Linkuri accesibilitate

„Să nu ajungem să importăm zahăr din trestie”. Producția de sfeclă de zahăr, în declin de câțiva ani în R. Moldova


Ministra agriculturii, Ludmila Catlabuga, și antreprenorul Mihai Goncearenco, examinând semănăturile de sfeclă de zahar ale acestuia de la Fălești pe lanul acestuia de la Fălești, afectate de înghețuri
Ministra agriculturii, Ludmila Catlabuga, și antreprenorul Mihai Goncearenco, examinând semănăturile de sfeclă de zahar ale acestuia de la Fălești pe lanul acestuia de la Fălești, afectate de înghețuri

Jumătate din recolta de sfeclă de zahăr a fost compromisă de înghețurile din aprilie, iar fermierii au semănat din nou terenurile. Cele două fabrici de zahăr care au mai rămas în R. Moldova le-au compensat 50% din costurile pentru semințe, iar statul urmează să acopere celelalte 50%.

Mihai Goncearenco (75 de ani) gestionează peste 1.700 de hectare de pământ în raionul Fălești. Acum 10 ani, agricultorul semăna aproape jumătate din terenuri cu sfeclă de zahăr. După ce mai mulți ani la rând seceta i-a compromis roada, fermierul a ajuns să semene anul trecut doar 110 hectare de sfeclă de zahăr, iar anul acesta și mai puțin – 70 de hectare.

„Cred că la anul nu mai pun sfeclă. Dacă statul ne va susține, poate, voi mai semăna, dar puțin. M-am săturat să rămân doar cu pierderile. Din cele 70 de hectare semănate anul acesta, 30 au înghețat în aprilie. Am prelucrat pământul și am semănat din nou, apoi o parte din plante au fost spălate de ploile abundente din mai”, a spus Europei Libere agricultorul de la Fălești.

Terenurile cu sfeclă de zahăr ale lui Mihai Goncearenco afectate de înghețurile din aprilie și ploile abundente din mai.
Terenurile cu sfeclă de zahăr ale lui Mihai Goncearenco afectate de înghețurile din aprilie și ploile abundente din mai.

Din totalul celor 14.000 de hectare semănate anul acesta cu sfeclă de zahăr în R. Moldova, preponderent în nordul țării, aproape 7.000 au fost afectate de înghețurile din luna aprilie, iar mai mulți agricultori au fost nevoiți să semene din nou. Ministerul Agriculturii a pregătit un proiect de hotărâre de Guvern care prevede compensații parțiale pentru costurile semințelor utilizate.

„Avem alocate în jur de 20 de milioane de lei pentru acest sector. Vom întoarce o parte din costurile pe care le-au suportat agricultorii. Fabricile de zahăr și-au asumat cheltuielile pentru 50% din semințe și cealaltă jumătate ne-o asumăm noi, ca stat”, a declarat Europei Libere secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban.

A irigat și a salvat recolta, anul trecut

Tatiana Pavliuc prelucrează peste 1.500 de hectare de pământ în raionul Ocnița. Anul acesta, agricultoarea a semănat porumb, grâu, floarea soarelui, mazăre verde și sfeclă de zahăr. O parte din terenurile cu sfeclă de zahăr au fost asigurate și pagubele suportate îi vor fi recompensate de compania de asigurare.

„Anul trecut, am mai irigat sfecla de zahăr și am avut 33 de tone pe hectar. Am ieșit fără pierderi, dar și fără câștig. Alți agricultori au strâns doar 7 tone de pe un hectar și au rămas cu datorii. Anul acesta nici n-au mai pus sfeclă de zahăr. Să nu ajungem într-un moment dat să importăm zahăr din trestie în R. Moldova”, a spus agricultoarea de la Ocnița pentru Europa Liberă.

Tatiana Pavliuc, agricultoare din Ocnița, care și-a asigurat terenurile cu sfeclă de zahăr și pagubele suportate îi vor fi recompensate de compania de asigurare.
Tatiana Pavliuc, agricultoare din Ocnița, care și-a asigurat terenurile cu sfeclă de zahăr și pagubele suportate îi vor fi recompensate de compania de asigurare.

Conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS), suprafețele semănate cu sfeclă de zahăr în R. Moldova au crescut în ultimii ani, de la 12.000 de hectare, în 2021, până la 15.000, în 2024, și 14.000 – anul acesta. Recolta, însă, a scăzut cu peste 60%, de la 757.000 de tone, în 2021, la 292.000 de tone, în 2024

Anul trecut, din cauza secetei, care a afectat sectorul, producția de zahăr din R. Moldova a fost de 30.000 de tone, în timp ce consumul anual al populației este de circa 75.000 - 80.000 de tone de zahăr.

„Dacă în anii trecuți Moldova exporta cantități mici de zahăr, anul trecut nu a exportat deloc. Din contra, s-au utilizat și stocurile de zahar rămase din 2023”, a precizat Vasile Șarban.

În Moldova sovietică, industria zahărului era una dintre cele mai dezvoltate ramuri ale economiei. În diferite perioade, au funcționat cel puțin 10 fabrici de zahăr, toate în zona de nord, unde era cultivată materia primă. În prezent, în R. Moldova mai activează doar două, la Cupcini și la Drochia.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Eugenia Apostu

    Visul meu a fost să ajung la radio și am ajuns în 2008. Pe parcursul a 15 ani am combinat munca de la radio cu cea de la televiziune, iar în luna mai 2023 am venit la Europa Liberă, unde sunt reporteră pe domeniul drepturilor omului.

XS
SM
MD
LG