Vladimir Beşleagă

Recent la Uniunea Scriitorilor, în cadrul Festivalului PRIMĂVARA EUROPEANĂ A POEŢILOR, a avut loc un medalion comemorativ GHEORGHE VODĂ, cu această ocazie fiind lansat un volum din poemele sale apărut la editura ARC.

Noi, colegii care l-am cunoscut şi l-am iubit, ne-am amintit cu drag de poetul şi omul de spirit care a fost şi a rămas pentru noi Gicu Vodă.

De celebrele lui versuri: „La sud e patria mea!” De legendarul Moş Pasăre, cu care poetul a împărţit un salon de spital.

De minunata lui carte „POMII DULCI”, care i-au salvat copilăria de la foamete...

Am venit şi eu cu frumoase amintiri, din care voi reproduce doar două.

S-a întâmplat, cu ani şi ani în urmă, să merg cu câţiva amici, de felul lor pescari înveteraţi, la Prutul de jos, eu în calitate de cărăuş, adică la volan. Şi tocmai la Văleni, satul natal al lui Vodă. Pescarii cu ale lor, eu, însă, am vrut să văd casa poetului, care, din nefericire, nu se afla cu noi... Am găsit-o pe sora lui... Şi cum îmi era obiceiul, am vrut să văd şi casele din vecinătate, mahalaua unde a copilărit poetul... Ieşind în uliţă, numai ce aud glasul unei mame care îşi strigă plodul de la joacă, zicând acestea:

- Măi Ionele, măi! Să vii fuguţa acasă şi să înveţi poezeaua!
Auzi vorbă? POEZEAUA SĂ ÎNVEŢI! M-am simţit ca şi cum transportat în tărâmul mirific al poeziei, care aici avea o sonoritate absolut insolită: POEZEA!

Al doilea moment e şi mai ieşit din comun. La fel, fiind la volan, acum de unul singur, urcam dintr-un sat situat chiar pe malul Prutului (iar în acele timpuri, când ne vedeam la acea apă, dincolo de care se deschideau zările visatei şi inaccesibilei pentru noi Mamei România, eram cuprinşi de o stare de spirit ca de basm!), iar în margine o femee ridică mâna s-o iau până sus, pe deal, la şosea. Am oprit, a urcat, s-a aşezat pe bancheta de alături... Avea ceva ca un coş în mână, dar nu am fost prea atent la detalii... Cum eram de unul singur, curios să ştiu cine e pasagera mea, mi-am rupt privirea, pentru o clipă, de la drum şi m-am uitat spre ea...

Ce am văzut? Ceva nici să-ţi imaginezi! Alături de mine şedea o femeie de... ciocolată. Da! Tenul feţei ei, mâinile pe care le ţinea pe genunchi – toate erau de ciocolată. Mi s-a părut că aiurez. M-am mai uitat o dată: da, aşa era de culoarea... ciocolatei!

Nu am mai putut articula niciun cuvânt. Mai cu seamă că ajunsesem sus, la şosea. Am oprit. Minunea mea de pasageră a coborât. Abia dacă am reuşit să întreb:

- Dar dumneata de unde eşti?
- Din CANIA... CANIA...

Nu mai auzisem de un asemenea nume, nici de o aşa localitate. Acest cuvânt bizar m-a impresionat şi mai mult... La acel moment, desigur, pentru că acum, dacă-l asociez cu POEZEAUA, capătă sonorităşi şi mai fascinante...

De ce mi-am amintit de acest caz? Pentru că, în ultimul timp, obişnuiesc să recitesc şi să memorizez din poemele colegilor mei călătoriţi în lumea celor drepţi cele mai frumoase versuri: din Liviu Damian, din Anatol Codru, din Vieru...

Iar din Gheorghe Vodă, absolut accidental, fără să fi întrezărit, la moment, vreo relaţie între întâmplările relatate mai sus, m-am oprit la... am îndrăgit şi port mereu cu mine, recit acest POEM-MONUMENT care se numeşte

C Ă R B U N A
17 mai 2014

S-o luăm pe puncte.

- Ce-i cu acest TANO TATANO? Va dori să ştie un eventual cititor.

- Dar ce e cu... BESIKI? Asta nu ai vrea să mă... întrebi?

- Dar, mai întâi...

- Deci, o luăm... metodic....

