De-a lungul anilor, Partidul Comunist al Moldovei primea dotaţii de milioane de ruble de la Moscova. La sfârşitul anilor 1980-începutul anilor 1990, partidele republicilor unionale sunt impuse să treacă la autogestiune. Acest lucru este imperios, întrucât PCUS pierde treptat pârghiile politice în guvernul sovietic şi bugetul partidului nu mai poate beneficia de dotaţii din partea statului.
În legătură cu aceasta, la 3 iulie 1991, Ion Guţu, secretar pe ideologie, tot el şi al doilea secretar al CC al PCM, trimite o scrisoare pe adresa CC al PCUS în care informează Moscova despre măsurile adoptate de Chişinău în această privinţă. Se constată că veniturile pe primele cinci luni ale anului 1991 ale PCM erau puţin peste 3 milioane de ruble, dintre care 90 la sută alcătuiau cotizaţiile plătite de comuniştii de rând, iar restul veniturilor – din activităţi economice.
În acelaşi timp, spre activităţile lucrative, aducătoare de venit, au fost investite 39 milioane ruble. Guţu propune majorarea acestei sume care ar permite PCM să desfăşoare numeroase activităţi pe fondul căderii autorităţii partidului în teritoriu. Se constată că acum, în iulie 1991, majoritatea ziarelor PCM, atât republicane, cât şi raionale, nu mai sunt rentabile şi aduc pierderi enorme bugetului partidului.
Acelaşi document inedit de arhivă precizează că editura Universul, proprietate a partidului, intenţionează să lanseze publicaţii ne-ideologice, comerciale, care să aducă bani în bugetul PCM. Astfel se începe publicarea unui ziar de publicitate, numit „Reclama”.
Conform altui document inedit, conducerea PCM cere Moscovei o sumă de 450 mii ruble în vederea achitării spaţiului de emisie la televiziunea republicană şi radioul local, în condiţiile în care în Republica Moldova se pun bazele unui sistem pluralist. Toate formaţiunile politice sunt obligate de lege de acum încolo să achite bani pentru a avea acces la mass-media de stat.
În legătura cu trecerea la autogestiune locală şi minimizarea dependenţei financiare faţă de CC al PCUS care nu mai poate satisface necesităţile CC-urilor unionale, soluţia preconizată de conducerea comunistă de la Chişinău era aceea de a atrage sponsori privaţi care să susţină financiar ziarele Partidului Comunist al Moldovei.
Nu se spune exact cine ar fi aceşti potenţiali mecenaţi, dar putem lesne presupune că e vorba de nomenclaturişti care, prin relaţiile privilegiate pe care le aveau în PCM, şi-au lansat afaceri proprii. Acestora li se sugerează deci să nu uite datorită cui au devenit bogaţi şi li se cere ajutorul.
Este probată, astfel, ipoteza potrivit căreia odată cu pierderea puterii politice, funcţionarii comunişti se infiltrează în economie şi devin burghezi cu acte în regulă, cum ar spune Milovan Djilas, cel care, încă în anii 1950, a caracterizat elita de partid comunistă ca o nouă clasă, burgheză.
Aceşti sponsori vor contribui şi la revenirea în forţă a comuniştilor la guvernare zece ani mai târziu sub titulatura de PCRM, un partid care se legitimează deschis – conform statului, articolul 1, adoptat în 2008 – ca „succesor de drept şi moştenitor al ideilor şi tradiţiilor PCM”.