Gordana Knezevic

Orice taximetrist din Belgrad sau Sarajevo o sa-ți spună că războiul este cumplit și că „noi” suntem oameni realmente buni. Când vine vorba de războaiele cumplite din anii 90 care au distrus fosta Iugoslaviei, ele au fost provocate de „străinii care ne-au făcut să ne batem între noi”. Eram reporter în timpul războaielor și știu că lucrurile nu stau așa dar este o explicație simplistă, acceptată de multă lume.

Asta m-a dus însă cu gândul la propaganda rusească . De ce „prinde” atât de bine în Serbia și țările vecine? Rusia lui Putin oferă o interpretare echivocă a istoriei, în care nimeni nu este cu adevărat vinovat, în care nu există călăi și victime ci numai interpretări diferite ale unui eveniment. Dacă trebuie găsiți vinovații pentru conflictele din Ucraina sau cele din Balcania atunci nu sunt nici cei care au dat ordinele, nici cei care le-au urmat, nici cei care au aplaudat entuziaști de pe margine, la Moscova sau Belgrad. De obicei, responsabilitatea revine unor forțe difuze „din afară”, identificate drept „agenți străini” și sponsorii lor occidentali.

Când vine vorba despre războaiele din Balcani, abundă teoriile conspiraționiste și asta nu numai printre taximetriști. Cea mai frecventă este că războaiele au fost provocate de Occident. Și ororile care le-ai însoțit. Slobodan Milosevic, fostul lider al Serbiei, condamnat pentru crime de război, a fost numai „o păpusă în mâinile lor” și el „victima” comploturilor puse la cale la Berlin, Bruxelles și Washington. Așa că toți criminalii de război din zonă, liderii militari, soldații dar și demogogii locali nu au nici o vină.

Acesta este punctul de plecare pentru propaganda Rusiei, care găsește în Balcani un mediu propice, hrănit de dorința de a nega realitatea istorică. Și care dezvoltă o „poveste” bazată pe un trecut artificial.

Recent, tabloidul de la Belgrad „Informant” a „descoperit” un complot care avea ca scop destabilizarea Serbiei și a guvernului lui Alexander Vucic. În spatele lui grupări locale, sindicate sau forțe liberale, antiglobaliști și ecologiști, toți folosiți desigur de Occident pentru a „provoca” din nou haos în Serbia. Reacția celorlalte medii sârbești a fost aproape inexistentă, cu excepția jurnalistului independent Bosko Jaksic, care într-un comentariu pentru cotidianul „Politika”, atrage atenția la pericolul reprezentant de acest gen de propagandă.

Și de unde vine inspirația pentru a relua teza „conspirației Occidentale”? Recent, în Duma de stat, vice-președintele acestei camere Serghei Zelezniak declara: „Este evident că în spatele actualelor proteste de la Belgrad... la care reprezentanți ai Departamentului de stat american au fost prezenți ca observatori, ca și a celor de la Banja Luka și din Macedonia stau forțe care vor să destabilizeze Balcanii”.

Este vorba de protestele de la Belgrad provocate de un proict urban, finanțat de Emiratele Arabe și sprijinit de guvern. Rusia s-a amestecat direct în această dispută internă, luând partea guvernului. Ambasada Statelor Untie și reprezentanța Uniunii Europene au declarat că nu s-au amestecat în nici un fel în această confruntare.

Și tot Serghei Zelezniak, într-un discurs de Ziua Sfântului Vitus, reamintea cum a reacționat Rusia în 2012 la presupuse amenințări din afara: adoptând legislația prin care ONG-urile finanțate din străinătate sunt obligate să se înscrie drept „agenți străini”.

Dacă însă trebuie să vorbim serios despre amenințări la adresa stabilității Serbiei, atunci ele vin din partea actualului ministru interimar de externe Ivica Dacic, unul din marii susținători ai lui Putin. Profitind de recentele probleme care au apărut în negocierile de aderare ale Serbiei la Uniunea Europeană, Dacic a acuzat UE că ar bloca defapt cu bună știință aceste negocieri pentru că „este greu de crezut că toată Uniunea Europeană are mai puțină putere decât Croația”. Anumite obiecții ale Croației creaseră problemele în negcieri dar între timp, la Bruxelles s-a anunțat deschiderea a două noi capitole în tratativele de aderare.

Cu toate acestea ministrul de externe Dacic a continuat atacurile, afirmând că premierul Vucic ar trebui să organizeze consultări privind direcția aleasă pentru politica externă a țării. Nesigur încă pe poziția sa în cabinet, s-ar putea ca Ivica Dacic să spere ca Moscova să sprijine rămânerea sa la conducerea ministerului de externe.

Este de sperat că toate aceste atacuri de dezinformare și declarații eurosceptice nu vor devia Serbia de la cursul proeuropean. Dar este la fel de evident că încercările Rusiei de a alimenta resentimentele antioccidentale în Balcani vor continua, pentru că au un publica receptiv.

