Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Natura”


Invitata emisiunii este Lilia Curchi.

„În revista Natura, numărul iunie, editorialistul şi directorul revistei, Alecu Reniţă, reflectează asupra Zilei Mediului şi ne îndeamnă să ne apropiem de natura-mamă. „Generozitatea naturii nu l-a făcut pe om nici mai bun și nici mai recunoscător față de Terra. Războiul absurd pe care l-a declanșat omenirea împotriva ecosistemelor vii și a întregii planete, dacă nu va fi oprit în viitorul apropiat, inevitabil va duce la auto-nimicirea speciei umane”, scrie Alecu Reniţă.

În aceeaşi cheie a impactului omului asupra naturii este şi articolul semnat de Valeriu Ţarigradschi, ex-director al Rezervației Pădurea Domnească, membru al Mişcării Ecologiste din Moldova. În contextul inundaţiilor şi al ploilor abundente de la începutul lunii iunie, expertul analizează inundaţiile sezoniere ca un dar de care trebuie să ne bucurăm, nu să-l blamăm.

„Pentru strămoșii noștri, inundațiile sezoniere erau o sărbătoare pe care o așteptau cu toţii. Inundațiile aduceau viață în luncile râurilor, veneau apele cu mâl fertilizant care îmbogățeau solurile, heleșteiele se umpleau cu pește, după retragerea apelor înverzeau pășunile pe care pășteau cirezile satului. Atunci nimeni nu se temea de inundații din simplu motiv că nimănui nici nu-i trecea prin cap să-și construiască locuința în lunca râului”, spune Valeriu Ţarigradschi. Care ar trebui să fie abordarea ecologică a inundaţiilor, aflaţi din numărul iunie al revistei Natura.

Despre marcarea Zilei Nistrului, a Zilei Mondiale a Mediului, despre recensământul păsărilor, despre secretul longevităţii nonagenarului Eugen Statnic, prietenul revistei Natura, care este sărbătorit în aceste zile, despre dragostea pentru folk a interpretului Mircea Zgherea, despre Ungheni şi Rotonda, cea mai veche biserică de piatră din România, despre surprizele pe care ni le oferă Roma, despre tainele medicinii naturiste de vară şi multe alte subiecte găsiţi în paginile revistei Natura, luna iunie.

Iar pe cei care încă nu au răsfoit revista Natura îi îndemn să se aboneze, chiar şi online, pe pagina web abonare.natura.md. Lectură plăcută!”

[Transcriere: Alla Ceapai]

XS
SM
MD
LG