Cum e să fii azi profesor în școlile din Republica Moldova și cum influențează condițiile de muncă relațiile profesorilor cu elevii? E ceva ce ar putea explica sau chiar justifica manifestările diverselor forme de violență din partea unui profesor? De ce ar avea nevoie profesorii ca să nu se ajungă aici?
După ce am discutat cu părinți, elevi și psihologi despre cazurile de abuz din partea profesorilor în școli din R. Moldova și cum cred ei că ar trebui să fie relațiile profesor-elev, am discutat și cu două profesoare. Întâmplarea face că ambele sunt profesoare de istorie, și-au început cariera cam în aceeași perioadă și au trecut prin toate schimbările din sistemul de educație de la independența Republicii Moldova și până azi. Ambele sunt de părere că azi e mai interesant să fii profesor, chiar dacă nu neapărat e și mai ușor, din anumite puncte de vedere.
Raisa Zdrobeu predă istoria și dezvoltare personală la Liceul „Alecu Russo” din Peresecina, raionul Orhei, din 1990, anul în care a absolvit facultatea și este și director adjunct pentru educație. Ceea ce înseamnă că este responsabilă de monitorizarea și prevenirea cazurilor de abuz față de copii, dar și de dezvoltarea personală a profesorilor, comunicarea cu părinții și prevenirea absenteismului școlar. În școală își fac studiile aproape 800 de copii.
Natalia Boroda predă istoria, educația pentru societate, dezvoltarea personală și este director adjunct pentru instruire la Gimnaziul „Grigore Vieru” din comuna Chetrosu, raionul Anenii Noi, o școală cu circa 160 de elevi.
Ambele profesoare au atras atenția că cerințele în sistemul de educație s-au schimbat mult față de atunci când au debutat în pedagogie. În anii ‘90, programul școlar punea accent pe acumularea de cunoștințe. La lecție vorbea mai mult profesorul, iar elevul lua o notă bună dacă reușea să reproducă destul de bine textul din manual. Azi, programul școlar pune mai mult accent pe dezvoltarea gândirii critice, încurajează elevii să-și exprime liber opiniile, să învețe din propriile experiențe și greșeli. Ceea ce presupune aplicarea metodelor de predare interactive, unde elevii au un rol mult mai activ: „Acum este, poate, mai complicat, dar este mai interesant și - cel mai important lucru - este mai util pentru elev… Eu, dacă aș fi rugată să mă întorc să încep din nou în ‘93, sincer, nu vreau. Astăzi în școală eu îmi văd utilitatea”, spune Natalia Boroda.
Ea crede că profesorii care au rămas în sistemul de educație, au acceptat provocările zilelor noastre și merg tot timpul la formări ca să țină pasul cu schimbările. Raisa Zdrobeu spune, însă, că nu toți profesorii înțeleg nevoia de a se forma continuu și nu vor să se schimbe sau se schimbă mai greu, „Eu am obligația să nu stau pe loc, să mă formez…” Pentru că – observă profesoara - metodele interactive pot fi văzute ca mai greu de aplicat, dar acestea „nu sunt grele dacă nu le complici”. Inclusiv când e vorba de cazurile de abuz din partea profesorilor, acestea se întâmplă – crede Raisa Zdrobeu - pentru că mulți profesori nu cred că ei trebuie să schimbe ceva: „Atâta timp cât noi o să ne supărăm pe elev și nu o să găsim cheița, metoda, calea de a ajunge la sufletul copilului, noi nu o să putem să rezolvăm problemele”.
Natalia Boroda admite că pot apărea situații tensionate la clasă, dar nu există nimic ce ar putea justifica abuzul unui profesor față de un elev: „Dacă pot exista situații? Da, pot exista, fiindcă noi lucrăm cu oameni vii... Dar să justificăm așa o situație nu este deloc acceptabil”.
Atitudinea profesorului față de copil – crede profesoara - influențează direct capacitatea lui de a învăța și de a se dezvolta: „Deci, nu umilesc, îl privesc ca pe egal, fiindcă orice persoană s-a născut cu demnitate și nu sunt eu în drept să îl lipsesc de asta. Și dacă elevul se simte respectat, el deja nu este încătușat. Și dacă el nu este încătușat, eu mai ușor pot să ajung la mintea lui, la inima lui”, explică Natalia Boroda.
În școală nu mai merge cu principialitatea rigidă, adaugă ea, ci „trebuie să fii flexibil, trebuie să concepi elevul ca om cu drepturi egale, care încă nu are experiența mea de viață și pe care eu trebuie să-l ajut să se regăsească în societate.”
Și Raisa Zdrobeu recunoaște că și-a schimbat atitudinea față de elevi în timp. Formările au ajutat-o să înțeleagă importanța inteligenței emoționale și a comunicării. Și să găsească soluții atunci când simte că nu mai poate. Azi, în loc să-l certe pe un elev pentru faptul că a întârziat, va prefera să-l întrebe ce s-a întâmplat sau cum se simte. Dar, în calitate de responsabilă de implementarea politicii de protecție a copilului în școală, Raisa Zdrobeu admite că nu toți profesorii acceptă cu deschidere instruirea în acest domeniu: „Ei vin cu replica că ei (înșiși) nu sunt protejați. Că ... de ce în politicile educaționale și în tot cadrul legislativ elevul este prioritar, iar siguranța profesorului rămâne undeva în umbră...”.
O altă problemă mare – mai remarcă profesoara Boroda – este că sistemul acceptă absolvenți de la pedagogie cu medii foarte mici. „Dacă este un absolvent de la Universitatea de Medicină cu o media de șapte, ai vrea să mergi să te tratezi la el? Dar de ce se acceptă ca în instituții (de educație) să vină absolvenți care au media sub șapte? Da, el nu omoară un om, dar nici nu-l dezvoltă...”.
***
Acesta este al 5-lea episod dintr-un sezon în care mă întreb dacă educația bună trebuie să doară.
- Unde e limita dintre educație și violență?
- În ce moment buna intenție a unui pedagog de a educa se transformă în abuz?
- Influențează relația cu profesorii atitudinea elevilor față de școală și învățare?
- Ce fel de oameni creștem în școlile din Republica Moldova?
- Ce fel de societate dezvoltăm?
- E posibilă oare educația cu blândețe, cu calm, cu încredere și fără frică?
Pornind de la aceste întrebări am realizat 8 episoade în care am discutat cu părinți, elevi, profesori, psihologi, formatori și autorități despre atmosfera din școlile din R. Moldova. Încep cu istoriile unor oameni reali, elevi și părinți, care au trecut prin situații de abuz în școlile din R. Moldova. Dar nu mi-am propus să spun doar niște istorii cu personaje pozitive și negative. Ceea ce mi-am propus prin aceste discuții, e să analizăm și să înțelegem cum se simte fiecare parte implicată, ce explicații are și ce soluții propune. Cum se simte un elev la care se țipă, dar un profesor care ajunge să țipe? Care este impactul asupra ambilor a acestui tip de relaționare?
Educația bună ar trebui să doară?
Intră în „Laboratorul social”. Aici luăm mostre de societate și le studiem la micro...fon.
Un episod nou în fiecare marți, pe site-ul nostru, pe YouTube și pe toate platformele de podcast.
Un episod nou în fiecare marți, pe site-ul nostru, pe YouTube și pe platforme de podcast, începând cu 25 februarie.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
