„Accesați portalul anticorupție.md pentru a afla că întreținerea Aparatului Președintelui Republicii Moldova i-a costat pe bugetari peste 22 milioane de lei, iar valoarea activelor Președinției au constituit 179,7 mii de lei, în 2018. Cifrele apar în Raportul auditului rapoartelor financiare ale Aparatului Președintelui, încheiate la 31 decembrie 2018.
Potrivit raportului examinat de Curtea de Conturi, valoarea mijloacelor fixe și a activelor neproductive ale Aparatului Președintelui, care, în 2017, constituiau 7,4 milioane de lei, s-a majorat, la finele anului 2018, datorită înregistrării în evidența contabilă a clădirii administrative, în valoare de 164,3 mil. lei, și a terenului aferent de 1,4 mil. lei, transmise gratuit din gestiunea Direcției Generale pentru Administrarea Clădirilor Guvernului.
Auditorii au constatat mai multe nereguli ce țin de reparația și renovarea clădirii Președinției, finanțate de Guvernul Turciei. Astfel, după finisarea și darea în exploatare a clădirii Președinției, până la finalizarea auditului în evidența contabilă nu era reflectată valoarea lucrărilor de reconstrucție, precum și valoarea altor dotări (518,3 mii euro). Alte detalii, pe anticoruptie.md.
Un alt articol se referă la efectele unei anchete a Centrului de Investigații Jurnalistice. Fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cazuri Excepționale (PCCOCS), Nicolae Chitoroagă, a fost reținut, joi, pentru 72 de ore, fiind bănuit într-un dosar penal pentru îmbogățire ilicită. Procuratura Anticorupție a pornit cercetările după ce s-a autosesizat în urma unei anchete, realizate de Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova.
Procurorul pe caz, Victor Furtună, ne-a confirmat reținerea lui Chitoroagă și a precizat că acesta urmează a fi audiat. „După audieri, vom decide dacă solicităm în instanță mandat de arestare pe numele lui Chitoroagă”, a declarat omul legi.
Procurorul Furtună a precizat că investigațiile au fost pornite după publicarea anchetei jurnalistice pe portalul Anticoruptie.md. Detalii, pe portalul nostru.
La rubrica dosare de corupție citiți și despre scandalul din avocatura. Președintele Uniunii Avocaților din Moldova (UAM), Emanoil Ploșniță, ar fi eliberat două legitimații de avocat - stagiar unor persoane din afara sistemului, primăvara trecută. Unul dintre beneficiarii legitimațiilor pretins false este polițist în sectorul Buiucani al Capitalei, iar celălalt a fost admis ca stagiar în avocatură, abia în octombrie 2019.
Informația a fost făcută publică pe pagina de Facebook a avocaților din Moldova de către apărătorul Victor Panțâru, fiind postate și copiile celor două legitimații pretins contrafăcute. Panțâru a scris că a fost informat despre situația respectivă de către colegii din România. Ploșniță le-ar fi eliberat celor doi legitimații pentru ca aceștia să poată fi incluși în echipa de fotbal a UAM, care a avut câteva meciuri amicale cu colegii de breaslă din România. Detalii, pe anticorupție.md.”
[Transcriere: Alla Ceapai]