Rândurile ce urmează mi-au fost inspirate de lectura textului semnat de colegul Vasile Gârneţ, apărut la rubrica editoriale în numărul de vineri , 20 iunie curent, al ZIARULUI NAŢIONAL, ediţia de Chişinău.

Se întitulează concis şi expresiv: ”UCRAINA—RUSIA. Dialog peste zid”.

Citez : ”...la est de noi, în Ucraina, se prăbuşeşte un întreg sistem de relaţii seculare şi de reprezentări simbolice, care păreau de nezdruncinat. „Rusia kieveană” , ”Lavra Pecersca”, ”Bogdan Hmelniţki”, ”Victoria de la Poltava a lui Petru cel Mare”, „Dneprogăs”, ” Marele Război pentru apărarea Patriei”, ” Dinamo Kiev”... ş.a.— toate aceste mituri ale frăţiei ruso-ucrainene, neapărat glorioase, construite cu migală de propaganda sovietică... se năruiesc sub ochii noştri, în aceste zile, ca un castel de cărţi de joc”...

Am fost foarte intrigat să aflu cum va proceda în continuare autorul, cunoscut ca un poet de o prestanţă rară în peisajul literelor române, acum şi aici, la expunerea-analiza acestui subiect atât de fierbinte şi, totodată, complex, cu multiple semnificaţii, dar şi cu aspecte de-a dreptul obscure, dacă nu chiar oculte. Am avut deplina satisfacţie să mă conving, dar şi plăcerea de a urmări desfăşurarea argumentării în problema ce şi-a propus s-o abordeze.

Am aflat lucruri, detalii, date noi, pe lângă cele ce le cunoşteam din alte surse de informare, dar şi din textele altor autori.

Or, ca un literat care se respectă pe sine, dar şi mai mult pe cititor, Vasile Gârneţ vine să ne comunice ceva, ceea ce mulţi dintre noi nu ştiu sau încă nu au auzit.

D.e. Citez: ”...se vorbeşte despre ridicarea unui zid de apărare de-a lungul frontierei ucraineano-ruse...” „O altă formă de descurajare a invaziei ruse ar fi săparea unui şanţ adânc... Sau, zic ucrainenii, mai bine ambele soluţii”.

Desigur, evenimentele legate de criza din Ucraina evoluează cu o viteză nebună: s-a declarat ,unilateral, un armistiţiu de către conducerea Ucrainei, care fiind acceptat de către insurgenţi, a fost curând încălcat de aceştia, prin doborârea unui elicopter al forţelor armate ucrainene... Şi altele vin şi vor veni la rând... Dar ceea ce ţin să menţionez aici este pasajul, în care editorialistul se referă la rolul şi figura lui Putin,direct.

Citez: ”...poporul vrea noi victorii, cere alte „Crimei”... încât o mică repliere , o sincopă în marşul triumfal declanşat de comandantul suprem ar însemna o slăbiciune, chiar o înfrângere a regimului Putin”.

Aici am intenţionat să ajung şi să zic următoarele: la ora când a fost redactat acest text , autorul nu avea cum să ştie, că doar la câteva zile, Putin, cel care a cerut Dumei pe 1 Martie curent să voteze o lege ce permite introducerea de forţe armate ale Rusiei în alte state spre” a apăra „pe etnicii ruşi trăitori acolo,`tot dânsul va trimite un ordin către Dumă să revoce această lege.

A făcut-o sub presiunea opiniei publice mondiale care dezaprobă vehement politica agresivă a lui Putin?

Şi-a schimbat politica externă Putin?

Ba bine că nu!

Opinia mea este următoarea, şi cred că e una întemeiată.

Experienţa invaziei hoţeşti în Crimeea şi anexarea acesteia printr-un aşa zis act de plebiscit popular i-a dezvăluit ţarului de la Kremlin, că poate să-şi satisfacă poftele de acaparare a unor teritorii străine nu prin forţa armelor, ci prin provocări de revolte ale unor insurgenţi din interiorul acelor teritorii, prin stimularea şi aprovizionarea lor cu cadre, muniţii şi armament...

Or, cred eu, acea lege votată de Dumă privind introducerea de armată în teritorii străine, venea din partea generalilor, s-a văzut ,însă, că serviciile screte pot lucra la fel de eficient, dar cu mănuşi, aşa cum s-a întâmplat în cazul Crimeei.

