Traian Ungureanu

Seria evenimentelor de neconceput pentru America și faima ei de mare putere se lungește. Ea cuprinde deja: jocul de-a v-ați ascunselea nucleară cu un Iran care iese de ani mulți basma curată, ghionturile încasate de la Vladimir Putin în Crimeea și Estul Ucrainei, deschiderea către primăvara arabă soldată cu o iarnă sîngeroasă în tot Orientul Mijlociu. Tot aici se așază autogolurile răsunătoare semnate cu propria mînă de administrația Obama. Între ele se remarcă bizarul Raport asupra torturii la interogatoriile CIA, ideea de a restabili relații normale cu Cuba, fără nici o promisiune de normalizare a statului comunist cubanez, amnistia care a iertat milioane de persoane intrate ilegal în țară și invită alte cîteva milioane să facă la fel și simpatia pentru ideea că poliția americană e o bandă de rasiști, iar populația de culoare o masă de victime.

Ce mai lipsea? După zicala care cere bal, dacă e bal, lipsea ridicolul. Nici o problemă! Ridicolul a încununat unul din cei mai proști ani ai uneia din cele mai proaste administrații americane. În cîteva zile de slăbiciune și confuzie, tradiția libertății și forța Constituției americane s-au făcut mici și s-au așezat la picioarele uneia din cele mai adînci și îndelungate tiranii cunoscute în istorie.

Dincolo de simpatie sau ostilitate, peste tot în lume libertatea de expresie e idealizată sau criticată, dar asociată permanent cu felul de viață american. Fie că e dorită, fie că e respinsă, libertatea de a spune și de a crede fără teamă și îngrădire e ceva foarte american. Sau a fost. Tradiția libertății americane e pusă, acum, la îndoială de o administrație care conduce în numele valorilor liberale. Pentru ca ironia să fie totală, filmul acestor evenimente, care amestecă ridicolul și decepția, pornește de la un film, adică de la cea mai americană și mai răspîndită formă de expresie a lumii contemporane.

Conținutul Raportului, mai precis al Rezumatului, care a fost pus la dispoziția presei și a publicului larg, e o lectură tulburătoare. Cazuri de presiune fizică și violență, tehnici de amenințare și erori de identificare soldate cu suferințe pentru persoane diferite de suspecții căutați sînt prezentate în detaliu și transmit o impresie deplorabilă.

Însă Raportul nu conține, cum ar fi de așteptat, adevărul indubitabil. Asta, pentru că Raportul nu face decît să readucă între aceleași coperți date și documente demult cunoscute. Nici un martor, nici un oficial CIA, nici o presupusă victimă și nici un oficial în funcție nu au fost chemați pentru a depune mărturie. Raportul e construit din date extrase din dosare pre-existente care nu sînt supuse examenului critic, confirmării și expertizei. Autorii nu pot explica de ce anume nu au procedat la examinarea critică a datelor și la audierea personajelor cheie, așa cum se întîmplă ori de căte ori o Comisie Parlamentară redactează un Raport. Autorii susțin că nu au organizat audieri pentru că pe rol se afla o altă anchetă condusă de Ministerul Justiției. Așa e dar ancheta Ministerului s-a înceheiat în 2012 și autorii Raportului au avut la dispoziție doi ani pentru audieri.

Concluziile Raportului sînt, dealtfel, mai mult decît discutabile. Ele reflectă mai degrabă opiniile și dorințele autorilor și nu rezistă probelor de bun simț. Astfel, Raportul conchide că acțiunile CIA și, în special, mijloacele de forță folosite nu s-au soldat cu rezultate. Concluzia e, pur și simplu, enunțată, fără alte comentarii. E ușor de contraargumentat că absența unor noi atacuri și capturarea a numeroși lideri de organizații teroriste sînt chiar rezultatele pe care Raportul nu le vede.

Un articol semnat în replică de trei foști Directori și trei foști Directori Adjuncți CIA, unii Democrați, numiți de Administrația Președintelui Obama, furnizează, caz cu caz, numele și importanța teroriștilor capturați ca urmare a interogatoriilor conduse de CIA. În același articol, foștii conducători CIA aduc aminte autorilor Raportului, care susțin că interogatoriile au încălcat legea, un alt fapt incontestabil: Procurorul General al Statelor Unite, un Democrat numit de Președintele Obama, a anchetat cu, începere din 2009, la cererea Democraților, activitatea CIA și a conchis că nu au fost comise delicte.

Problema pe care o ridică Raportul e, mai degrabă, gradul lamentabil de subiectivism ostil de care politicienii se folosesc atunci cînd trebuie să ancheteze și să stabilească adevărul. Opiniile și ideologia iau locul faptelor, iar această substituire e preluată, apoi, la fel de necritic, de organizații media care prezintă aceste deformări drept adevăr. Situația e gravă. Monopolul opiniei ideologice e pe punctul de a înlocui analize rezonabil-obiective. Democrații americani ilustrează copios ascendentul pe care ideologia de stînga și curentul anti-amerian îl exercită fără scrupule.

Dincolo de regulile democratice încălcate de politicieni și de media, mesajul trimis în public de acest Raport mai mult decît dubios și de răspîndirea lui frenetică în media e un apel la defetism. Odată cu 11 septembrie 2001, America a devenit o țintă și o țară îndreptățită să se apere. Cum? După ideologia stîngii, în nici un fel. Asta dacă exceptăm legenda după care CIA ar fi aflat tot și ar fi îndepărtat pericolul dacă ar fi binevoit să poarte conversații domoale și răbdătoare cu ucigașii jurați să lovească America.