S-a născut la Cîrnățenii Noi, raionul Căușeni, iar în adolescență a fost pasionat mai întâi de fotbal, apoi și de noile tehnologii.
„Mi s-a părut interesant acest domeniu, din ceea ce prinsesem la televizor, în emisiunile din weekend despre noile tehnologii”, spune Ion.
Așa încât, după absolvirea clasei a noua, a mers să învețe la Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale din Chișinău. Acolo, a văzut prima dată pe viu un computer, iar drumul în viață i-a fost clar: „Am zis că eu asta vreau să fac”.
De la Chișinău la Roma și Luxemburg
După colegiu, Ion a mers după părinți la Roma, acolo unde aceștia plecaseră de ceva ani, la muncă. Era 2007, iar tânărul își începea studiile la Facultatea de Inginerie Informatică, în cadrul uneia dintre cele mai vechi și prestigioase universități din lume - Sapienza.
Știa bine engleză și doar puțină italiană însă, la inginerie și informatică, baza este matematica, iar ecuațiile nu trebuie traduse. Și-a făcut prieteni repede printre colegii de facultate, care l-au luat sub aripă, ajutându-l să se integreze. „La început, eram pierdut. Dar pe parcurs a devenit mai ușor și din ce în ce mai palpitant”, spune fostul student .
În anii de studii de licență, a devenit interesat de rețelele de comunicații grație unei profesoare care le-a vorbit despre cum pot fi folosite tehnologiile wireless în traficul rutier - mașinile pot comunica și colabora între ele așa încât să evite accidentele.
„După acele ore, am început să aleg tot mai multe cursuri legate de telecomunicații. Ulterior, mi-am realizat teza de masterat pe tema rețelelor vehiculare și am continuat cu un doctorat în domeniul transporturilor inteligente”, spune Ion.
După doctorat, ar fi putut rămâne la Roma, cu condiția să-și schimbe tema de cercetare, pentru susținerea căreia nu existau suficiente fonduri. Dar, și-a amintit de o veche cunoștință din mediul academic, care-i vorbise cu ani în urmă despre un grup luxemburghez care activa în domeniul său de interes. Le-a scris un email, au făcut un interviu și, în scurt timp, i-au oferit un contract de un an de zile pentru funcția de cercetător postdoctoral.
Mașina care frânează în locul tău
Primele proiecte la care a lucrat Ion s-au axat pe comunicațiile între vehicule. Este vorba despre o tehnologie bazată pe o versiune modificată de Wi-Fi, instalată în mașină, care-i permite să trimită mesaje atunci când, de exemplu, frânează brusc.
„În mod normal, șoferul din spate are nevoie de ceva timp ca să reacționeze, înainte să fie prea târziu. În schimb, dacă are tehnologia asta de comunicare la bord, mașina sa primește avertismentul preț de câteva milisecunde și acționează frâna imediat. Pentru ochiul uman, e ca și cum ambele mașini ar frâna în același timp”, spune cercetătorul.
După acest proiect, la care a lucrat singur, s-a alăturat unui grup de cercetători din întreaga Europă, care munceau la un program mai mare legat tot de comunicații – doar că, de această dată, între mașini și infrastructura din jur, în special în zonele de graniță, unde rețelele celulare funcționează mai greu.
„Serviciile de transport inteligent trebuie să funcționeze fără întreruperi, chiar și la frontieră, pentru a preveni accidentele cauzate de pierderea temporară a conectivității”, spune Ion.
Cercetarea aceasta era importantă mai ales pentru Luxemburg, una dintre cele mai mici țări din Europa, unde traversarea frontierelor este o parte obișnuită a vieții de zi cu zi. De la biroul său, Ion se află la o distanță de 5 minute de frontiera cu Franța, iar dacă merge acasă - e la 5 minute de granița cu Germania.
Ulterior, și-a extins cercetarea pe rețelele din interiorul mașinilor și felul în care acestea pot fi îmbunătățite.
Trenuri cuplate wireless și vehicule autonome în zone fără semnal celular
După anii de postdoctorat, a făcut următorul mare pas din cariera sa, devenind parte a Institutului de Știință și Tehnologie din Luxemburg (LIST) - un centru de inovare care dezvoltă soluții tehnologice avansate în domenii precum digitalizarea.
Astăzi, la LIST, moldoveanul este șeful grupului NETCOM - Networking și Comunicare, care se concentrează pe cercetări aplicate în domeniul rețelelor și comunicațiilor. El conduce activitatea altor cinci cercetători și ingineri.
Trecerea de la cercetător independent la cea de manager nu a fost simplă, dar Ion spune că s-a obișnuit, în mediul academic, să se afle constant într-un proces de învățare și revizuire.
Proiectele la care lucrează Ion și echipa sa acoperă o arie extinsă în cadrul acestui domeniu al comunicării wireless în transporturi, de la testarea rețelelor pentru trenurile cu vagoane cuplate wireless, nu prin cablu, până la legăturile pe satelit, unde se lucrează la protocoale care ar permite operarea de la distanță a mașinilor în zone fără acoperire celulară terestră, cum ar fi în cazul unui dezastru natural sau într-o zonă de război.
„Unicul mod prin care ai putea să conduci de la distanță mașina respectivă este prin sateliții de pe orbită joasă, care oferă o conectivitate rapidă. Numai că, fiind mai aproape de pământ, durata în care te poți afla în legătură cu un satelit este de circa două minute, după care acesta pleacă și trebuie să te conectezi la altul. Aici, există anumite aspecte care trebuiesc rezolvate și la care lucrăm acum”, explică Ion.
Pe lângă toate acestea, Ion și echipa sa se află în fazele inițiale de cercetare a domeniilor de aplicație a tehnologiei 6G. Comisia Europeană se așteaptă ca aceasta să fie implementată până în 2030.
Ion spune că este mândru de toate proiectele la care a lucrat și, în special, de cele pe care le-a dus de unul singur de la idee și până la punerea în operă.
Crede că adolescentul care, văzând pentru prima dată în viață un computer, a ales informatica în detrimentul fotbalului, ar fi impresionat de felul cum au evoluat lucrurile.
Astăzi, rețelele de telecomunicații sunt folosite, practic, peste tot: transport, medicină, servicii publice, spune Ion, pentru care aceasta este „o lume fascinantă”: „Sunt mândru că pot contribui și eu și, probabil, acel tânăr care s-a dus să facă studii de inginerie și informatică, crezând că va învăța despre jocuri pe calculator, ar fi fascinat de ceea ce pot să fac în prezent, alături de echipa mea”.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te