Este ştiut, că în sistemul sovietic ( iar regimul Putin este moştenitorul fidel al acelui sistem) a existat o permanentă concurenţă între cele două structuri de forţă: armată şi serviciile secrete. Zi-i cocurenţă, rivalitate, competitivitate...

De data aceasta, revocând legea promovată de generalii de armată, Putin revine la ceea ce a fost şi a rămas dintotdeauna: un KAGEBIST inveterat şi convins.

Chiar dacă Duma aboleşte legea din 1 martie, nu se schimbă nimic.

Se schimbă doar tactica, scopul strategic, ocuparea de teritorii străine rămâne în picioare!

25 iunie 2014.

P.S. Atunci când a apărut cartea de poeme a lui Vasile Gârneţ „Câmpia Borges”, carte de o rezonanţă aparte în contextul poeziei româneşti contemporane, am trăit un timp sub impresia universului pe care mi l-a deschis. Mi-amintesc şi acum că ajungând la viersul „MAI MULTĂ METANOIA! MAI MULTĂ METANOIA!”,m-am întrebat eu, cel care am citit munţi de cărţi în viaţa mea: DAR CE E ACEEA METANOIA? DE CE METANOIA? Şi, pe parcursul căutărilor răspunsului, am ajuns la Leo Tolstoi cu „SPOVEDANIA” lui...

Îndemnul poetului Vasile Gîrneţ m-a debarasat de clişee osificate.

Iată adevărata poezie!

Acum Domnia Sa se produce în postura de analist poiltic.

O face cu aceeaşi competenţă, dăruire, talent.

După cele două cărţi semnate de celebrul actor și regizor român: CINE SUNTEM și OMUL FRUMOS, poate că mai are și altele, dar care, deocamdată, nu au ajuns la mine, care cuprindeau conferinţe, interviuri, dialoguri televizate și pe care le-am citit cu mult interes, recent, aflat la Iași, am procurat la librăria JUNIMEA un nou volum al acestui autor, despre care auzisem că l-a prezentat și la Chișinău în cadrul unei vizite.

Spre deosebire de cele două numite mai sus, această ultimă lucrare cuprinde, preponderent, texte care ar ține, mai degrabă, de genul prozei confesiv-autobiografice, deși nervul publicistic, uneori pronunțat polemic, se manifestă la fel ca în cărțile precedente.

Cu regret, nu cunosc activitatea de actor și regizor a domnului Dan Puric, dar ceea ce am putut să aflu din cărțile semnate de el mi-au descoperit un om de o cultură și erudiție neordinară, dar, în primul rând, un autor care este preocupat cu toată ființa lui de problemele acute ale timpului nostru, mai exact, de dezastrul moral în care am ajuns să ne bălăcim.

Cine suntem? Și oare mai suntem sau, poate că demult nu mai suntem ?

Ce/cine este astăzi, în balamucul acestei lumi, omul frumos?

Sunt întrebări fundamentale ale existenței noastre, care îl preocupă tot mai puțin pe individul de azi, ahtiat de carieră și profit și care atât de acut, până la durere, sunt abordate și dezbătuite în cărțile domnului Dan Puric

Da, până la DURERE!

Acea DURERE pe care o simți citind rândurile scrise ca și cum cu propriul sânge.

Pe linia marilor oameni de cultură, filozofi, istorici și sociologi, Nicolae Drăghicescu, Vasile Pârvan, Mircea Vulcănescu, Constantin Rădulescu-Motru, Constantin Noica, dar și poetul-filozof Lucian Blaga, care au procedat la profunde investigații ale psihologiei și destinului românilor în istorie, Dan Puric în opera sa scrisă se cocentrează asupra ceea ce numim în mod curent SUFLET, acest termen pe cât de complex, pe atât de enigmatic și misterios.

Or, dacă autorii enumerați mai sus veneau să abordeze subiectul ce și-l propuneau cu ajutorul unor procedee și mijloace științifice, autorul nostru o face ca un om de creație, ca un artist.

Vreau să zic: în postura de actor și regizor, cu mijloace scenice, iar în cea de autor de texte, prin mijlocirea cuvântului scris, dar și rostit.

Dacă ar fi să aplicăm metoda așa zisă matematic-structuralistă în analiza textelor incluse în prezenta carte, am constata că cele mai frecvente sintagme-vocabule sunt: POPORUL ROMÂN, SUFLET și TRISTEȚE.

