„Republica Moldova este reactivă în această situație, reacționează la ce se întâmplă și timpii de reacție sunt departe de a fi optimi”, spune în podcastul video „Pe Agendă”, Alexandru Flenchea.
„Aranjamente energetice” cu Tiraspolul
În calculele sale, autoritățile moldovene ar fi avut la dispoziție cel puțin un an și jumătate, ca să se pregătească pentru un scenariu în care livrarea de gaze din Federația Rusă către regiunea transnistreană ar fi fost sistată, așa cum s-a și întâmplat de la 1 ianuarie 2025. Livrările au fost stopate, deși Gazprom are un contract cu Moldovagaz prin care se obliga să livreze gaze până la hotarul R. Moldova până în anul 2026 inclusiv.
În opinia lui Flenchea, autoritățile ar fi trebuit să-și consolideze mai puternic sectorul energetic, astfel încât să poată avea discuții și „să stabilească aranjamente energetice” cu Tiraspolul înainte de declanșarea crizei.
„Când nu ești în situația vulnerabilă să speri să revină livrările de gaz rusesc pentru că vrei energie electrică ieftină din stânga Nistrului, ai cu totul altă discuție cu cei de la Tiraspol”, afirmă Flenchea, care s-a ocupat anterior de dosarul transnistrean - în guvern, iar acum conduce o asociație numită „Inițiativa pentru Pace”. În opinia lui Flenchea, acum R. Moldova asistă la „un deznodământ prelungit” al crizei din regiunea transnistreană.
Așteptări diferite de la aceeași criză
Fără gaze rusești, regiunea separatistă a făcut și face întreruperi de energie electrică, a închis uzine și până acum câteva zile a refuzat ajutorul Chișinăului. Însă luni, 20 ianuarie, liderul regiunii secesioniste, Vadim Krasnoselski, a anunțat că acceptă oferta Chișinăului ca Tiraspoltransgaz să procure gaze naturale prin intermediul Moldovagaz.
Biroul politici de reintegrare de la Chișinău a reacționat printr-un comunicat de presă, atrăgând atenția că Tiraspolul are în vedere să achite Moldovagaz doar tranzitul pe teritoriul R. Moldova și că solicitările Tiraspolului sunt analizate.
Alexandru Flenchea crede că se ajunge greu la un consens în asigurarea regiunii transnistrene cu gaze naturale, pentru că așteptările părților implicate sunt diferite.
„Ceea ce Moscova se pare că se încăpățânează să facă e să asigure regiunea transnistreană cu un minim de gaze care nu ar permite centralei MGRES să asigure și malul drept cu energie ieftină”, spune Alexandru Flenchea.
În timp ce Chișinăul, crede el, ar vrea să obțină cu „tot dinadinsul” mai multe gaze pentru stânga Nistrului, „ca să fie asigurat, în continuare, malul drept cu energie electrică ieftină și suficientă de la centrala MGRES”.
După sistarea gazelor naturale rusești, R. Moldova, care cumpăra energie electrică produsă la centrala din stânga Nistrului, a importat peste 60% din energia consumată în primele 20 de zile din acest an.
Ce altceva mai puteți afla din acest episod cu Alexandru Flenchea:
- De ce conflictul transnistrean este „indispensabil” legat de sistemul energetic moldovean?
- Au reușit autoritățile de la Chișinău să „folosească” oportunitatea pe care o oferă criza energetică din regiunea transnistreană pentru apropierea unei soluții a conflictului?
- Ce va schimba, de fapt, criza energetică în procesul de rezolvare a conflictului transnistrean, ținând cont și de noile realități geopolitice?
- Cum va avea loc procesul de reintegrare la nivel uman, după ce criza energetică a trezit nemulțumiri și frustrări în rândurile cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului ?
- Trebuie R. Moldova să ceară o soluție pentru conflictul transnistrean la pachet cu un plan de pace cu Ucraina, când cel din urmă va exista?
„Pe Agendă, cu Cristina Popușoi” este un produs al Europei Libere, în care invitați de prestigiu sunt intervievați săptămânal în studioul nostru din Chișinău. Cu un episod nou publicat în fiecare miercuri, aduce 30 de minute de întrebări și răspunsuri la ordinea zilei pentru orice spectator din R. Moldova. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Europa Liberă Moldova și pe site-ul moldova.europalibera.org.