Principalul titlu și subiect al analizelor din presa dimineții este astăzi, desigur, demisia lui Boris Johnson. Asta figurează de altfel chiar pe coperta numărului apărut azi al săptămânalului The Economist: Clownfall: Britain after Boris.
The Guardian scrie că ieșirea din scenă a lui Johnson a fost primită cu satisfacție atât la Dublin cât și la Bruxelles.
Conservatorul cotidian The Times atrage însă atenția că dacă înțelegerea actuală va fi menținută, atunci Boris Johnson va continua să conducă partidul conservator până în luna octombrie… or, până atunci se pot întâmpla foarte multe, ba chiar foarte rele. “Această moarte politică nu poate să se întindă până atunci”, imploră The Times, care scrie că până și fostul premier conservator John Major a lansat un apel către Johnson, spunându-i că decizia de a rămâne încă trei luni la nr. 10 din Downing Street n-ar fi foarte înțeleaptă (ba chiar ar fi “unwise”). Chiar și predecesoarea lui Johnson, Theresa May, a spus că rămânerea la putere, fie și temporară, a lui Johnson este “un pericol pentru democrație”.
Ucraina nu l-a salvat așadar pe Boris Johnson
Mai aflăm că la Kiev, Volodimir Zelenski se declară “întristat” (saddened) de ieșirea din scenă a aliatului său.
Este ceea ce scrie, în Italia, Corriere della Sera. Asta deoarece, cu străzi rebotezate cu numele lui și prăjituri inspirate de figura lui de clown, Boris Johnson este subiectul unui adevărat cult în Ucraina. Ceea ce nu ar fi deloc cazul la Moscova.
„Dacă ucrainenii ar fi putut să voteze, Boris Johnson ar fi și acum cocoțat în șa. Ba chiar cu puteri absolute!” Această afirmație din Corriere della Sera, în același timp peremptorie și ironică, nu va putea fi verificată vreodată. Totuși, corespondentul la Kiev al cotidianului milanez pare destul de sigur pe el. Potrivit lui, fostul lider conservator (și în curând fost prim-ministru al Regatului Unit) «este cel mai popular politician al Ucrainei, pe locul doi după „video-președintele” Zelenski».
O „adorație” pe care fostul primar al Londrei, Johnson, și-a câștigat-o datorită afișării unui sprijin total pentru cauza ucraineană și care i-a adus în acea țară manifestări de afecțiune uneori baroce și folclorice. „Există câte o stradă numită Boris în Liov, în Dnipro, în Krivoi Rog, ba chiar în Kiev”, afirmă cotidianul italian, care amintește că o serie de artiști ucraineni, precum Roman Bonchuk, i-au dedicat lui Boris Johnson portrete și felurite instalații conceptuale (cf. foto).
Peste ocean, The Washington Post amintește că Johnson a întreținut întotdeauna o «relație dezinvoltă» cu adevărul (a loose relationship with the truth). Johnson a fost concediat de către The Times de la Londra pentru că a inventat un citat fals în 1988 - înainte de a-și face un nume ca trimis special la Bruxelles pentru Daily Telegraph, cu reportaje și articole exagerate, inexacte și mincinoase despre Uniunea Europeană.
Putin, Macron și «etica diplomatică»
La Moscova, în acest timp, cum o scrie în această dimineață Le Monde, ministrul rus de externe Serghei Lavrov îl acuză pe Emmanuel Macron că ar fi încălcat «etica diplomatică», permițând unei echipe a televiziunii France2 să îl filmeze în vreme ce discuta la telefon cu Putin, încercând să-l convingă pe acela să adopte o atitudine rezonabilă față de Ucraina.
