Linkuri accesibilitate

Valeriu Streleț: „PLDM trebuie să participe la guvernare, dar în condițiile care ar oferi o nouă șansă R.Moldova”


Despre mersul negocierilor pentru formarea noului guvern, în dialog cu președintele interimar al PLDM.

Va face parte oare PLDM dintr-o majoritate parlamentară cu epitet proeuropean? Va contribui acest partid la instalarea unui Guvern sau va decide că readucerea clasei politice în faţa electoratului, la nişte alegeri anticipate, va fi soluţia cea mai potrivită? Nişte întrebări pe lângă altele pentru o convorbire cu Valeriu Streleț, președintele interimar al Partidului Liberal-Democrat din Moldova.

Europa Liberă: Aţi declarat chiar dumneavoastră că PLDM ar fi disponibil pentru coaliția de guvernare, dar numai dacă va putea propune candidatul la funcţia de prim-ministru. În acelaşi timp, aţi spus că participarea la crearea unei majorități parlamentare şi condiţiile acesteia vor fi decise de Consiliul Național Politic al formațiunii. Care este, de fapt, situaţia la această oră a dimineții?

Valeriu Streleț: „Este cea pe care am anunțat-o și ieri. Totodată, aș vrea să resping toate aceste atacuri asupra Partidului Liberal Democrat, care vin din partea Partidului Liberal în mod special, parțial și din partea democraților, precum că din cauza noastră procesul de formare a unei noi majorități ar stagna. Reiterând cu absolută claritate, nu noi am fost cei care am provocat această criză politică și obiectivul nostru este ca noul guvern și noile principii de guvernare care se vor constitui după formarea noii majorități să fie total diferite de cele care au fost până în prezent. Noi am menționat, și nu doar după demisia guvernului, pe 29 octombrie, dar și mai înainte că, clasa politică a Republicii Moldova, principiile de guvernare au nevoie de o resetare profundă. Avem instituții care sunt subordonate partinic, avem o totală nefuncționalitate a aparatului de stat, de aceea, prin crearea unei noi majorități noi vedem o nouă șansă pentru Republica Moldova. Respectiv, abordarea că anume Partidul Liberal Democrat trebuie să aibă prioritate și prerogativa de a propune candidatul pentru funcția de prim-ministru nu este dictată de un simplu capriciu.”

Europa Liberă: De fapt, pe câte platforme se negociază? PDM îşi revendică privilegiul de a organiza negocieri. PLDM, la rândul său, îşi asumă iniţiativa de a iniţia negocieri, aparent în altă formulă. Totuși cum stau lucrurile, cine e cel care invită la negocieri?

Valeriu Streleț
Valeriu Streleț

Valeriu Streleț: „Mai puțin contează în această situație cine primul invită, cum invită. Situația este într-adevăr extrem de complicată și contează că odată ajunși față în față să putem găsi și un compromis. Dar prețul acestui compromis nu este menținerea dependenței Republicii Moldova și a instituțiilor Republicii Moldova de un sigur partid. Așa că solicităm colegilor noștri, dar și cetățenilor le explicăm ca să fim înțeleși, Republica Moldova nu poate continua așa cum a fost până în prezent, noi nu vom participa la o guvernare doar de dragul participării sau în calitate de un apendice care să servească realizării unor obiective de control total asupra guvernului, asupra instituțiilor statului.”

Europa Liberă: Mulţi s-ar întreba de ce PLDM, despre care unii spus că a fost, practic, „asasinat politic” de către foştii parteneri de coaliţie, doreşte totuşi să negocieze cu aceeaşi parteneri o nouă alianţă de guvernare?

Valeriu Streleț: „Noi activăm în baza deciziilor Consiliului Politic Național din 30 noiembrie și 13 decembrie, am avut două decizii care, în virtutea situației curente, dar și pornind de la ideea că prin participare, Partidul Liberal Democrat poate contribui la o îmbunătățire a situației și la scoaterea statului din captivitate. Respectiv, alte ședințe nu am avut, le vom avea cel mai probabil în zilele următoare. Vom evalua situația curentă, dar colegii noștri au considerat că Partidul Liberal Democrat trebuie să participe la guvernare, dar în condițiile care ar oferi o nouă șansă Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dar politic, totuși cât de rentabil mai este pentru un partid să se mențină într-un legislativ profund dezamăgitor, dacă nu chiar urât de foarte multă lume sau poate o majoritate a populației? Iată și colegul dumneavoastră de partid, domnul Pistrinciuc a apreciat că boicotul recent din Parlament „a pus cruce peste legitimitatea, încrederea în instituția parlamentului, care și așa uneori mai există doar în mintea celor 101”.

Valeriu Streleț: „Vreau să menționez că fracțiunea PLDM a fost prezentă in corpore la ședința care urma să examineze investirea noului guvern în frunte cu domnul Sturza. Am optat și optăm cu fermitate că un prim-ministru, în actualele condiții, n-ar trebui să aibă o afiliere de partid. Doi, noi nici nu putem vorbi de rentabilitate acum. Rentabilitatea participării la guvernare o poate calcula probabil doar un partid care este total obsedat de putere. Noi ne ghidăm astăzi de principiile responsabilității, fiindcă ne dăm seama că cei care au aruncat țara într-o criză politică au fost probabil ghidați de un soi de obsesie, paranoie de control total al situației, subordonare totală a Republicii Moldova. În cazul în care noi ne-am da la o parte, cred că pur și simplu le-am face jocul. Majoritatea colegilor noștri optează pentru participare activă în calitate de element de însănătoșire a sistemului, dacă mai este posibil. Dar vom decide în zilele imediat următoare în cadrul unei noi ședințe a consiliului și vom vedea ce vor spune atunci colegii.”

