Vladimir Beşleagă

Îmi parvine un grupaj de versuri. Culese la calculator. Puse elegant în pagini.

Citez din primul poem: „O,poezie, gând ferice, suflări alese între Muze
Te cântă inima ce bate ca ritmul rândurilor spuse,
Cutremuri glasul ce vibrează, ca struna harpelor din ceruri,
Străbate sufletul cuvântul, ce străluceşte prin eteruri...”

(Poezie, gând ferice)

Interesant! Să fie copiate de undeva? Imitaţie? Ba bine că nu!

Jos, stă scris:

„Creaţie proprie: Poezia, gând ferice.
Maria Dabija, 13 ani
Or. Basarabeasca.”

Întorc pagină după pagină. Poem după poem. Cel de al doilea întitulat: „Pocăinţă”. Auzi, dta, la 13 ani... pocăinţă!

Citesc: „Lăcata sufletul închide, cu lanţuri mii şi dureroase
Cuprinde inima un cleşte, se lasă-acum o grea sentinţă
Şi rănile te dor cumplit, lăsând doar urme sângeroase
Să rupi lăcatele mereu, lăsând şi-un loc la pocăinţă!”

E bine. Are domnişoara vocabular. Are simţul ritmului. Are metafore. Are simţul armoniei. În fine, are fior poetic!

Şi iar îmi zic: cum vine asta? La doar... 13 ani? Or, şi sub acest splendid poem stă menţiunea:

„Maria Dabija,13 ani...”

Sus în capul paginilor stau scrise două numere de telefoane. Sun la primul. Răspunde mama. Vorbeşte rusa. Sun la al doilea. Răspunde Maria.

--Tu eşti Maria?
--Eu sunt Maria.
--Câţi ani ai?
--13.
--Ale tale sunt versurile?
--Ale mele.
--Când le-ai scris?
--Anul acesta.
--Când ai început să compui?
--Din clasa întâi.
--Acum în ce clasă eşti?
--Într-a şaptea...

Şi tot aşa o întreb şi-mi răspunde: că din clasa întâi nu a mai compus nimic, abia anul acesta a revenit... Iar gândul meu m-a şi dus la junele poet de la Mălini, Nicolae Labiş... Limba română, sfânta noastră Limbă Română a izbucnit ca un adevărat gheizer poetic într-una din zonele aride ale Basarabiei! Şi asta în persoana şi în sufletul gingaş şi candid al unei fiinţe îngereşti ce abia deschide ochi la lume...

Şi ce simbolică miraculoasă, prin chiar numele locului: la... Basarabeasca!

Celelalte titluri de poeme: „Familia”, „Chipul Moldovei”, „Deschideţi pleoapa,omenire!”, „O nouă viaţă pentru Terra...”, „Odă profesorului”, „Trăi-va globul”, „Iarna”. Şi unul cu subiect istoric: „Balada” Lupta de la Călugăreni”...

Uimirea mea sporeşte cu fiece rând parcurs. Iar ca să nu rămână doar a mea, voi mai aduce un pasaj privind destinul Pământului nostru drag, în pericol de a dispare, aşa cum îl vede această copilă fenomenală, hărăzită cu ochi de VIZIONARĂ:

„Trăi-va globul în vecii, ţinând în palme viaţa noastră
Pluti-va în culori mai vii universala boltă-albastră
Iar Soarele să se ridice, pe treapta sa nemuritoare,
Ca un luceafăr fără seamăn, ca o făclie lucitoare!”

20 august 2013.

P.S. Am cules cifra anului şi am avut revelaţia: Dar Maria e de-o seamă cu secolul şi mileniul!

P.P.S. Am mai întrebat-o, dacă a participat la vreo olimpiadă şcolară. „Acum mă pregătesc”.

Am aflat că o asemenea acţiune urmează să aibă loc, curând, la Cimişlia, pentru zona de sud. Sper să răsune în toată Basarabia numele junei poete Maria Dabija de la Basarabeasca. Pentru asta am schiţat acest text...

În zilele toride ale acestei luni de august, sfârşit de vară, a plecat la cele veşnice Victor Bucătaru.

Victor Bucătaru, omul de omenie, cineastul şi dăruitul cu mult har, curaj civic şi forţă de muncă artist şi creator de prim rang în arta imaginii...

Victor Bucătaru, prezenţă vie şi activă în cel mai înalt grad în viaţa noastră agitată şi plină de evenimente de o importanţă istorică imposibil de subapreciat: Mişcarea de Renaştere şi Eliberare Naţională, obţinerea Suveranităţii şi a Independenţei, Războiul impus de forţele imperiale ale Rusiei împotriva neamului nostru, lupta pentru consolidarea statalitîţii şi diversiunile forţelor negre revanşarde şi restauratoare ale vechiului regim...

