Vladimir Beşleagă

- Dumneavoastră, când ascultaţi celebra rubrică a lui Iulian Ciocan, difuzată în fiecare dimineaţă la ora şapte la Europa liberă, „Realitatea cu amănuntul”, ce vedeţi?

- Ce să văd? Ceea ce-mi spune Domnia Sa.

- De exemplu?

- D.e., un cerşetor cu... borsetă.

- Şi-l vezi pe acel CERŞETOR CU... BORSETĂ?

- Da... Dar de ce mă întrebi?

- Pentru că eu... uneori... ba chiar deseori... văd altceva..

- Ce altceva ai putea să vezi?

- Îl văd pe domnul scriitor în persoană (autor de romane foarte interesant scrise), dar... cam întristat, înnegurat, ba chiar supărat de-a binelea (ca şi cum legat cu un şorţ dinainte şi ţinând în mâini un cântar cu două talgere, pe care drămăluieşte păcatele lumii), prezentându-ne în mici-minuscule texte, dar foarte concentrate, aspecte din viaţa noastră cam anapoda, cu interminabila ei tranziţie (asta până mai deunăzi, căci pe 27 curent am făcut un pas enorm spre Europa!), căror texte le zice TABLETE, pe care tablete le produce de mai mulţi ani, şi asta zilnic (Doamne, cum de reuşeşte, sărmanul de el?) şi care se cheamă, cu un nume generic, REALITATEA CU AMĂNUNTUL”

- Da, REALITATEA CU A...

- Stop! Acum e taman momentul să-ţi spun ce simt când ascult, cu gura căscată, aceste bijuterii, perle ...

- Hai, lasă, nu fi rău. Chiar sunt perle, bijuterii....

- Da?

- Da! Ia încearcă dta să surprinzi în doar o păginuţă o cogeamite problemă: socială, politică, culturală, o întâmplare din cotidianul cel mai banal, ca, bunăoară...

- Ca bunăoară, cea din tableta de pe 23 iunie curent, despre câinii care nu-l lasă pe bietul scriitor-tabletistul să doarmă, pentru că latră ca nişte isterici, latră, latră, latră noptiliţa întreagă...

- Da, domnule! Latră ca nişte smintiţi! Am citit şi eu, adică, mai întâi am ascultat-o, tableta, apoi am şi citit-o, căci tare milă mi s-a făcut de bietul autor.!

- Recunosc, şi mie mi-a fost milă, dar, după ce a mai trecut o habă de vreme, am mestecat impresia ce mi-a lăsat-o textul, de altfel, dinamic, expresiv, concentrat la maximum, (de, o adevărată perlă, o bijuterie sadea!), zic, după ce am digerat bine acea impresie, (ca să vezi! am analizat, volens-nolens, în subconştient, desigur, fără gând rău), ca să vezi, m-a apucat un râs... zgâlţâit...

- Un râs? Zgâl-ţâ-it? Ce spui? Ai râs de nenorocirea bietului scriitor - tabletist? Hai că-i bună! Să-ţi baţi joc de sărmanul de el, carele se sacrifică, îşi pune în pericol sănătatea, ba chiar şi... viaţa, oferindu-ne mai zilnic (afară de sâmbăta şi duminica, trebuie oricum să se odihnească şi Domnia Sa, măcar de week-end). Eşti rău, ori, cum se exprimă, eufemistic, autorul nostru: UN RĂULEAN! Da, eşti UN RĂULEAN!

- Ba bine că nu sunt! Şi ca să-ţi demonstez, voi proceda la o scurtă analiză a textului cu pricina.

- Sunt numai ochi şi... URECHI!

- Zice Iulian Ciocan tabletistul (nu romancierul, ţin să subliniez în mod expres!): locuiesc într-un bloc construit pe locul unde a existat un sătuc, aşa că au rămas case la sol, curţile cărora sunt pline de câini... ş.a.m.d. Ce reiese de aici?

- Ce să reiasă? Să te aud, domnule critic-analist?

- Reiese că dl tabletist nu locuieşte, strictamente spus, în oraş, ci... într-un mediu... qvasi-rural! Acolo, unde câinii sunt în stihia lor. Este?

- Parcă...este.

- Acum fii atent: ţin câini nu doar cei cu casele la sol, ci şi foarte multă lume care stă la bloc. Este?

- Este. Şi cei din asta?

- De ce acei câini, care stau la bloc, în chiar apartamentele oamenilor, de ce aceia nu-l deranjează pe dl tabletist, ci doar aceia din curţile de la sol?

- Probabil, de aceea că... aceia nu... latră... nopţile!

- Aha! Te-am prins? Dar să-mi spui, de ce unii latră şi nu-l lasă pe dl autor să doarmă, iar alţii nu?