Reportajul, intitulat Un președinte, Europa și războiul, a fost filmat în inima celulei diplomatice de la palatul Elysée, în primele șase luni ale anului. Guy Lagache, regizorul, a fost autorizat să înregistreze integral o lungă conversație telefonică dintre președintele francez și Vladimir Putin, pe 20 februarie, cu patru zile înainte de începerea invaziei Ucrainei. Filmul păstrează nouă minute din acea conversație, unde îl auzim pe președintele rus explicând că guvernul ucrainean „nu a fost ales democratic”, ci ar fi rodul unei „sângeroase lovituri de stat” în timpul căreia „unii oameni au fost arși de vii” și pentru care Volodimir Zelenski „este unul dintre vinovați”.
În ultimele zile, Kremlinul și-a tot făcut cunoscută supărarea, inițial printr-o depeșă a agenției de stat RIA Novosti, care spunea că „de multă vreme, francezii nu mai respectă regulile diplomatice ale negocierilor”, încălcând secretul conversațiilor. Macron a făcut însă cunoscut că el a avertizat Kremlinul, este drept că nu în timpul filmării scenei, ci înainte de difuzarea filmului, după ce reportajul a fost vizionat de două ori, așa cum se convenise cu compania de producție.
Balzac ucraineanul
Boris Johnson, Ucraina și supărările lui Putin nu sunt însă singurele subiecte care preocupă presa continentală. În Franța, Le Monde analizează astăzi intenția anunțată a noului guvern numit de Macron și condus de Elisabeth Borne de a naționaliza conglomeratul Electricité de France (EDF).
EDF este un „gigant al energiei nucleare care traversează actualmente mari dificultăți financiare”, relatează agenția Bloomberg. Opoziția din parlament, atât extrema dreaptă a lui Marine Le Pen, cât și extrema stângă a lui Jean-Luc Mélenchon, au făcut deja cunoscut că se opun proiectului.
Tot Le Monde oferă în paginile culturale o incursiune în Ucraina pe urmele lui… Honoré de Balzac. Un lucru ignorat de marele public este că monumentalul scriitor francez a petrecut o vreme lângă târgul ucrainean Berdîciv, un oraș care astăzi are 80.000 de locuitori și se află la doar 40 km de linia frontului.
Ba nici măcar în târg, căci Balzac a trăit mai bine de doi ani, pe la jumătatea sec. XIX, într-un conac din satul Verhivnia, pe lângă Berdicev. Și nu doar a trăit, ci chiar s-a căsătorit acolo cu Ewelina Hanska, contesă poloneză pe care o cunoscuse în Elveția, înainte ca ea să devină văduvă.
Întreaga istorie este mai puțin cunoscută decât flamboaianta călătorie prin Rusia și Caucaz a contemporanului său Alexandre Dumas. Astăzi, un francez octogenar instalat în târgul ucrainean caută de la o vreme să pună pe picioare un circuit turistic pe urmele lui Balzac.
Spre deosebire de Alexandre Dumas, care tropăia prin Caucaz cu escortă oficială de cazaci și militari, cu care mergea noaptea la vânătoare de ceceni, într-un adevărat safari uman (și care ne-a lăsat un impresionant jurnal de călătorie), trecerea lui Balzac prin Rusia țaristă (în ceea ce este astăzi Ucraina) a fost mult mai umilă: «Pauvre Balzac!» „Gras și mai degrabă mic de statură – caricaturiștilor le-a fost ușor să-i prindă rotunjimea”, e cum îl descria scriitorul François Taillandier, unul dintre admiratorii săi.
Și Le Monde continuă: „Cu dinții stricați și saliva abundentă”, Balzac era deja bolnav când a ajuns în Ucraina, în septembrie 1847, pentru un prim popas de patru luni. A revenit în octombrie 1848, de data aceasta pentru doi ani, „fugind dintr-o Franță prinsă într-o nouă revoluție în care el nu se recunoștea”.
În acel moment, urcă zilnic cu mare caznă cele douăzeci de trepte ce duc la camera sa în conacul din Verkhivnia și suferă deja cumplit de diabetul ce îi va provoca moartea, în Paris, la vârsta de 51 de ani, la numai cinci luni de la căsătoria sa din Ucraina.
