Linkuri accesibilitate

Cursa electorală americană după retragerea fostului senator Rick Santorum


Rick Santorum în timpul campaniei sale pentru alegerile primare
Rick Santorum în timpul campaniei sale pentru alegerile primare

Principala dilemă a lui Romney este cum să vireze acum către centru spectrului politic acolo unde se cîștigă alegerile generale.


In Statele Unite, campania prezidentiala poate intra acum pe linia dreapta. Odata cu retragerea fostului senator Dick Santorum, Mitt Romney are drumul deschis catre nominalizarea republicana. Era acesta un deznodamint asteptat? Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Deznodamintul era asteptat, fostul guvernator de Massachusetts, Mitt Romney era marele favorit dar era greu de spus cind Rick Santorum si Newt Gingrich vor decide sa se retraga din cursa. Primul pas l-a facut Santorum, contra-candidatul a carui performanta a fost cea mai buna, pina acum. Discursul sau, rostit intr-o localitate in care s-au dat importante batalii in timpului Razboiului Civil a fost mobilizator, plin de speranta si aratind ca lupta pentru valorile in care crede continua.

Doar campania e suspendata. De ce? Adevarul nerostit este ca dupa infringerile recente din Maryland si Wisconsin, sondajele de opinie nu-i dadeau sanse, aritmetica electorala nu-i era favorabila, sursele de bani s-au epuizat si liderii partidului il indemnau sa se retraga. El a anulat citeva evenimente de campanie, in ultimele zile si acum si-a anuntat intentia de a parasi cursa.

Dar chiar si in alocutiunea de incheiere Santorum a sunat temerar, nementionindu-l pe Romney deloc, in decursul celor 15 minute cit a vorbit. Dar in ciuda artificiilor retorice, adevarul este ca operatiunea de campanie a lui Rick Santorum nu a putut tine pasul cu masinaria bine unsa a rivalului sau principal, Mitt Romney.

Chiar si asa, Santorum se poate mindri cu numeroase victorii in diverse regiuni, dar ori de cite ori parea ca decoleaza a comis erori care l-au tras inapoi, in special punind tuse prea groase, atunci cind enunta convingerile sale ultra-conservatoare. Asta a speriat. Apoi, campania nu a avut niciodata resursele financiare ale lui Romney.

In alocutiunea sa de final el a spus ca va face tot ce poate pentru ca Barack Obama sa fie infrint, dar nu a raspuns atunci cind cineva din sala l-a intrebat daca isi va anunta sprijinul pentru Romney.

De-acum incolo Romney, cu plusurile si minusurile sale se pregateste de marea batalie. El este candidatul republican, dar multe dintre semnele de intrebare in legatura cu el, in timpul acestei agitate faze preliminarii, sint inca fara raspuns. Probabil ca echipa sa este multumita sa se poata concentra asupra alegerilor generale, in urmatoarele doua luni, ramasa fara competitie serioasa in partid. Sondajele vor arata probabil solidarizarea unui numar mai mare de republicani in sprijinul candidatului.

Principala dilema a lui Romney este cum sa vireze acum catre centru spectrului politic, acolo unde se cistiga alegerile generale, dupa ce a trebuit sa se deplaseze pronuntat catre dreapta, in timpul preliminariilor. Si daca virajul va fi prea rapid asta ar putea indeparta electorat conservator, care si asa e destul de sceptic cu privire la fostul guvernator de Massachusetts.
XS
SM
MD
LG