Locuitorii comunei au venit ca o familie unită la discuțiile sub cerul liber organizate de Radio Europa Liberă, despre rolul femeii-lider și felul în care o comunitate ar trebui să se implice în rezolvarea problemelor localității.
Un reportaj din campania „AICI este Europa Liberă”.
Această comună din raionul Sângerei, unde a oprit pentru o zi autobuzul „AICI este Europa Liberă”, include două sate cu gospodării îngrijite și are peste 5.000 de locuitori.
Campania „AICI este Europa Liberă” a ajuns în Sângereii Noi, raionul Sângerei.
La Sângereii Noi, în cadrul campaniei „AICI este Europa Liberă” se discută despre rolul femeii-lider într-o localitate și felul în care o comunitate ar trebui să se implice în rezolvarea problemelor „asemenea unei familii unite”.
Cum e viața la țară, ce preocupări au sătenii, ce nevoi și ce gânduri îi frământă? Despre asta și nu numai i-a întrebat șeful biroului Radio Europa Liberă, Vasile Botnaru, pe localnicii din Sângereii Noi, unde pe 20 august a ajuns campania „AICI este Europa Liberă”.
În ajunul sosirii la Ciorești, r. Nisporeni a caravanei „AICI e Europa Liberă”, un interviu cu primarul localității.
Campania desfășurată de Radio Europa Liberă pe parcursul lunii august a ajuns pentru o zi și la Sângereii Noi, raionul Sângerei. Tema dezbaterii din această localitate este „Femeia lider. Comunitatea - o familie unită”.
Interviul dimineții pe marginea dezbaterii Campaniei „AICI e Europa Liberă” la Șoldănești despre ecologie și deșeuri.
La locul de muncă, la piață, la plimbare, la taclale... Așa i-a găsit pe locuitorii orașului echipa Radio Europa Liberă, venită miercuri, 19 august, să discute cu ei despre problema gunoaielor, în cadrul campaniei „AICI este Europa Liberă”.
Un reportaj exclusiv la Șoldănești în campania „AICI e Europa LIberă”.
Încarcă mai mult