- Vrei să zici că acei câţei din apartamente sunt mai civilizaţi, iar dulăii din curţile oamenilor sunt nişte needucaţi, nişte bădărani, nişte barbari?

- Nu ştiu ce să zic. Dar, cu bună seamă, nu pricep; de ce unii latră noaptea, iar alţiii nu...

- Să-ţi spun eu! Mai întâi, însă, am să te dumiresc ce înseamnă: A LĂTRA. Ştii?

- A hămăi.

- Ascultă, în latină a lătra vine de la: LATRO, LATRONIS. Care înseamnă: HOŢ! TÂLHAR!

- Chiar aşa?

- Da. A lătra înseamnă pre limba latină, dar şi pre cea câinească: a da de ştire că vin sau au şi venit HOŢII!

- Aaşa să fie? Dar ei latră toată noaptea! Ce: hoţii umblă toată noaptea? Ei, dacă au avenit, fură ce au de furat şi... se duc. Câinii de ce ar lătra şi după ce hoţii s-au cărăbănit?

- Să-ţi spun eu: pentru că un câine BUN este un câine care este... RĂU!

- Cum adică: şi bun şi rău?

- Este un paradox câinesc: un câine bun este acela care este un câine rău. Adică cel care latră, latră, latră mereu, şi când sunt hoţi, şi când nu mai sunt...

-- Dar de unde atâta energie,dle? Să nu ai tu răgaz câtu-i picul?

- Asta-i datoria câinilor...

- Vrei cumva să zici că şi a... presei?

- Nu... dar... cam... ar...

- Ce aluzii faci, domnul meu?

- Hai, lasă, nu fi rău, adică....RĂULEAN, cum îi place tabletistului nostru să se exprime...

- Deh, m-am câinoşit şi eu, dar scopul nici pe departe nu mi- a fost să-l iau în băşcălie pe mult stimatul coleg şi amic Iulian Ciocan. Dar nici să-i parodiez textul...

- Dar care, atunci ,a fost rostul ăstor rânduri...deocheate?

- Să-i dau un sfat. ..

- Sfat?

- Hai să-i zic: o recomandare. O sugestie, dacă vrei... Anume: nimic mai simplu ca să te poţi proteja de lătratul câinilor, fie ei din curţile vecine sau din apartamentele la bloc... E destul să-ţi astupi...urechile. Da, URECHILE! Cu nişte DOPURI DE CEARĂ. Ori din miez moale de pâine... Şi dooormi în pace şi... onooor, liniştiiit, nu auzi nici tu lătraaaat, nici hămăiiit, şi te scoli dimineaţa odihniiit şi apt de o zi de muuuncă, plin de nooi forţeeee...

29 iunie 2014

P.S. Apropo, mi-am amintit de eseul „Apă rece” al lui Dumitru Crudu, în care era vorba că dânsul nu avea apă caldă ca să spele troacele, (urma să-i fie furnizată de către vecini, ceea ce era o enigmă: de ce de vecini şi nu de la Termocom?), soţia lui sosea din clipă în clipă şi el, Dudu, era cu bocnele murdare... Ziceam: soluţia era una elementară: să pui un castron cu apă rece pe aragaz, scaperi un chibrit şi ai apă... caldă!

P.P.S. Da, dar atunci nu ar fi existat o situaţie tensionată! Da, dar atunci nu ar fi existat un motiv de a sclipui respectivul text!

P.P.P.S. Aici apare eterna problemă a creaţiei: relaţia filozofico-estetică între ficţiune şi realitate; text-lucruri reale; semnificaţie-semnificant....Mai pe scurt: adevăr şi iluzie... Sau invers: ILUZIE ŞI ADEVĂR...

Rândurile ce urmează mi-au fost inspirate de lectura textului semnat de colegul Vasile Gârneţ, apărut la rubrica editoriale în numărul de vineri , 20 iunie curent, al ZIARULUI NAŢIONAL, ediţia de Chişinău.

Se întitulează concis şi expresiv: ”UCRAINA—RUSIA. Dialog peste zid”.

Citez : ”...la est de noi, în Ucraina, se prăbuşeşte un întreg sistem de relaţii seculare şi de reprezentări simbolice, care păreau de nezdruncinat. „Rusia kieveană” , ”Lavra Pecersca”, ”Bogdan Hmelniţki”, ”Victoria de la Poltava a lui Petru cel Mare”, „Dneprogăs”, ” Marele Război pentru apărarea Patriei”, ” Dinamo Kiev”... ş.a.— toate aceste mituri ale frăţiei ruso-ucrainene, neapărat glorioase, construite cu migală de propaganda sovietică... se năruiesc sub ochii noştri, în aceste zile, ca un castel de cărţi de joc”...