Europa Liberă: Presa a remarcat, dar şi Marian Lupu pare să fi sugerat că, după ce fostul deputat liberal-democrat Petru Știrbate s-a alăturat PDM-ului și celor 14 foști comuniști, aceştia, împreună cu PL și grupul Leancă, ar putea constitui o majoritate de 51 de voturi care să poată dicta un candidat pentru funcția de premier Într-o astfel de situaţie, PLDM ar mai vedea rostul unor negocieri ?

Valeriu Streleț: „Astăzi suntem exact în perioada când a fost lansat un soi de cronometru. Noi am convenit ieri, la discuții cu potențialii parteneri politici că vineri, până la ora 13, Partidul Liberal Democrat le va oferi un răspuns, dacă participă la guvernare, în ce condiții participă la guvernare, încurajându-i ca în cazul în care acest răspuns va fi negativ, nu au decât să-și creeze o majoritate, având în vedere că din punct de vedere matematic au voturile necesare. Să vedem ce va fi.”

Europa Liberă: În ce măsură este luată în calcul rămânerea PLDM în opoziţie, în condiţiile în care ar fi constituită o majoritate fără acest partid?

Valeriu Streleț: „Orice partid trebuie să fie gata, în orice moment, să treacă și în opoziție. În caz contrar acel partid este clădit pe niște temelii nesănătoase. Acesta este un principiu fundamental și eu cred că colegii mei au suficientă maturitate politică să înțeleagă și acest principiu.”

Europa Liberă: De ce, în opinia dumneavoastră, este atât de important, pentru PLDM şi PDM în primul rând, să aibă dreptul de a înainta viitorul prim-ministru, de vreme ce acesta va reprezenta o alianţă şi va trebui să aibă loialitate pentru toate componentele?

Valeriu Streleț: „Din punctul de vedere al Partidului Liberal Democrat, pentru noi este principial important ca nu Partidul Democrat să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru, pentru că avem exemplu instituțiilor subordonate partinic, a multor importante instituții de drept din țara asta, în mod special Procuratura, Centrul Național Anticorupție, elemente ale sistemului judecătoresc care au condus la un rezultat deplorabil și devastator. Și anume, erodarea totală a încrederii cetățenilor în stat și în sistemul statului de drept în mod particular. În cazul în care Partidul Democrat ar avea și funcția de prim-ministru, atunci avem temeiuri rezonabile de a considera că obiectivul principal va fi subordonarea totală și a guvernului. Noi considerăm că avem tot temeiul de a pretinde și a obține dreptul de desemnare a candidatului pentru funcția de prim-ministru, în virtutea continuității unui proces, din motiv că după trei luni de funcționare a unui guvern, neavând nici un fel de alegeri parlamentare, acest guvern a fost demis. Respectiv, odată ce ei afirmă că au nevoie de noi la guvernare, noi urmează să desemnăm candidatul care ar putea crea un guvern care să aducă soluții.”

Europa Liberă: Când preşedintele PDM susţine că este „mandatat” să vorbească în numele a 35 de deputați, ceea ce ar însemna mai mult de o treime, şi că „din toate punctele de vedere, PDM este plasat pe poziția să preia funcția de Premier”, ce aţi avea de contrazis?

Valeriu Streleț: „Ieri, mesajul în cadrul negocierilor a fost ceva mai moderat. Ei au menționat că noi vorbim din numele fracțiunilor parlamentare, dar într-adevăr există un grup din 15 deputați care vor contribui activ la învestirea guvernului și alegerea președintelui. Acest fapt schimbă peisajul politic, dar noi pornim de la premisa rezultatului politic obținut la 30 noiembrie 2014 și a faptul că, chiar și astăzi, din punct de vedere oficial și formal, atât fracțiunea PDM cât și fracțiunea PLDM au în componența sa câte 19 deputați fiecare. Doar pe 17 sau 20 ianuarie, în fracțiunea PDM ar putea oficial fi 20, deoarece doamna deputat Lupu și-a depus cererea, dar ea poate fi acceptată doar într-un termen respectiv. De aceea, până la acel moment noi suntem în condiții practic egale de a pretinde pentru desemnarea sau înaintarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Noi mai avem și argumentul că doar prin faptul că Partidul Liberal Democrat va avea dreptul să înainteze un candidat, doar așa avem o garanție să putem înainta un candidat fără afiliere de partid, așa cum a decis consiliul politic.”

Europa Liberă: O eventuală coaliţie sau majoritate constituită din „locuitorii” actualului parlament ar putea asigura ceea ce a cerut președintele Timofti în timpul consultărilor, ca potențialii candidați la funcția de premier să fie selectați așa încât ei să întrunească criteriile de integritate și asupra lor să nu planeze suspiciuni de corupție?

Valeriu Streleț: „Eu cred că această potențială majoritate trebuie să ia în calcul în primul rând aceste criterii, care nu constituie un moft al domnului președinte Timofti, ci sunt lucruri absolut evidente. Un candidat pentru funcția de prim-ministru trebuie să fie integru, onest și consacrat servirii țării. Îmi dau seama că procesul nu va fi simplu și totodată nu avem timp pentru lungi meditații, dar va trebui să facem tot posibilul ca să se identifice exact soluția necesară în termenul indicat de președinte, adică nu mai târziu de 11, cel mult 12 ianuarie.”

XS
SM
MD
LG