Vezi textul integral la http://www.rferl.org/content/russia-sowing-doubt-fear-in-be/27844519.html

Odată, când aștepta în fața închisorii să-și viziteze tatăl, Aleksa Djilas a intrat în vorbă cu un băiețel rom care aștepta și el să-și vadă tatăl. Și care nu putea înțelege că tatăl lui Djilas era la închisoare pentru o carte. „A furat-o?” a întrebat el, pentru că nu putea înțelege că cineva ar face închisoare pentru că a scris o carte.

Dar asta era crima comisă de Milovan Djilas. Cartea „Noua clasă” a devenit un clasic al literaturii disidente din timpul Războiului Rece, dar autorului avea să-i provoace și mai multe probleme.

Probleme care începuseră deja în 1953, anul în care s-a născut Aleksa Djilas. Milovan Djilas era pe punctul de a pierde poziția de colaborator apropiat al președintelui iugoslav Jopis Broz Tito, pentru a deveni primul și cel mai cunoscut critic al regimului comunist.

Când Aleksa a împlinit 9 ani, Djilas a fost condamnat din nou. Aleksa a publicat acum o carte „Milovan Djilas: Scrisori din închisoare” în care povestește despre acei ani prin scrisorile tatătului său, prin cele scrise de mama sa către soțul încarcerat și prin propriile scrisori pe care i le-a scris tatălui.

A primit prima scrisoare din închisoare la 4 ani, ultima i-a venit când avea 14.

Într-un recent interviu cu săptămânalul din Belgrad „NIN”, Alexa explică: „... pentru mine era nevinovat... un erou. Copii înțeleg foarte bine situații complicate, dacă nu se amestecă și adulții”.

Milovan Djilas a fost unul din liderii rezistenței în timul ocupației naziste din al Doilea Război Mondial și a devenit un apropiat al lui Tito, deși aveau păreri foarte diferite. După război, era considerat cea mai influentă personalitate din noua conducere, după Tito.

Era în culmea gloriei când a publicat primele articole în oficiosul partidului „Borba”, în care critica corupția din conducerea partidului comunist. Ca reacție, a fost dat afară din toate funcțiile, iar el a decis să iasă din partidul comunist. În 1955 a fost acuzat de „propagandă ostilă regimului” pentru un interviu pe care l-a dat cotidianului american „The New York Times”. A fost perioada când a început să scrie „Noua clasă”, prina analiză critică a sistemului comunist, făcută de un membru al elitei acestui sistem.

La începutul anilor 1950, familia mea locuia la Belgrad, iar mama își aducea bine aminte de Djilas pentru că era singurul înalt oficial care se mai plimba, pe jos, pe străzile orașului, cu mâinile invariabil înfundate în buzunarele scurtei de piele. Il admira și pentru articolele din „Borba” și mai erau mulți ca ea.

În decembrie 1956, Djilas a fost condamnat prima dată pentru „propagandă ostilă” și a fost trimis la închisoarea din Sremska Mitrovica, aceeași în care fusese încarcerat și înainte de război pentru că organizase manifestații împotriva monarhiei.

În închisoare a învățat rusa, a doua oară când a fost condamnat la închisoare, a învățat engleza. A reușit să scoată manuscrisul cărții din închisoare iar „Noua clasă” a fost publicată în strănătate în 1957, devenid un mare succes. În Iugoslavia, volumul a fost publicat prima dată în 1988.

Dar publicarea i-a adus o nouă condamnare de șapte ani. A urmat „Convorbiri cu Stalin”, volumul de amintiri în care afirma că „Stalin a fost cel mai mare criminal din istorie”. La pedeapsa orginală, i s-au mai adăugat cinci ani.

(...) A fost eliberat în 1966. A plecat imediat în Marea Britanie, de acolo în Statele Unite și Australia, dar ultimii ani de viață și i-a petrecut la Belgrad, unde a continuat să scrie.

Înainte de a muri, în 1995, l-a făcut pe fiul său Aleksa să promită că nu va scrie nimic despre viața lor. Promisiunea pe care Aleksa s-a decis totuși să o încalce. „Nu mai era nimeni care să cunoască circumstanțele întîmplărilor menționate în corespondență, care să cunoască persoanele pomenite acolo. Eram singurul care putea explica totul în notele de subsol, în scrisori nu am schimbat un cuvânt”, a mai declarat Aleksa.

Scrisorile dezvăluie un om care a crezut cu tărie că poate schimba sistemul dinăuntru, că-l poate democratiza. Cu timpul, Djilas a devenit un critic acerb al patidului unic, al sistemului totalitar și un avocat al drepturilor omului. Viața lui Djilas este esența dramelor secolului '20 în Balcani și nu numai.