Linkuri accesibilitate

A venit timpul ca malurile Nistrului să se reunifice?


Nistrul, vedere de la Varnița (malul drept) înspre Parcani (malul stâng), decembrie 2024. Până la criza gazelor mai erau câteva zile.
Nistrul, vedere de la Varnița (malul drept) înspre Parcani (malul stâng), decembrie 2024. Până la criza gazelor mai erau câteva zile.

Vorbind cu oficiali și diplomați europeni despre ce să așteptăm de la 2025, în aceste discuții a revenit iar și iar un pronostic neașteptat, anume că există posibilitatea ca regiunea separatistă transnistreană să se reintegreze cu Republica Moldova.

Este adevărat că oficialii de la Chișinău rămân foarte precauți, având în vedere că enclava separatistă din stânga Nistrului își administrează propriile afaceri, cu sprijinul Moscovei, încă de la prăbușirea URSS, găzduind și vreo 1.500 de soldați cu pașapoarte rusești.

Dar unele surse europene cred că soarta poate surâde Chișinăului anul acesta, iar optimismul lor se datorează în general câtorva factori: extinderea UE spre est, războiul din Ucraina și actuala criză a gazelor rusești din regiunea transnistreană.

Factorul integrării europene

În primul rând, este limpede că R. Moldova se apropie de UE tot mai mult, iar această apropiere o face mai atrăgătoare pentru regiunea sa separatistă din est.

Există mari speranțe, atât la Bruxelles, cât și la Chișinău, că negocierile de aderare - pe șapte din cele 33 de capitole în care o țară trebuie să-și ajusteze legislația pentru a fi primită în UE - vor începe în lunile următoare.

Săptămâna trecută, noul comisar european pentru extindere, Marta Kos, își exprima încrederea că trei țări candidate la UE ar putea fi pregătite pentru aderare până în 2029. Moldova este, aproape sigur, una dintre aceste trei țări.

Mulți oficiali de la Bruxelles își doresc extrem de mult ca cel puțin o țară din est să se alăture blocului, fie măcar pentru a ține aprinsă flacăra extinderii.

Având în vedere derapajul politic al Georgiei și faptul că în Ucraina este mai departe război, în vreme ce UE încă nu a făcut reformele dureroase de care este nevoie pentru a putea accepta un nou stat membru de dimensiuni atât de mari, Moldova pare să fie foarte bine poziționată pentru moment. În favoarea Moldovei, mai vorbește și faptul că niciun stat membru al UE nu a exprimat vreo opoziție față de aderarea ei, spre deosebire, de exemplu, de obiecțiile slovace și ungare cu privire la Ucraina.

Premierul moldovean, Dorin Recean, în așteptarea startului oficial al negocierilor de aderare a R. Moldova la UE, în timpul unei vizite la Bruxelles în 2024
Premierul moldovean, Dorin Recean, în așteptarea startului oficial al negocierilor de aderare a R. Moldova la UE, în timpul unei vizite la Bruxelles în 2024

Contextul dat de războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina a izolat regiunea transnistreană și a redus pârghiile de influență ale Rusiei. Forțele ruse, deși continuă să facă progrese pe frontul din estul Ucrainei, sunt răsfirate și istovite, iar Rusia nu și-a putut folosi trupele din regiunea transnistreană pentru a deschide un nou front în spatele Ucrainei, dar nici nu le-a putut disloca în alte părți.

Speculațiile despre cauze abundă, dar un aspect de reținut este și acela că militarii ruși din Transnistria tind să fie recrutați pe plan local, având doar pașapoarte rusești, și, prin urmare, ar putea fi reticenți să lupte pentru Rusia.

Astfel, la ce i-ar mai servi Rusiei regiunea transnistreană? După haosul din România din noiembrie 2024, când o presupusă operațiune de influență rusă a dus la anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, întrebarea care se pune este dacă nu ar avea mai mult sens pentru Moscova să lase Transnistria să se reintegreze cu restul Republicii Moldova.

Dacă Transnistria ar fi absorbită, cei 350.000 de locuitori ai săi, majoritatea vorbitori de rusă și simpatizanți ai Rusiei, ar înclina, cel mai probabil, balanța electorală în defavoarea actualei majorități pro-occidentale, extrem de fragile, din Moldova.

Raționamentul aici, potrivit oficialilor și diplomaților cu care am vorbit la Bruxelles, este că pur și simplu ar fi mai ieftin și mai eficient pentru Moscova să destabilizeze Moldova în acest fel, decât să suporte povara finanțării și susținerii mai departe a regiunii separatiste.

Președinții Maia Sandu și Volodimir Zelenski, în timpul unei întâlniri la Kiev, în noiembrie 2023
Președinții Maia Sandu și Volodimir Zelenski, în timpul unei întâlniri la Kiev, în noiembrie 2023

Criza opacă a gazelor

Principalul test pentru toate părțile implicate este acum criza gazelor: de la 1 ianuarie, livrările de gaze naturale rusești în stânga Nistrului au fost suspendate din cauza expirării unui contract de tranzit cu Ucraina, iar regiunea transnistreană a rămas și fără gaze, și fără încălzire, și fără apă caldă, și fără curent electric suficient.