Am fost foarte intrigat să aflu cum va proceda în continuare autorul, cunoscut ca un poet de o prestanţă rară în peisajul literelor române, acum şi aici, la expunerea-analiza acestui subiect atât de fierbinte şi, totodată, complex, cu multiple semnificaţii, dar şi cu aspecte de-a dreptul obscure, dacă nu chiar oculte. Am avut deplina satisfacţie să mă conving, dar şi plăcerea de a urmări desfăşurarea argumentării în problema ce şi-a propus s-o abordeze.

Am aflat lucruri, detalii, date noi, pe lângă cele ce le cunoşteam din alte surse de informare, dar şi din textele altor autori.

Or, ca un literat care se respectă pe sine, dar şi mai mult pe cititor, Vasile Gârneţ vine să ne comunice ceva, ceea ce mulţi dintre noi nu ştiu sau încă nu au auzit.

D.e. Citez: ”...se vorbeşte despre ridicarea unui zid de apărare de-a lungul frontierei ucraineano-ruse...” „O altă formă de descurajare a invaziei ruse ar fi săparea unui şanţ adânc... Sau, zic ucrainenii, mai bine ambele soluţii”.

Desigur, evenimentele legate de criza din Ucraina evoluează cu o viteză nebună: s-a declarat ,unilateral, un armistiţiu de către conducerea Ucrainei, care fiind acceptat de către insurgenţi, a fost curând încălcat de aceştia, prin doborârea unui elicopter al forţelor armate ucrainene... Şi altele vin şi vor veni la rând... Dar ceea ce ţin să menţionez aici este pasajul, în care editorialistul se referă la rolul şi figura lui Putin,direct.

Citez: ”...poporul vrea noi victorii, cere alte „Crimei”... încât o mică repliere , o sincopă în marşul triumfal declanşat de comandantul suprem ar însemna o slăbiciune, chiar o înfrângere a regimului Putin”.

Aici am intenţionat să ajung şi să zic următoarele: la ora când a fost redactat acest text , autorul nu avea cum să ştie, că doar la câteva zile, Putin, cel care a cerut Dumei pe 1 Martie curent să voteze o lege ce permite introducerea de forţe armate ale Rusiei în alte state spre” a apăra „pe etnicii ruşi trăitori acolo,`tot dânsul va trimite un ordin către Dumă să revoce această lege.

A făcut-o sub presiunea opiniei publice mondiale care dezaprobă vehement politica agresivă a lui Putin?

Şi-a schimbat politica externă Putin?

Ba bine că nu!

Opinia mea este următoarea, şi cred că e una întemeiată.

Experienţa invaziei hoţeşti în Crimeea şi anexarea acesteia printr-un aşa zis act de plebiscit popular i-a dezvăluit ţarului de la Kremlin, că poate să-şi satisfacă poftele de acaparare a unor teritorii străine nu prin forţa armelor, ci prin provocări de revolte ale unor insurgenţi din interiorul acelor teritorii, prin stimularea şi aprovizionarea lor cu cadre, muniţii şi armament...

Or, cred eu, acea lege votată de Dumă privind introducerea de armată în teritorii străine, venea din partea generalilor, s-a văzut ,însă, că serviciile screte pot lucra la fel de eficient, dar cu mănuşi, aşa cum s-a întâmplat în cazul Crimeei.

Este ştiut, că în sistemul sovietic ( iar regimul Putin este moştenitorul fidel al acelui sistem) a existat o permanentă concurenţă între cele două structuri de forţă: armată şi serviciile secrete. Zi-i cocurenţă, rivalitate, competitivitate...

De data aceasta, revocând legea promovată de generalii de armată, Putin revine la ceea ce a fost şi a rămas dintotdeauna: un KAGEBIST inveterat şi convins.

Chiar dacă Duma aboleşte legea din 1 martie, nu se schimbă nimic.

Se schimbă doar tactica, scopul strategic, ocuparea de teritorii străine rămâne în picioare!

25 iunie 2014.

P.S. Atunci când a apărut cartea de poeme a lui Vasile Gârneţ „Câmpia Borges”, carte de o rezonanţă aparte în contextul poeziei româneşti contemporane, am trăit un timp sub impresia universului pe care mi l-a deschis. Mi-amintesc şi acum că ajungând la viersul „MAI MULTĂ METANOIA! MAI MULTĂ METANOIA!”,m-am întrebat eu, cel care am citit munţi de cărţi în viaţa mea: DAR CE E ACEEA METANOIA? DE CE METANOIA? Şi, pe parcursul căutărilor răspunsului, am ajuns la Leo Tolstoi cu „SPOVEDANIA” lui...

Îndemnul poetului Vasile Gîrneţ m-a debarasat de clişee osificate.

Iată adevărata poezie!

Acum Domnia Sa se produce în postura de analist poiltic.

O face cu aceeaşi competenţă, dăruire, talent.