Ca să fim sinceri, dar sinceri până la capăt, vom spune că impresia ce ți-o lasă lectura celor mai multe din eseuri este de-a dreptul... sumbră. Sufletul românesc ne apare ca unul mutilat, atât de regimul comunist, care s-ar părea că a devenit deja istorie, dar și de epoca așa-zisă a democrației ce i-a succedat. Este o constatare ce ne-o propune autorul, care survine atât de des, încât ajunge a fi ca și cum o obsesie. Cât adevăr conține această afirmație rămâne să decidă fiecare dintre noi, cititorii, fapt cert este că ne incită să reflectăm asupra acestei... probleme, ca să zic așa. Da, și subiect de discuție, dar și o mare problemă!

Da, ce e cu sufletul românesc?

Astăzi, aici, acum?

Numai întuneric?

Numai rătăcire?

O, sufletul omului! O sufletul nostru!

Se cuvine să-i fim recunoscători lui Dan Puric pentru faptul că a avut curajul, cu adevărat rar, demn de salutat, dar și de laudă că ne-a amintit și ne amintește prin scrisul său de ceea ce mult prea mulți am uitat: de SUFLET!

„La suprafața vieții sociale poporul român încă mai rătăcește dar în adâncul lui sufletesc s-a deșteptat”, ne mărturisește autorul în vibrantul eseu, un adevărat poem cu nuanță profetică: „MARȘUL TĂCUT AL POPORULUI ROMÂN”.

15 iunie 2014.

P.S. M-a emoționat profund moto-ul pus la deschiderea acestui eseu-poem: „Voi, românii, aveți icoanele îndreptate spre Răsărit. Noi, basarabenii și transnistrenii, le avem îndreptate spre Apus, pentru că știm că acolo se află România.” E din ”„Nichita P. Smochină, n. 14/27 martie 1894, satul Mahala, orașul Dubăsari - d. 14 decembrie 1980, București; a fost jurist, istoric ,etnograf, folclorist și om politic român, membru de onoare 1942 al Academiei Române.

P.P.S. S-au strecurat în carte și câteva inexactități, cum ar fi d.e. cea cu baciul vrancean în loc de cel moldovean, dar acestea nu scad nicidecum din valoarea cărții...

A P E N D I X

Primul cititor al textelor mele pe blog, pe care îl apreciez mult ca autor şi de opiniile căruia ţin cont, colegul Iu. C., m-a atenţionat referitor la prezentul subiect, că „Dan Puric este un autor controversat” şi că „m-am cam prea lăsat impresionat de scrisul lui”, că ar fi bine să mai adaog „o remarcă, prin care să-mi mai temperez un pic entuziasmul ...” Adevărat, sunt dintre cei care receptez cu multă implicare şi chiar trăire cele ce citesc, mai ales cărţile bune, sincere şi scrise cu talent, ceea ce mi s-a întămplat şi în cazul de faţă... Desigur, am avut şi momente, în care nu am fost de acord, dar net categoric în dezacord, cu atitudinea pronunţat, cum să-i zic... fundamentalist ortodoxă a Domniei Sale (Wikipedia îl prezintă drept un „Cristian Orthodox apologist ), dar asta e de la sine înţeles, dat fiind caracterul profund creştin al viziunii şi conceptului de viaţă a domnului Puric, acest mare militant pentru renaşterea sufletului neamului românesc... Apropo, pledoaria Domniei Sale este una poetică, aş zice... mistică, ceea ce o subliniam şi eu în textul meu, cât despre abordarea problemei SUFLETULUI ÎN CONDIŢIILE GLOBALIZĂRII, aici ar fi atâtea şi atâtea de investigat şi de clarificat!. Or, în acest proces de măcinare şi unificare a fiinţei individuale, dar şi a popoarelor în ansamblu, în special a popoarelor mai puţin numeroase, ca să nu le zicem MICI, imperativul de bază este (e o chestiune de supravieţuire!), de a-şi salva sufletul, ceea ce au ele mai de preţ, altfel dispar în potopul, care ne cuprinde tot mai mult şi mai nemilos... Şi atunci de ce să te agăţi, dacă nu de tradiţie, de ceea ce ai mai al tău, moştenit din veacuri? Chiar cu riscul de a fi categorisit ca păşunist, semănătorist, apărător exacerbat al ortdoxiei...

V.B.

23 iunie 2014 .