Discuțiile la care trebuia să participe și ministrul de externe al Ucrainei au fost anulate cu câteva ore înainte de a începe.
„Confirmăm că întâlnirea de astăzi a miniștrilor de externe în cadrul discuțiilor de pace privind Ucraina este amânată”, a transmis ministerul de Externe britanic într-o declarație pentru RFE/RL. „Discuțiile la nivel oficial vor continua, însă acestea vor fi închise presei”.
Convorbirile au fost oprite pe fondul relatărilor presei americane și britanice că președintele SUA, Donald Trump, este pregătit să accepte recunoașterea Crimeei anexate ca parte a Rusiei, iar Ucraina s-a opus.
Propunerea privind Crimeea ar fi fost lansată pentru prima dată la o întâlnire asemănătoare cu țările europene, desfășurată săptămâna trecută la Paris.
Atunci, secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat că a prezentat un plan american pentru încheierea războiului, însă nu au fost oferite detalii. Rubio a discutat de asemenea planul cu omologul său rus, Serghei Lavrov, într-o convorbire telefonică după întâlnirea de la Paris.
Pe 22 aprilie, Departamentul de Stat american a spus că Rubio nu mai vine la Londra, așa cum se anunțase inițial.
Ministrul britanic de externe David Lammy a ales, de asemenea, să nu participe la întâlniri, a relatat Sky News în dimineața zilei de 23 aprilie, deși această informație nu a fost confirmată oficial imediat.
Delegația ucraineană, care îl include pe, Andrii Iermak, principalul consilier al președintelui Volodimir Zelenski, a călătorit totuși la Londra în ciuda amânării.
„În ciuda tuturor obstacolelor, vom lucra pentru pace”, a scris Iermak într-un mesaj postat pe Telegram.
Europenii și chestiunea Crimeei
Vorbind agenției AFP marți, Kaja Kalas, șefa politicii externe și de securitate europene, a spus că UE „nu va recunoaște niciodată ca rusească peninsula sechestrată de Moscova în 2014” și a îndemnat SUA să preseze Rusia mai mult pentru încetarea focului.
Kallas a spus că SUA nu și-au folosit toate „instrumentele” pentru a presa Rusia, pe care o acuză că ar „face jocuri” pentru a trage de timp pentru că nu este interesată de pace.
„Ei cred că timpul este de partea lor”, a spus oficiala europeană.
Rusia a reluat atacurile aeriene asupra Ucrainei luni, după un scurt armistițiu de Paște, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că țara sa este dispusă să poarte discuții directe cu Rusia doar după o încetare a focului.
„După încetarea focului, suntem gata să ne așezăm la masa discuțiilor în orice format”, le-a spus Zelenski jurnaliștilor la un briefing la Kiev.
Kremlinul a avertizat însă un acord de încetare a focului nu poate fi grăbit, pentru că situația este foarte „complexă”.
„Stabilirea unui cadru de timp rigid și încercarea de a obține o soluție, o soluție viabilă într-un termen scurt nu are rost”, a spus marți la televiziunea rusă de stat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Trump a declarat, în weekend, că speră ca un acord să poată fi încheiat totuși „săptămâna aceasta”, deși nu există semne că cele două părți s-ar apropia de o încetare a focului, sau cu atât mai puțin de o soluție de durată.
Reuniunea de la Paris, de săptămâna trecută, a fost prima la care puterile europene au fost invitate la masa negocierilor, după ce administrația Trump purtase timp de mai multe săptămâni convorbiri separate și directe cu Rusia și Ucraina, încercând să obțină pentru început un acord de încetare a focului pe 30 de zile. Kremlinul a respins propunerea.
Europenii, care se temeau că vor fi excluși de la luarea deciziilor, mai încearcă acum să găsească soluții pentru a susține Ucraina, în cazul în care Trump va retrage de tot sprijinul militar și financiar al Washingtonului.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te