„Valentina Buliga nu se mai află de astăzi în funcția de director general al Casei Naționale de Asigurări Sociale. Premierul Maia Sandu a propus eliberarea din funcție a acesteia, hotărâre aprobată de Cabinetul de miniștri. Atribuțiile directorului general al CNAS vor fi preluate de vicepreședintele Tatiana Popa, până la numirea unui nou director general.
În lacurile, bazinele, dar și izvoarele cu apă potabilă amplasate în parcurile cu plaje de pe teritoriul municipiului au fost depistate bacteria E.coli, colifagi și alte microorganisme, ne anunță specialiștii din sănătate publică. Nici plajele cu nisip nu sunt foarte curate. În nisipul de pe plaje a fost descoperit parazitul toxocare cabis, care provoacă toxocaroză atât la copii, cât şi la adulţi. Potrivit rezultatelor analizelor de laborator efectuate de către specialiștii Agenției Naționale de Sănătate Publică pe parcursul lunii mai-iunie, calitatea apei din lacurile din capitală, dar şi din râul Nistru nu corespunde cerinţelor sanitaro-epidemiologice.
Un nou studiu a scos la iveală o creștere masivă de 74% a numărului de tineri din Canada, care în perioada 2017-2018 au trecut la țigările electronice. Utilizarea țigaretelor electronice de către adolescenții cu vârsta cuprinsă între 16 și 19 ani a crescut de la 8,4% la 14,6%, pe parcursul unui an, potrivit studiului publicat de British Medical Journal. Raportul a fost condus de profesorul David Hammond de la Universitatea din Waterloo, Ontario. Societatea Canadiană de Cancer a cerut o acțiune imediată a Guvernului pentru a aborda „creșterea semnificativă și îngrijorătoare” a tinerilor care utilizează țigaretele electronice în Canada. Potrivit legislației din Canada, Legea produselor din tutun și a țigaretelor electronice a intrat în vigoare în mai 2018, permițând adulților să acceseze în mod legal produse cu nicotină, deși produsele nereglementate au fost disponibile mai mult de un deceniu.”
[Transcriere: Alla Ceapai].