Victor Bucătaru, omul mereu cu camera de filmat în mâini, prezent în cele mai fierbinţi zone, în cele mai tensionate momente, fixând pentru istorie, --istoria noastră adevărată, nu cea măsluită de alţii!--, cele mai semnificative pagini, pline de eroism, demnitate, dar şi de un înalt sacrificiu, cum nu a făcut-o nimeni altul...

A plecat Victor Bucătaru în zilele acestei luni de AUIGUST, luna celor două Mari Adunări Naţionale: Marea Adunare Naţională de la 31 August 1989, care a consfinţit renaşterea limbii române în spaţiul nostru şi Marea Adunare Naţională din 27 August 1991, care a marcat începutul ruperii noastre din ghearele colosului imperial din răsărit...

Cameramanul Victor Bucătaru a fost cel care a imortalizat pentru eternitate, în derularea lor impetuoasă, aceste evenimente cruciale ale istorie noastre naţionale ...

Victor Bucătaru, mare luptător şi devotat fiu şi apărător al acestui pământ, s-a avântat în vâltoarea războiului, atunci când hoardele de mercenari şi scursuri din imensul imperiu au atacat tânărul nostru stat, incendiind şi scăldând în sânge malurile bătrânului Nistru...

Pe platoul de la Coşniţa, în satul Doroţcaia, împreună cu combatanţii, cu camera de filmat în mâini, într-un TAB ce a fost incendiat de forţele separatiştilor şi era să piară în flăcări, Victor Bucătaru şi-a scris cea mai înaltă pagină a vieţii sale, faptă care îl plasează alături de eroii- martiri ai neamului ce şi-au sacrificat viaţa în acele zile de eroism, dar şi de... ruşinoasă trădare din partea unor demnitari...


Ne-am văzut pe 2 August, când îşi pregătea actele pentru a le depune la Comisia pentru Premiile Naţionale... I-am oferit din partea mea un demers de susţinere, aşa cum cere regulamentul acelei Comisii... De altfel, acelaşi gest l-am făcut şi în celălalt an, când regizorul Victor Bucătaru a candidat cu filmul „TROIŢA”, dar Comisia l-a ignorat...

De data aceasta am venit la Domnia Sa acasă, găsindu-l la masa de lucru, cu stocurile arhicunoscute de casete şi ruloane de material filmat, la care trudea de atâţia ani întru sistematizarea producţiei acumulate, şi i-am adus un text apărut în „Timpul” (26 iulie curent), semnat Nicolae Mocanu, în care autorul relata despre emoţiile cutremurătoare ce le-a avut la vizionarea filmului „Masacrul inocenţilor sau istoria unui război uitat”, premieră ce a avut loc la Muzeul Naţional al Ţăranului Român la Bucureşti pe 27 iunie 2013...

„Am mers ca la o întâlnire cu tata, scrie basarabeanul Nicolae Moraru, împreună cu soţia Marina şi fiul meu de 1,3 luni Ştefan”. Când a căzut în lupte tatăl său Ion Mocanu, Nicolae avea doar 4 ani.” Am crescut în lacrimile şi durerea mamei mele”. ”După 21 de ani, aveam posibilitate să văd ce s-a întâmplat în primăvara anului 1992, pe Nistru, când imperiul sovietic dezlănţuia un nou genocid împotriva românilor”...

Am pornit să-i citesc ui Victor din articol, dar dânsul mi-a spus: ”Cunosc textul. Îl am...” Cu toate acestea îi îndemn pe cei ce poartă un sentiment de recunoştinţă pentru cel care a fost regretatul nostru cineast şi om de creaţie Victor Bucătaru să caute prilejul nu doar de a lua cunoştinţă de dureroasa mărturisire a unui fiu ce şi-a pierdut tatăl, dar şi să vizioneze această capodoperă a cinematografiei româneşti care este filmul lui Victor Bucătaru ”MASACRUL INOCENŢILOR SAU ISTORIA UNUI RĂZBOI UITAT”...

Este un IMN intonat întru gloria combatanţilor Războiului de Independenţă de la Nistru...
Este un RECVIEM întru memoria sfântă a celor câzuţi cu moarte de erou în luptele pentru Independenţa noastră...

Este opera de înaltă inspiraţie românescă ce ne-a lăsat-o marele artist care a fost şi rămâne în analele istoriei Victor Bucătaru...

Dumnezeu să-l odihnească în pace...

Adio, frate Victore...

16 August.