Marina s-a născut la Tighina (Bender), dar a crescut în Chișinău, practicând gimnastică la clubul sportiv „Speranța”. Mai târziu, a mers la Facultatea de Contabilitate, la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM).
A ajuns în State pentru prima dată în anul 2012, prin programul „Work & Travel”. Timp de o vară, a lucrat ca salvamar la un bazin de înot din orașul Leesburg, din statul Virginia, iar la întrebările colegilor dacă ar vrea să rămână răspundea ferm că nu. Părinții ei aveau o mică afacere acasă și era sigură că, având suportul lor, va reuși să se descurce mai departe în Moldova.
Spre sfârșitul verii, însă, își schimbase părerea: văzuse cât de repede progresează lucrurile în SUA. „Această idee se instalase în capul meu și nu-mi dădea pace. Încă nu eram sigură ce anume mi-aș dori să fac, dar știam că aș reuși aici orice, cu o viteză mai mare și la o scară diferită”, povestește ea.
Prima experiență de antrenoare în State
După 2 ani de la revenirea acasă, Marina a primit, din nou, viza pentru SUA. De această dată, era sigură că va rămâne acolo. Urma să supravegheze activitatea a șapte salvamari și, la sfârșitul acelei veri, a primit oferta de a lucra în continuare acolo.
Prietenul ei de la acea vreme (acum, soțul său) i-a sugerat să-și caute un loc de muncă pe măsura cunoștințelor și abilităților sale în gimnastică, din moment ce făcuse sport anterior. Marina a primit titlul de maestră a sportului în Moldova, la gimnastică feminină, în 2008.
Știa că un post de antrenoare ar putea fi mai puțin plătit, dar era prea târziu pentru dubii, pentru că această idee încolțise în mintea ei. La scurt timp, a fost angajată într-un club sportiv.
„În State, totul se întâmplă atât de repede, încât eu nu am avut timp, între toate aceste evenimente, să tânjesc după casă. Probabil, asta sună straniu pentru mulți, dar, odată ce intri în ritmul de aici, ești mai mereu ocupat și nici nu-ți dai seama cum trece timpul”, spune Marina.
A rămas la serviciul respectiv timp de 2 ani și jumătate, chiar dacă condițiile nu erau dintre cele mai ușoare. „Mi se întâmplau tot felul de nedreptăți. Uneori, echipa pe care o pregăteam era trecută, pur și simplu, la alt antrenor, care avea nevoie de mai multe ore, dar, ca să ai rezultate, e nevoie să lucrezi sistematic cu acești copii. Au apărut și alte probleme pe parcurs, clubul practic se destrăma și fetele voiau să plece”, explică antrenoarea.
Croindu-și drum spre propriul club
Astfel, în luna mai 2017, Marina a decis că e timpul să facă o schimbare și a pornit în căutarea altor săli de gimnastică. Spera să-și poată păstra elevele și să continue antrenamentele în condiții mai prielnice.
Cluburile sportive la care a ajuns, însă, îi propuneau un job doar pentru ea, fără posibilitatea de a-și păstra echipa. „Până la urmă, am ajuns la o sală care nu era prea aglomerată. Am convenit să închiriez spațiu acolo în schimbul unei părți din profit. Am discutat despre o perioadă de trei luni, atât cât credeam că va dura proiectul”, își amintește Marina.
Odată ce avea asigurat locul pentru antrenamente, a discutat cu fetele care formau echipa sa de la clubul unde muncise inițial. Cam jumătate dintre elevele de acolo au acceptat să o urmeze. Părinții celorlalte i-au spus că „nu încredințează visele copiilor lor în mâinile unui copil”.
„Pentru mine, a fost o lovitură grea, eu nu mă consideram un copil atunci. Nu voi uita asta niciodată”, mărturisește Marina.
Vara a trecut și nu a reușit să găsească o altă clădire ca să seteze sala de gimnastică pentru clubul său, respectiv, a prelungit înțelegerea inițială de trei luni. „Coach Marina”, așa cum îi spuneau fetele, își împărțea acum timpul între antrenamente și căutările unei noi săli.
Să cazi de 100 de ori și să te ridici de tot atâtea
Într-un final, în ianuarie 2018, și-a deschis propria sală de gimnastică, clubul fiind deja înregistrat în 2017. Nici de această dată nu a avut timp ca să simtă schimbarea, pentru că programul ei zilnic era încărcat de activități. Avea 26 de ani și cunoștea încă prea puțin despre cum mai exact trebuie amenajată o sală.
„Bine, știam cum arată o sală de gimnastică în Moldova, dar e cu totul altceva când trebuie să te ocupi singură de toate. Cumpărasem echipament, dar când am început să-l aranjăm, am înțeles că era insuficient. Probabil, financiar am resimțit cel mai mult impactul atunci”, spune ea.
În prezent, clubul Marinei oferă antrenamente atât de gimnastică competitivă, cât și recreațională. La cea competitivă, de obicei, elevele fac între șase și 20 de ore pe săptămână.
Fetele pe care le antrenează Marina și colegii săi de 2 ani încoace au înregistrat succese la competițiile de stat încă de la bun început. Moldoveanca spune că cel mai important lucru pe care l-a învățat din gimnastică e „teoria pașilor mici”.
„Acolo știi că, dacă ai căzut de 100 de ori, de tot atâtea ori trebuie să te ridici. Elementele pe care le învățăm la gimnastică pot părea, la început, un vis. Ca să ajungi să le faci, ai nevoie de luni întregi de pregătiri. Fără disciplină și determinare, nu ai cum să reușești”, încheie ea.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
