„Am avut o situație, cred că în 2023, într-o grădiniță, unde un angajat din personalul tehnic a comis acte de violență absolut reprobabile. Ulterior, s-a angajat într-o altă instituție, iar cei care l-au angajat nu erau la curent cu incidentul”, a explicat Perciun necesitatea unui astfel de sistem de evidență.
Potrivit lui, ministerul lucrează acum împreună cu juriști pentru a defini cadrul legal necesar, iar sistemul ar putea deveni funcțional până la sfârșitul anului. Deocamdată, nu este clar dacă acest registru va fi accesibil doar pentru instituțiile de învățământ și pentru autorități sau va putea fi consultat de oricine. De asemenea, ministerul trebuie să stabilească criteriile exacte pentru includerea și păstrarea datelor.
Perciun a recunoscut că ar putea fi o problemă în cazul angajaților care comit abuzuri, dar demisionează înainte să fie sancționați sau concediați. „Atunci când o persoană pleacă de bunăvoie, fără a fi sancționată, aceasta nu rămâne în evidențele oficiale. În astfel de situații, plecarea poate fi determinată de presiunea publică”, a precizat ministrul.
În plus, rămâne de stabilit ce tipuri de abuz vor duce la includerea în registru și dacă va fi vorba doar de profesori sau și de alți angajați din educație, cum ar fi personalul auxiliar și tehnic.
Solicitat de Europa Liberă, președintele Federației Sindicatelor din Educație și Știință, Ghenadie Donos, a salutat inițiativa ministerului, dar a subliniat că registrul ar trebui să fie gândit astfel încât să nu aibă de suferit cei care își fac onest meseria.
„Este și mult subiectivism în această idee. Mulți profesori incomozi sau care au poziție civică diferită ar putea să fie în aceste liste. Am fost și eu martor când profesorul a rupt arătătorul de capul copilului. Aici nu îi poți lua apărarea, dar sunt și cazuri discutabile”, a spus Donos, menționând că ministerul ar trebui să se consulte cu sindicatele.
Sisteme similare, care urmăresc cazurile profesorilor sancționați pentru abuzuri asupra elevilor, există în mai multe țări europene. De exemplu, Marea Britanie are un registru al profesorilor interziși în sistemul educațional, iar autoritățile franceze au impus reguli mai stricte pentru verificarea antecedentelor cadrelor didactice.
Sancțiuni pentru abuzuri și pentru profesori, și pentru elevi
Pe lângă acest registru, Ministerul Educației ia în considerare și alte măsuri pentru combaterea violenței în școli, inclusiv, campanii de prevenire a abuzurilor în rândul profesorilor și elevilor, instruiri pentru cadrele didactice privind gestionarea situațiilor de conflict și utilizarea unor metode educaționale non-violente, crearea unor mecanisme mai clare pentru semnalarea acestor cazuri.
În martie, o învățătoare din orașul Râșcani a fost demisă de Ministerul Educației după ce a pălmuit un elev cu autism de clasa a II-a și a strigat la el, în timpul orelor. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar învățătoarea a spus apoi jurnaliștilor că regretă ieșirea. Iar la începutul anului, o învățătoare din Bălți a fost trimisă în judecată, fiind acuzată că a agresat fizic și verbal doi elevi de clasa a III-a. Ea riscă între 3 și 8 ani de închisoare și ar putea fi privată de dreptul de a activa în domeniul educației pe o perioadă între 5 și 10 ani.
- Te-ar putea interesa și: Un profesor bun nu e mereu stresat, nu se teme să laude copiii și …mă ascultă
Anul trecut, Codul Educației a fost completat cu o serie de sancțiuni și pentru elevii care comit abateri, de exemplu, sunt violenți cu alți copii sau cu personalul instituției, perturbă constant desfășurarea lecțiilor sau folosesc obiecte interzise în clasă. În funcție de gravitate, sancțiunile variază de la o observație înscrisă în agendă până la exmatricularea din liceu fără drept de reînscriere.
Potrivit datelor oferite de Ministerul Educației, în 2023 au fost raportate aproximativ 8.000 de cazuri de violență în instituțiile de învățământ. Cele mai frecvente forme sunt agresiunea fizică, neglijarea copiilor, bullying-ul și violența emoțională.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te