În timp ce Rusia susține că a oprit livrările, fără să mai apeleze la rute alternative, pentru că Moldova i-ar datora peste 700 de milioane de dolari pentru gaze consumate în trecut, Chișinăul a parat, spunând că nu are restanțe, iar explicația Moscovei ar fi un „pretext”.

Vorbind presei internaționale la începutul acestei luni, inclusiv RFE/RL, prim-ministrul moldovean, Dorin Recean, a spus că Rusia își propune în realitate „să creeze artificial instabilitate și o criză umanitară în regiune așa încât, în cele din urmă, să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova, din acest an”.

În scenariul descris de Recean, instalarea unui guvern mai favorabil Kremlinului la Chișinău în urma alegerilor așteptate la toamnă ar permite Rusiei să-și consolideze și prezența militară pe Nistru.

Întrebarea este pe cine vor crede locutorii regiunii transnistrene. Criza le-ar putea arăta desigur transnistrenilor că Moscova nu este chiar așa de interesată de bunăstarea lor. Abandonarea subită de către Rusia a regimului președintelui Bashar al-Assad din Siria putea trage deja un semnal de alarmă pentru aliații Moscovei că pot rămâne fără sprijin peste noapte.

Dar să ghicești cum vor evolua percepțiile locuitorilor din regiune nu este simplu. Oficialii moldoveni recunosc că le vine greu să „penetreze” spațiul informațional din regiunea separatistă. Iar Rusia care operează liber acolo promovează ideea că Chișinăul, Ucraina și Occidentul în general sunt responsabili pentru criză.

Un bărbat, ținând o lanternă la geamul apartamentului său din Varnița, sat din dreapta Nistrului conectat la rețeaua electrică transnistreană, în timpul deconectărilor programate de curent electric, pe 17 ianuarie 2025
Un bărbat, ținând o lanternă la geamul apartamentului său din Varnița, sat din dreapta Nistrului conectat la rețeaua electrică transnistreană, în timpul deconectărilor programate de curent electric, pe 17 ianuarie 2025

Ce pârghii noi capătă Chișinăul

Rusia încă ar putea ieși drept salvatoare, dacă ar decide să reia livrările de gaze în curând. Liderul regiunii separatiste a fost la mijlocul lunii la Moscova și le-a promis oamenilor la întoarcere că livrări limitate de „ajutoare umanitare” vor reîncepe, dar nu prin Ucraina.

Ceea ce nu este clar, însă, este traseul nou. Dacă nu vine prin Ucraina, cea mai probabilă rută alternativă pentru gazul rusesc ar fi prin Turcia, Bulgaria, România și apoi Moldova, dar această rută trece dreapta Nistrului, sub controlul guvernului de la Chișinău.

O astfel de rută ar oferi și Moldovei un avantaj, nu doar în termeni de câștiguri potențiale din taxele de tranzit, ci și prin faptul că i-ar permite să controleze fluxul de gaze către malul stâng.

România este, de asemenea, un jucător-cheie aici, sugerând că se opune intrării de gaz rusesc pe teritoriul său. Dacă Moscova dorește să fie salvatoarea Transnistriei, ar putea fi forțată în cele din urmă să cumpere gaze de pe piața UE, ceea ce ar putea să o coste.

O altă opțiune pentru atenuarea crizei energetice din stânga Nistrului nu este gazul, ci cărbunele, dar este din nou o soluție la îndemâna Rusiei. Cărbunele a înlocuit gazele la centrală electrică MGRES din regiunea transnistreană, care mai produce o cantitate strict necesară de curent pentru populație. Dar cărbunele provine din Ucraina, a fost importat demult și este pe sfârșite. Era extras în trecut în mare parte dintr-o zonă aflată acum sub controlul Kremlinului, în estul Ucrainei. Luptele intense de acolo au dus la închiderea minelor. Dar chiar dacă Rusia ar vrea să livreze cărbune în Transnistria, nu ar avea pe unde.

În dreapta Nistrului, singurul efect vizibil al crizei este scumpirea energiei electrice. Până acum, Chișinăul a reușit să evite orice întreruperi de curent. Depindea în trecut de curentul electric produs pe gaze rusești la centrala MGRES din regiunea transnistreană, dar l-a înlocuit cu energie electrică din România.

Deși curentul românesc este mai scump, guvernul de la Chișinău oferă populației subvenții, primind la rândul său ajutoare de la UE. La întâlnirea sa cu presa internațională, premierul Recean a confirmat că aceste subvenții vor acoperi perioada rece a anului, din ianuarie până în martie, pentru locuitorii Moldovei.

Va convinge situația energetică de pe malul drept locuitorii de pe malul stâng că e mai bine să fie împreună?

În declarațiile sale, Recean a reiterat obiectivul de lungă durată al Moldovei de „reintegrare completă a țării prin mijloace pașnice”. Oficialii moldoveni au remarcat în repetate rânduri că reintegrarea poate începe doar cu retragerea trupelor rusești din stânga Nistrului și introducerea unei misiuni civile de menținere a păcii sub mandat ONU.

Orice posibilă reintegrare rămâne un subiect extrem de sensibil și pe malul drept al Nistrului. Dar, având în vedere că problema este tot mai discutată, aceasta oferă Chișinăului șansa să testeze posibile soluții.

Mai mulți locuitori ai regiunii transnistrene decât oricând în trecut primesc acum pensie de la Chișinău, învață sau se tratează pe malul drept și tot mai mulți își caută aici de lucru.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG