Este, de asemenea, președinta secției din Republica Moldova a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT/IATC). A beneficiat de stagii profesionale în SUA, Franța și Olanda. În perioada 1992-1994 a fost viceministru în Ministerul Culturii și Cultelor al Republicii Moldova. În prezent, este membru în Consiliul Audiovizualului de la Chișinău.
Dialogul nostru a pornit de la turneele pe care le face Larisa Turea în Moldova și în România pentru a-și promova volumul „Cartea Foametei” (Editura Cartier), ajuns recent la a V-a ediție. O lucrare ce conține mărturii dureroase despre foametea din 1946-1947 organizată de ruși în Basarabia ocupată.
„Regimul sovietic a însemnat în primul rând o ne-libertate, o umilință, o înjosire a basarabenilor, de care nu ne-am vindecat nici astăzi. A recunoaște că ai trecut prin foamete echivalează cu a recunoaște că ai avut o boală rușinoasă. Stalin ar fi dorit să deporteze întreaga populație a Basarabiei, dar pentru că lucrul acesta ar fi costat prea mult economic, era mult mai simplu să-i lipsești pe oameni, acasă la ei, de orice resurse de hrană. Un fel de moarte la autogestiune”.
Dezinformarea poate fi contracarată doar prin cultură, spune Larisa Turea, prin educație, prin informare justă. Votul pro-est al multor oameni vine dintr-o marginalizare, oamenii se văd ignorați și asta îi face să sufere, ei se vor exprimați, se vor auziți. Trebuie cineva să vorbească cu ei, aroganța autorităților nu duce la bine”.
Avem o situație gravă legată de lipsa unor platforme de film în limba română, cum ar fi Cinemaraton, în schimb e foarte popular în Republica Moldova un post TV care difuzează filme indiene în limba rusă. Avem nevoie de o Cinematecă, de un Club de Artă, în care să se proiecteze filme ale marilor maeștri pentru cultivarea publicului.
Larisa Turea ne povestește despre formarea ei ca cinefil și cronicar de film în anii de dinainte de 1989, când privea cu pasiune „Telecinemateca” de la Televiziunea Română.
Discutăm despre puterea filmelor. „Pădurea spânzuraților” (1965) și „Carbon” (2022) – două moduri de a vedea și trata istoria pe marele ecran. Ce nu avem în cultura noastră este distanțarea suficientă, abordarea detașată a temelor, care permite unghiuri de vedere insolite, ingenioase, atractive pentru public. Larisa Turea evocă în această ordine de idei filmul „Se caută un paznic” (1967), realizat de Vlad Ioviță și Gheorghe Vodă, un prim film moldovenesc sută la sută național. Se spune că până la Loteanu, numai... caii erau autohtoni, restul se aducea de la Moscova: actori și decoruri.
- Te-ar putea interesa și: Cultura la frontieră | Cu Alessandro Zuliani, un profesor universitar din Italia, pasionat de limba și literatura română
Vorbim cu Larisa Turea despre prezențe românești la festivalul de la Cannes din 2024: „Trei kilometri până la capătul lumii” de Emanuel Pârvu și „Nasty” de Cristian Pascariu, dedicat lui Ilie Năstase. O remarcă specială pentru Anamaria Vartolomei, o actriță de origine română – cu prestații memorabile în rolul Mariei Schneider în „Being Maria” și în rolul unei prințese valahe în „Monte Cristo”.
Un alt film mult discutat la Cannes este „Ucenicul”, despre ascensiunea lui Donald Tramp, cu actorul român Sebastian Stan în rolul principal. Larisa Turea remarcă de asemenea prezența lui Valeriu Andriuță în filmele lui Cristian Mungiu și ale regizorului ucrainean Serghei Loznița.
Discutăm despre nevoia statului de a susține creatorii de film basarabeni prin diverse forme de subvenționare, pentru că ei nu reușesc să trăiască eminamente din munca lor.
„Filmul are încă multă forță de convingere”, spune Larisa Turea și ne invită în sălile de cinema pentru a gusta dintr-o artă – națională și universală – încă prea puțin cunoscută de publicul moldovean prin realizările sale de vârf.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te
