„Citiți astăzi pe Sănătate.info opinia neurochirurgului Dan Lîsîi cu privire la așteptările pe care le au medicii de la actuala conducere a Ministerului Sănătății. După experiența acumulată în Franța, ca medic și neurochirurg, Dan Lîsîi spune despre cum se lucrează sau, mai bine zis, cum nu se lucrează în sistemul medical din Moldova. Acesta lansează câteva propuneri care vin să soluționeze problemele pe care le întâlnesc cel mai des medicii din Moldova. Medicul propune ca doctorii să fie lăsați să vorbească, să se poată exprima liber. De asemenea, acesta vorbește de integritatea medicilor și conflictele de interese din sistemul medical.
Tot pe Sănătate.info citiți despre acordul dintre Republica Moldova și România, semnat, în sfârșit, la București. Este vorba de acordul de colaborare privind schimbul de organe pentru pacienții care se află pe listele de așteptare. Documentul, potrivit directorului Agenției Naționale de Transplant, Igor Codreanu, ar urma să ajute la rezolvarea urgențelor majore și a cazurilor rare. De asemenea, acordul prevede și un schimb de experiență pentru specialiștii implicați în activitatea de transplant.
Șapte candidați care pretind la fotoliul de rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” s-au înscris în cursă. Cine sunt aceștia și ce CV-uri au vom afla abia peste 10 zile, când Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituţională al Universităţii (CDSI), potrivit regulamentului de activitate, va face publică lista candidaților.”
[Transcriere: Alla Ceapai]