În regiunea separatistă ar trebui să devină limpede că nu se mai poate reveni la gazele rusești gratuite, spune în podcastul video Pe Agendă, ex-ministrul Energiei, Victor Parlicov, pentru că revenirea la gazele rusești ar afecta întregul teritoriu al R. Moldova.
„Uniunea Europeană nu va sprijini, inclusiv financiar, nu va finanța păstrarea status quo-ului care a existat până acum, păstrarea unei iluzii de statalitate în stânga Nistrului din contul gazului gratuit”, afirmă invitatul podcastului.
Victor Parlicov susține că reintegrarea energetică a regiunii trebuie făcută treptat, folosind resursele financiare oferite de Uniunea Europeană, care a pregătit două pachete de sprijin pentru R. Moldova, cel mai recent de 250 de milioane de euro.
„Trebuie să avem o perioadă de tranziție în care treptat, în 2-3 ani, cei din stânga Nistrului să învețe a plăti prețul gazelor”, susține Parlicov care a condus ministerul Energiei, dar a fost revocat din post înainte de începerea crizei energetice.
De la subvenții, la „prețuri corecte”
„Mai întâi subvenționăm, sau cu sprijinul Uniunii Europene subvenționăm, 30% sau 50% din preț, 70% din preț, după asta 50%, 25% din preț și, într-un final, să ajungă locuitorii din stânga Nistrului să plătească prețul corect”, spune Parlicov.
UE a intervenit cu ajutoare după ce concernul rus Gazprom a încetat livrările de gaze naturale către regiunea separatistă de la 1 ianuarie, provocând o criză energetică și socială. Banii europeni sunt destinați atât atenuării efectelor crizei, cât și desprinderii de dependența energetică rusă și integrarea deplină a R. Moldova pe piața energetică a UE.
Pentru a se integra în piața energetică europeană, R. Moldova va trebui să își dezvolte infrastructura energetică și să crească, în câțiva ani, generarea de energie electrică, consideră Victor Parlicov.
Ex-ministrul adaugă că ajutorul financiar oferit de UE ar putea fi folosit ca un catalizator al procesului de reintegrare a celor două maluri ale Nistrului, dar „depinde de Chișinău”, dar mai ales de felul în care autoritățile constituționale vor decide să folosească acești bani.
„Uniunea Europeană așteaptă de la noi să formulăm o viziune cu privire la această reintegrare, această perioadă de trecere”, afirmă Parlicov.
El crede că acum autoritățile constituționale au, în dosarul transnistrean, mai multă putere de negociere ca oricând în raport cu Tiraspolul, tocmai pentru că „mizează și beneficiază deja de sprijinul Uniunii Europene pentru rezolvarea acestei crize”.
Ce altceva mai puteți afla din acest episod cu Victor Parlicov:
- Ce premiere a adus în R. Moldova criza energetică?
- Poate fi rezolvată definitiv criza energetică din regiunea transnistreană fără implicarea Rusiei?
- Sunt suficiente fondurile oferite de UE pentru a pune capăt dependenței R. Moldova de gazele rusești?
- Ce se va întâmpla cu „structurile Rusiei” din regiunea transnistreană după ce nu vor mai exista „gaze pe gratis”?
- De ce autoritățile de la Chișinău au subestimat scenariul că Gazprom va închide robinetul către regiunea transnistreană?
- Se descurcă mai bine premierul Dorin Recean în calitate de ministru al Energiei decât Victor Parlicov în fosta postură respectivă?
„Pe Agendă, cu Cristina Popușoi” este un produs al Europei Libere, în care invitați de prestigiu sunt intervievați săptămânal în studioul nostru din Chișinău. Cu un episod nou publicat în fiecare miercuri, aduce 30 de minute de întrebări și răspunsuri la ordinea zilei pentru orice spectator din R. Moldova. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Europa Liberă Moldova și pe site-ul moldova.europalibera.org.