La data de 31 iulie 1991, acum 20 de ani, Tratatului de reducere a armelor nucleare, numit şi START 1, a fost semnat de președinții Mihail Gorbaciov şi George Bush.
PCRM de astăzi a preluat multe din metode partidului din 1991.
Programul PCUS din iulie 1991 renunţă la cele mai multe dogme ale partidului comunist din URSS asemănându-se mai degrabă cu doctrinele social-democrate europene.
Forumul Democratic se constituie ca o structură menită a modera elanul extremist al PCM și al Frontului Popular.
„Cât vom prefera oameni mediocri, fie dincoace, fie dincolo de Prut, istoria noastră va fi pe măsura lor.”
Odată cu pierderea puterii politice, funcţionarii comunişti se infiltrează în economie şi devin burghezi cu acte în regulă.
Pactul dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică din 23 august 1939 a pecetluit soarta a milioane de oameni, inclusiv a basarabenilor.
Legile despre limbă au fost necesare şi ele au contribuit la eliminarea unor „deformări ale politicii lingvistice din trecut” - afirma în 1991 Grigore Eremei într-un raport trimis Moscovei.
La întrebarea cum văd viitorul partidului, 52 dintre intervievaţi au răspuns „în cadrul PCUS”, alţi 28 % „în cadrul PCUS, dar pe principii federale” şi 19 % ca PCM să devină partid politic independent de Moscova.
Despre deportările din noapte de 12 spre 13 iunie 1941, kaghebistul de la Chişinău spune că ştie de cifra de 5000 capi de familie ridicaţi împreună cu soţiile şi copii lor.
Elţîn a acumulat 57,3 % din sufragii, o victorie zdrobitoare a unei personalități percepute deja ca simbol al intereselor Rusiei.
1991 și strategii de recuperare a controlului partidului asupra opiniei publice.
Încarcă mai mult