația.

Orice taximetrist din Belgrad sau Sarajevo o sa-ți spună că războiul este cumplit și că „noi” suntem oameni realmente buni. Când vine vorba de războaiele cumplite din anii 90 care au distrus fosta Iugoslaviei, ele au fost provocate de „străinii care ne-au făcut să ne batem între noi”. Eram reporter în timpul războaielor și știu că lucrurile nu stau așa dar este o explicație simplistă, acceptată de multă lume.

Asta m-a dus însă cu gândul la propaganda rusească . De ce „prinde” atât de bine în Serbia și țările vecine? Rusia lui Putin oferă o interpretare echivocă a istoriei, în care nimeni nu este cu adevărat vinovat, în care nu există călăi și victime ci numai interpretări diferite ale unui eveniment. Dacă trebuie găsiți vinovații pentru conflictele din Ucraina sau cele din Balcania atunci nu sunt nici cei care au dat ordinele, nici cei care le-au urmat, nici cei care au aplaudat entuziaști de pe margine, la Moscova sau Belgrad. De obicei, responsabilitatea revine unor forțe difuze „din afară”, identificate drept „agenți străini” și sponsorii lor occidentali.

Caricatură de Predrag Koraksic Corax
Caricatură de Predrag Koraksic Corax

Când vine vorba despre războaiele din Balcani, abundă teoriile conspiraționiste și asta nu numai printre taximetriști. Cea mai frecventă este că războaiele au fost provocate de Occident. Și ororile care le-ai însoțit. Slobodan Milosevic, fostul lider al Serbiei, condamnat pentru crime de război, a fost numai „o păpusă în mâinile lor” și el „victima” comploturilor puse la cale la Berlin, Bruxelles și Washington. Așa că toți criminalii de război din zonă, liderii militari, soldații dar și demogogii locali nu au nici o vină.

Acesta este punctul de plecare pentru propaganda Rusiei, care găsește în Balcani un mediu propice, hrănit de dorința de a nega realitatea istorică. Și care dezvoltă o „poveste” bazată pe un trecut artificial.

Recent, tabloidul de la Belgrad „Informant” a „descoperit” un complot care avea ca scop destabilizarea Serbiei și a guvernului lui Alexander Vucic. În spatele lui grupări locale, sindicate sau forțe liberale, antiglobaliști și ecologiști, toți folosiți desigur de Occident pentru a „provoca” din nou haos în Serbia. Reacția celorlalte medii sârbești a fost aproape inexistentă, cu excepția jurnalistului independent Bosko Jaksic, care într-un comentariu pentru cotidianul „Politika”, atrage atenția la pericolul reprezentant de acest gen de propagandă.

Și de unde vine inspirația pentru a relua teza „conspirației Occidentale”? Recent, în Duma de stat, vice-președintele acestei camere Serghei Zelezniak declara: „Este evident că în spatele actualelor proteste de la Belgrad... la care reprezentanți ai Departamentului de stat american au fost prezenți ca observatori, ca și a celor de la Banja Luka și din Macedonia stau forțe care vor să destabilizeze Balcanii”.

Este vorba de protestele de la Belgrad provocate de un proict urban, finanțat de Emiratele Arabe și sprijinit de guvern. Rusia s-a amestecat direct în această dispută internă, luând partea guvernului. Ambasada Statelor Untie și reprezentanța Uniunii Europene au declarat că nu s-au amestecat în nici un fel în această confruntare.

Și tot Serghei Zelezniak, într-un discurs de Ziua Sfântului Vitus, reamintea cum a reacționat Rusia în 2012 la presupuse amenințări din afara: adoptând legislația prin care ONG-urile finanțate din străinătate sunt obligate să se înscrie drept „agenți străini”.

Dacă însă trebuie să vorbim serios despre amenințări la adresa stabilității Serbiei, atunci ele vin din partea actualului ministru interimar de externe Ivica Dacic, unul din marii susținători ai lui Putin. Profitind de recentele probleme care au apărut în negocierile de aderare ale Serbiei la Uniunea Europeană, Dacic a acuzat UE că ar bloca defapt cu bună știință aceste negocieri pentru că „este greu de crezut că toată Uniunea Europeană are mai puțină putere decât Croația”. Anumite obiecții ale Croației creaseră problemele în negcieri dar între timp, la Bruxelles s-a anunțat deschiderea a două noi capitole în tratativele de aderare.

Cu toate acestea ministrul de externe Dacic a continuat atacurile, afirmând că premierul Vucic ar trebui să organizeze consultări privind direcția aleasă pentru politica externă a țării. Nesigur încă pe poziția sa în cabinet, s-ar putea ca Ivica Dacic să spere ca Moscova să sprijine rămânerea sa la conducerea ministerului de externe.

Este de sperat că toate aceste atacuri de dezinformare și declarații eurosceptice nu vor devia Serbia de la cursul proeuropean. Dar este la fel de evident că încercările Rusiei de a alimenta resentimentele antioccidentale în Balcani vor continua, pentru că au un publica receptiv.

Vezi textul integral la http://www.rferl.org/content/russia-sowing-doubt-fear-in-be/27844519.html

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG