Un contingent de personal militar britanic va fi dislocat în Moldova la sfârșitul acestei luni, a scris presa britanică.
Experții vor „ajuta la stabilirea cerințelor pentru forțele armate ale Moldovei în ceea ce privește tacticile de combatere a dronelor”, a mai declarat Ministerul Apărării de la Londra.
Moldova se numără printre vecinele Ucrainei pe al căror teritoriu au ajuns fragmente de dronă din „teatrul de operațiuni”.
Contactată de agenția de presă IPN, purtătoarea de cuvânt de la Ministerul Apărării, Maria Aramă, a confirmat că vor veni experți militari britanici în Republica Moldova.
Ea a precizat că nu este vorba despre militari străini care ar urma să activeze pe teritoriul Moldovei, ci despre posibile forme de cooperare tehnică și expertiză, realizate în strictă concordanță cu statutul de neutralitate al Chișinăului.
Securitatea Moldovei a fost discutată și la reuniunea de miercuri de la Bruxelles a miniștrilor apărării din NATO și UE.
Răspunzând unei întrebări a Europei Libere la o conferință de presă, secretarul general NATO, Mark Rutte a confirmat preocuparea alianței pentru securitatea R. Moldova.
El a spus că ajutorul militar pentru Moldova ar putea veni în viitor „fie din partea alianței ca întreg, fie din partea unor membri individuali (ai alianței)”.
Mai în glumă, mai în serios, Rutte a spus că nu vrea să intre în detalii fiindcă „lui Putin îi place să aplece urechea” la asemenea declarații, și el nu vrea neapărat să-i dea asemenea informații.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te