Săptămîna trecută, l-am ascultat, la Bruxelles, pe unul din Comisarii Europeni vorbind de situația din Ucraina. După cîteva generalități de bun simț privitoare la agresiunea Rusiei, Comisarul a trecut la problemele guvernului ucrainean. În acest punct, Comisarul European a insistat în mod repetat asupra ideii după care Ucraina poate conta pe susținerea europeană, dar nu înainte de a aplica rapid și convingător reforme, în special în justiție. Acest gen de remarci e prezent invariabil în toate discursurile oficiale europene rostite la căpătîiul unor state care știu că ar putea fi mîine suprimate militar, înghițite politic sau divizate definitiv de Rusia. Promisiunea care spune „vă apărăm, dacă vă apărați de corupție cu mijoacele noastre” e, în principiu și în vremuri de pace, corectă. În condițiile date, aceeași remarcă, lipsită de credibilitate și foarte riscantă.
Cetățenii Republicii Moldova au avut destul timp să constate că programele girate de Uniunea Euroepană nu s-au soldat cu reducerea sensibilă a nivelului de corupție. E, dealtfel, destul de clar că votul pro-european al moldovenilor nu a fost generat de succesul reformelor, ci de considerente mult mai grave de natură gravă, existențială. E vorba de suveranitate, de independență și, mult mai simplu de înțeles, de dorința de a trăi după standarde și norme occidenale, nu rusești. Cu alte cuvinte, votul pro-european al moldovenilor a fost o opțiune civilizațională, nu un ropot de apaluze pentru pacehtul de reforme proiectate la Bruxelles. Reluarea recomandărilor anti-corupție nu va produce o impresie de neuitat în rîndurile unui electorat are și-a făcut cunoscute proritățile. Asta nu înseamnă că moldovenii își doresc să traiască, mai departe, sufocați de corupție ci doar că moldovenii își doresc să poată trăi, mai întîi, așa cum vor hotărî moldovenii. Riscul apare din momentul în care recomandările inflexibile ale Comisiei Europene devin o limită, un pretext sau o scuză pentru a masca lipsa de mijloace a Uniunii Europene în actuala criză provocată de Rusia. În fond, e ridicol să reproșezi cuiva care e cu pistolul la tîmplă că nu e corect închiși la toți nasturii. Evident riscurile sînt reciproce. Oligarhii pot specula atitudinea europeană pentru a-și prelungi imunitatea. Dar riscul cel mare e blocajul în recomandări de etică publică. Dezamăgirea poate lua locul ușor entuziasmului pro-european. Și, dacă va fi așa, Rusia va lucra pe un teren mult mai favorabil.