Profesorul Alexandru Călinescu este o mare personalitate a vieții culturale românești, istoric și critic literar, publicist, fost disident în timpul regimului Ceaușescu. Este profesor de literatură franceză la Facultatea de Litere a Universității din Iași. A fost director al Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași și profesor la INALCO, Paris.
A publicat mai multe cărți, între care: „Anton Holban - Complexul lucidității”, 1972; „Caragiale sau vârsta modernă a literaturii”, 1976; „Perspective critice”, 1978; „Interstiții”, 1998; „Biblioteci deschise”, 1986; „Adriana și Europa”, 2004; „Incursiuni în proza românească”, 2004; „Proximități incomode”, Curtea Veche, 2006; „O anume idee despre Franța”, 2011; „Instantanee cu final deschis”, 2020.
Colaborator permanent al revistei „România literară” și al „Ziarului de Iași”. A semnat mulți ani rubrici de corespondent la Radio Europa Liberă. L-am întrebat pe domnul Călinescu despre cultura franceză la această răspântie a istoriei.
„Există un conflict, spune Alexandru Călinescu, între „progresism” și „conservatorism”, adică între o viziune calmă, potolită, tradițională, și o viziune novatoare, radicală, care de multe ori „sare peste cal”. Dar, literatura franceză e foarte vie, în fiecare an, toamna, apar sute de romane. Se scrie mult, se scrie bine, există și destulă maculatură, ceea ce este inevitabil. Dar nu mai sunt criticii de odinioară, ordonatorii de ierarhii literare, un fenomen pe care îl constatăm și în literatura română”.
În același timp, schimbarea paradigmei, impusă de explozia tehnologiilor digitale, au făcut cultura mai „democratică”, mai accesibilă, observă domnia sa.
Evocăm activitatea Grupului de la Iași – intelectuali opozanți ai regimului Ceaușescu: Alexandru Călinescu, Luca Pițu, Dan Petrescu, Liviu Antonesei, Sorin Antohi, Dan Alexe, coagulat în jurul revistei „Dialog” a studenților Universității „Alexandru Ioan Cuza”, activitatea lor subversivă și persecuțiile la care au fost supuși. Solidarizarea lui Alexandru Călinescu cu Mircea Dinescu, în 1989, arestat la domiciliu. Liviu Antonesei și Luca Pițu au protestat împotriva realegerii lui Nicolae Ceaușescu în toamna aceluiași an. Au fost cu toții supravegheați în permanență de Securitate.
Domnul Călinescu evocă falsa desființare a cenzurii în România în anii ’70: „Nu se putea tipări absolut nimic în România, nici imaginea de pe o cutie de chibrituri, dacă nu avea ștampila cu BT (Bun de Tipar) pus pe ea. După desființarea Direcției Presei și Tipăriturilor, cenzura nu a dispărut, ci a devenit tentaculară, ubicuă. O revistă studențească trebuia să fie citită la comitetul studențesc, și la conducerea Universității, și la partid – niște trepte kafkiene. Cu toate acestea s-au publicat mute lucruri valoroase”.
Discutăm despre colaborarea profesorului Alexandru Călinescu cu Radio Europa Liberă, după 1990, cu cele două rubrici: „Corespondență de la Paris”, asigurată mai devreme de Mircea Iorgulescu, și „Jurnal de corespondent” de la Iași.
L-am întrebat pe profesorul Călinescu dacă publicistica nu e un factor perturbator pentru un cadru universitar ocupat cu proiecte academice.
„E un exercițiu foarte plăcut și util, spune domnia sa. N-aș spune că m-am irosit, că mi-am pierdut vremea, făcând acele corespondențe. E un exercițiu care cere constanță, perseverență, reactivitate, trebuie să fii spontan, incisiv. Mi-ar fi plăcut să fiu ziarist, să fac publicistică, dar înainte de 1989 n-am putut să fac decât publicistică literară, nu și cronică politică. După ‘90, publicistica a fost pentru mine un fel de compensație în raport cu ceea ce mi s-a refuzat să fac înainte”.
- Te-ar putea interesa și: Cultura la frontieră | Cu Larisa Turea, o recunoscută profesionistă a criticii de teatru și film
Un subiect firesc al dialogului nostru a fost publicistica sa de azi. Și amintim două subiecte pe care le-a abordat Alexandrul Călinescu: polemica iscată în jurul morții actorului Alain Delon și falsa rezistență anti-nazistă a lui Jean-Paul Sartre.
Cum se explică orbirea multor intelectuali francezi, colaboraționismul lor cu regimul stalinist? Cum a fost perpetuată minciuna prin intermediul „idioților utili” din lumea culturală occidentală?
„Sunt mai multe explicații, spune Alexandru Călinescu. La mijloc este antiamericanismul francezilor. Pentru ei Uniunea Sovietică apărea ca un tărâm al fericirii absolute. La fel și China sau Cuba. Pe urmă, cei care au călătorit în URSS erau primiți acolo regește, li se îndeplineau toate poftele: călătorii cu vaporul pe Volga, icre negre și icre roșii... Unii dintre ei, Romain Rolan, Aragon ș.a., erau tipăriți în tiraje uriașe, mai puțin Sartre, filozofia lui nu convenea ideologiei oficiale sovietice, dar Sartre nu realiza acest lucru. Flatarea, coruperea scriitorilor francezi de către KGB era larg răspândită. Oamenii au orgolii, sensibilități, slăbiciuni, care au fost exploatate cu succes de sovietici”.
Abordăm și temele celui mai recent volum al lui Alexandru Călinescu, apărut la Editura Humanitas: „O lume care a luat-o razna. Câteva reacții de bun-simț la ce ni se întâmplă” (2023), și discutăm despre ce ar trebui să facă intelectualii, pentru ca vocea lor să fie auzită, pentru ca riposta lor dată despotismului din Est să fie eficace.
Vă invităm să urmăriți acest dialog cu profesorul Alexandru Călinescu, să-i căutați cărțile și să-i citiți textele publicistice de maximă percutanță.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