1. BESIKI, numele complet BESSARION GABAŞVILI, este un celebru poet georgian din jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea, care, trimis în misiune diplomatică în Rusia, s-a aflat în timpul unel campanii militare ţariste contra turcilor în anturajul contelui Potemkin, la Iaşi, şi aici săvârşindu-se din viaţă, în circumstanţe nici până astăzi elucidate, a fost înmormântat în ţărna vechii capitale moldave... Dar locul lui de veşnică odihnă avea să fie identificat abia în 1949...

2. În 1977 editura JUNIMEA scoate o selecţie de versuri din creaţia lui BESIKI cu titlul „OŞTILE TRISTEŢII”, care carte, prezentată într-o excelentă formulă grafică, dar mai presus de orice într-o inspirată şi adecvată transpunere în română de DUMITRU M. ION, cu o prefaţă foarte documentată de FANNY DJINDJIHAŞFILI şi o postfaţă de DINU FLĂMÂND, a ajuns în biblioteca mea...

3. ACUM câţiva ani, când a apârut romanul lui Dumitru Crudu „MĂCEL ÎN GEORGIA” şi l-am citit cu mult interes, stimulat nu doar de acţiunea trepidantă a cărţii, de atmosfera subtil surprinsă a epocii şi evenimentelor ce s-au derulat în ţara prietenă, unde şi-a făcut autorul o parte din studii, dar fiind impresionat în mod special de figura acelui straniu poet pe numele lui ŞOTA, care îşi arde propriile versuri, considerându-le nedemne de a fi cunoscute de alţii, UN PERSONAJ ABSOLUT FASCINANT, iată că mi-am amintit de cartea lui BESIKI şi am scos-o la lumină...

Am reînviat periplul tragic al poetului, am recitit poemele lui de o virtuzitate rară, am admirat traducerea lui DUMITRU M. ION ....

Reproduc prima strofă din poemul TANO TATANO de BESIKI, în original, cu care se deschide placheta:

TANO TATANO GULŢAMTANO, UŢHOD MAREBO.
ZILPHO, KAVEBO, MOMKLAVEBO, VERSALKAREBO,
ŢARB—ŢAMŢAM—TVALNO, MISATVALNO; ŞEMAZAREBO,
DZODZ—LAL—BAGHEO, DAMDAGHEO, SULTŢAMAREBO,
PIRO, MTVAREO, MOMIGONE, MZISA DAREBO!

4. Iată textul în română:
TRUP UNDUIOS

Mlădie mă-mbie: trupeasca-i trufie mă fură, mă-ngheaţă.
Ea gându-mi supune cu păru-i tăciune şi moartea mă-nhaţă.
Când geana-i, sprânceana-i, îmi tulbură rana, simt lacrimi pe faţă
Cu buze-rubine sădeşte în mine durere şi ceaţă.
Tu, lună şi soare, adu-ţi aminte de biata mea viaţă!

O tehnică complexă, o metrică originală: rime interioare, asonanţe şi toate astea în secolul al XVIII-lea! Iar poemul integral apare ca o rară bijuterie poetică.

5. Reproducem finalul poemului:

De dorul de tine mi-e chipul ca luna când se stinge,
Pe căile vieţii dorescu-mi ca moartea să vină-a mă frânge.
Midjnurilor, mila v-apuce de mine, de-amarul meu sânge.
Ah, mort e midjnurul, puneţi-l în groapă şi-ncepeţi a plânge.
Vai, viaţa ce-ajunge cenuşă să fie, ea nu mai e viaţă!

10 mai 2014

P.S. Am lăsat intenţionat pentru această notă de final ipoteticul sau, mai degrabă, firescul răspuns la justificata întrebare: „Dar de ce apare, sus, în titlu, numele lui... Crudu? Numai pentru că romanul Domniei Sale e plasat în Georgia? Sau pentru că ne-a oferit acel personaj bizar cu numele de...Şota?”

Nu, domnii mei.

Atunci când am savurat întreaga naraţiune, care, de altfel are un fel de motor secret, anume, de a afla un manuscris misterios, şi în momentul când vălul este ridicat, iar sub el nu se află decât o singură frază: „NU E NIMICA DE FĂCUT”, care detaliu m-a deziluzionat, mi-am zis: „Hai să-i ofer lui Dudu cartea lui Besiki... Poate pune în funcţiune imaginaţia lui ieşită din comun, lucru despre care am mai scris şi... la o eventuală reeditare a MĂCELULUI se apleacă asupra unui destin de excepţie ca acela al nefericitului poet georgian, care e şi al nostru, astfel naratorul, alias personajul central, găsind până la urmă... ceva demn de a fi căutat cu atâta trudă...

P.P.S. Dar, vai! Ideea mea a rămas, până astăzi, doar o simplă intenţie...