Ghenadie Popescu este un artist din Republica Moldova care profesează în arte vizuale și sculptură. Este creator de happening-uri și filme de animație cu o tematică social-politică și ecologică. E sensibil la problemele comunității și la spiritul timpului, pe care știe să-l exprime într-o manieră originală și surprinzătoare.
Deși este angajat ca restaurator la Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, pentru că trebuie să aibă un salariu, ca artist contrazice flagrant tradițiile „cuminți”, mentalitățile conservatoare ale locului, desfide arta „instituționalizată”.
I-am propus să facem un dialog la Europa Liberă, după ce i-am vizitat expoziția de obiecte de la Galeria „Plai” din Chișinău.
„Fidelitatea materialului cu care lucrez, spune Ghenadie Popescu, este obligatorie. Cu același succes pot folosi un material care este acreditat în marketingul artei vizuale, dar și lucruri pe care le pot procura la piață, la un preț accesibil. Singura constantă este sensibilitatea cu care mă raportez la ele”.
Face de 12 ani filme de animație, filme care iau mult timp, mai ales animația individuală, pentru care se găsesc cu greu surse de finanțare. Puțini sunt cei care mizează pe durata lungă, pe efortul susținut.
„Lucrurile cu care operez în performanțele mele sunt comune, imediat recognoscibile. Nu inventez nimic. Doar modific ceva, includ aceste materiale banale într-un circuit al semnificațiilor. Așa se întâmplă în biologie, bunăoară, există mutări genetice care ne asigură diversitatea, asigură supraviețuirea unei familii, unei specii. Arta urmează același principiu, se alimentează cu energie, există într-o mare diversitate, iar eu folosesc în arta mea materiale obișnuite, cum e mămăliga, de exemplu.”
O mămăligă uriașă pe care Ghenadie Popescu o tractează pe drumurile prăfuite ale Moldovei, spre amuzamentul privitorilor.
Filmele sale de animație, aparent ludice, jucăușe, transmit un mesaj civic și politic explicit, cum e și „Parabola orbilor”, realizat în vara lui 2015 – o reminiscență după Bruegel cel Bătrân, o asociere după reforma protestată din secolul XVI-lea din Țările de Jos, unde poporul nu înțelegea încotro este dus de liderii religioși. În filmul lui Ghenadie Popescu un grup de personaje-păpuși circulă prin valea Răutului. În fundal, se aud lozinci mobilizatoare, chemări la vot, răsună vocile multor politicieni care s-au perindat al putere, care ne-au „aburit” cu promisiuni și vorbe deșarte, inclusiv oligarhul Plahotniuc, i-au „condus” pe moldoveni până la marginea unui heleșteu în care aceștia inevitabil se vor prăbuși.
E și un portret a Răutului, de la izvoare până al gura de vărsare în Nistru. Povestește Ghenadie Popescu:
„Îmi luam bicicleta și sculele, mergeam pe teren, pentru 4-5 zile, un efort foarte mare, solicitant. Ne întorceam la bază, descărcam materialul filmat, făceam o montare rapidă după care ne reluam expediția.”
Alteori Ghenadie Popescu e și actor, cum se întâmplă într-un filmuleț făcut la piața centrală din Chișinău, în care, îmbrăcat într-un costum de rafie, vorbește despre omul tranziției basarabene.
„Era anul 2006, gențile de rafie în piață erau în abundență, dar altfel expus acest material a provocat reacții de surprindere, asta contează pentru mine. Filozofia mea e simplă: încet-încet gențile se transformă în haine, și conținutul genților suntem noi. Este despre exod, despre dezrădăcinare, despre provizorat. Un provizorat care tinde să se eternizeze. Moldoveni care pleacă, unii, puțini, se integrează în societățile de adopție, au și o curiozitate pentru cultura de acolo, dar majoritatea rămân izolați, sunt mistuiți de dorul de casă. Revin și imediat dorul li se volatilizează”.
- Te-ar putea interesa și: Cultura la frontieră | Cu profesorul Alexandru Călinescu – traseul unui intelectual angajat
Discutăm și despre proiectul „Caravana amintirilor din Gulag”, inițiat de Asociația Arbor din București, condusă de Victoria Nagy Vajda, în iulie 2024: o expoziție itinerantă, la care a mai participat și Oleg Brega, cunoscutul activist civic, în calitate de șofer și principal comunicator cu publicul. O camionetă, oferită de compania „Un teatru” din București, dotată cu o mică scenă, cu exponate, fotografii de familie ale basarabenilor deportați în Siberia, și cu vocile unor actori imprimate pe bandă, care relatau aceste experiențe ale surghiunului. Expoziția mai conținea două lucrări ale artistului Vasile Rață și o hartă a gulagului, executată de Ramona Iacob. Ghenadie Popescu e prezent în proiect cu un film de animație, intitulat „Mâța fără nume”:
„Am vrut în filmul meu să aduc povestea bunurilor care nu li s-au mai restituit oamenilor deportați, a patrupedelor care automat au devenit proprietatea gospodăriilor colective. Doar pisicile au ignorat regimul sovietic, și-au demonstrat caracterul lor recalcitrant, independent de-a lungul mileniilor. Pisica e un personaj rebel, nonconformist, aparent leneș, dar care trece din curte în curte, fără viză, fără pașaport, are o abilitate extraordinară de a se strecura și de a face salturi spectaculoase.”
Vă invităm să priviți interviul nostru cu Ghenadie Popescu – un artist care o capacitate uimitoare de a se reinventa și de vorbi într-o manieră ludică despre lucruri serioase.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
