Traian Ungureanu

După aproape 10 ani de război, purtat sub carantină media, fără permisiune de acțiune integrală și sub defăimarea constantă a criticilor media/civilo/academici, eșecul militar american în Afganistan a devenit o posibilitate distinctă. Dacă nu cumva, o certitudine.

Întrucîtva asemănător cu turul de forță din Vietnam, operația de demoralizare și subminare de acasă a lucrat, conștient sau nu, ca motor propagandistic aliat inamicului. Președintele Obama a reușit, chiar, să comită, prompt, eroara strategică fundamentală, anunțînd public data retragerii efectivelor americane din Afganistan. Dacă, și cînd va fi așa, alianța militantă a mediilor de informare, activiștilor și vedetelor pop-cinema inepte, care s-au recalificat în politologi și analiști miliari, va savura pe pagini mari de ziar, în lucrări moralizatoare și înr-o nouă maree de filme, victoria valorilor anti-militariste și triumful doctrinei „drepturilor omului” asupra sistemului american. Apoteoza păcii și glorificarea retragerii sînt, însă, ceremonii de uz personal. În afara egourilor nesățioase ale elitei liberale, nimeni nu va avea de cîștigat.

Statele occidentale vor fi mult sălbite moral iar populația afgană va fi imediat supusă unui ceremonial cu totul diferit: abatorul. Femeile și copii afgani vor fi reîncarcerați de doctrina Talban, asta în cazul în care vor supraviețui primului val de răzbunări, anunțat de pe acum de liderii Taliban. Cum, însă, femeile și copii afgani nu par să facă parte din grupurile demne de doctrina drepturilor omului (în definițe liberală), totul va fi în regulă. În regulă și absent din paginile ziaelor și de pe site-urile care se ocupă, de aproape 10 ani, cu descrierea fărădelegilor americane în Afganistan. Evident, execuțiile liderilor de comunități și ale sătenilor care au luptat alături de americani nu vor fi relatate. Nici lapidările de femei, spînzuratul de copii și înjunghierile de bătrîni. Pentru că nu interesază, nu convin și nu premiază mîndria de sine a elitei liberale.

Oricum, noul stat Taliban-afgan va răsplăti ajutorul dat de mediile occidentale, închizînd complet accesul jurnaliștilor. Dar asta e mai puțin important, odată ce am stabilit, împrenă cu generoșii noștri îndrumători liberali, că Afganistanul nu intră în rîndul țărilor arondate drepturilor omului. Căci, drepturile omului sînt numai în teorie o doctrină univerală. În pratica asigurată de mediile de informare, de puzderia de activiști și de lanțurile interminabile de ONG-uri, drepturile omului sînt îngăduite selectiv. Ele sînt admise numai în cazul în care politica unui stat știe să stea la stînga și dispar din locurile atinse de valorile dreptei sau de noțiunile reacționare de patriotism și onoare miltară.

Iată de ce, femeile afgane vor primi, foarte curînd, dreptul de a fi forțate să poarte burcă. Nu e nimic abuziv în această situație pregătită de mediile liberale pentru Afganistan, de vreme ce aceleași grupuri se străduie să asigure același drept femeilor musulmane din marile orașe occidentale. În acest scop, agitația liberală împotria legilor occidentale anti-burcă a crescut, folosind, evident, argumentul libertății individuale. Egalitatea e aproape! Speranța moare ultima! Curînd consensul liberal dominant, va face cadou femeilor musulmane, atît în Afganistan eliberat de americani, cît și în Occident, dreptul nemijlocit de a fi puse sub burcă. Indiscutabil, războiul din Afganistan a meritat!

Și totuși, de unde știm sau cum de putem bănui că Afganistanul va deveni un abator totalitar, după retragerea americană? Cine nu are nici o idee sau nu își mai poate aminti are, totuși la dispoziție știrea recentă despre procesul de la Phnom Penh. După 30 de ani, un fost lider Khmer Rouge a fost condamant pentru crime împotriva umanității (e din nou vorba de acea umanitate care nu se poate bucura de toate drepturile rezervate altor norocoși de mediile liberale). Între 1975 și 1979, dictatura Khmer Rouge, condusă vizionar de Pol Pot, a încercat și a reușit să impună comunismul absolut în Cambogia. Rezultatul: 1 milion 700 de mii de morți. 25% din populația țării.

Regimul Pol Pot a fost întrecut, strict numeric, în producție criminală, de Mao, Stalin și Hitler (în această ordine). Însă calitatea, ba chiar puritatea, „producției” Khmer Rouge nu are egal. Populația marilor oașe a fost scoasă în cîmp și pusă la muncă forțată. Intelectualii (inclusiv liberalii), studenții, vorbitorii de limbi străine, bătrînii și copii inutili, orice purtător de ochelari (prea brghez!) au fost colectați în lagăre, torturați și uciși. Comunismul primar, impus cu o exactitate ideologică deplină de Khmer Rouge, nu are corespondent în încercările repetate ale stîngii de a coborî raiul pe pămînt. Iar acest apocalips perfect a fost posibil, îndată după retragerea americană din Indochina (inclusiv înlăturarea regimul Lon Nol, susținut de americani și, în orice caz, mult mai bine fixat și mai potent decît statul Președintelui afgan Kharzai). Unul din puținii jurnaliști occidentali care au făcut legătura elementară între retragerile americane și avansul tiraniilor criminale în teritoriile eliberate de „imperialism” e Bret Stephens, excelentul editorialist de la Wall Street Journal.

Stephens rezumă, într-un articol, de argumentație foarte clară, bilanțul retragerii americane din Indochina:
„All in all, America's withdrawal from Southeast Asia resulted in the killing of an estimated 165,000 South Vietnamese in so-called re-education camps; the mass exodus of one million boat people, a quarter of whom died at sea; the mass murder, estimated at 100,000, of Laos's Hmong people; and the killing of somewhere between one million and two million Cambodians.”

Istoria se repetă, deși nu e nicidoată identică. Crimele viitorului sînt, adică, imprevizibile doar în număr și în metodă. În rest, suferința e neschmibată. Și tot neschimbat e dogmatismul binelui în căutarea răului.

Ce sînt așa numitele dezvăluiri publicate, pe internet, de site-ul WikiLeaks? Un munte de documente militare secrete, în jur de 90000 de rapoarte operaționale, comunicații și evaluări de conflict ale armatei americane, pe frontul din Afghanistan. Conținutul acestei capturi, livrată de cineva din ineriorul sistemului militar, e profund dramatic și absolut normal. Pentru necunoscători, visători, pacifiști, și alte categorii de marginali, documentele sînt drmatice sau, mai degrabă, oribile. În marea lor majoritate, aceste rapoarte descriu în limbaj tehnic ciocniri armate, numără cadavre, identifică sau nu civili asasinați de tiruri armate, fac statistica amputărilor, relatează incidente confuze sau erori militare, anunță numărul copiilor prinși în foc încrucișat și informează asupra ultimelor inovații mortale în materie de dispozitive explozive camuflate. Cele 90000 de documente fac exact ce fac relatările militare sau reportericești de front, de cînd scrisul și lumea: măsoară, fără să poată cuprinde cu totul, ororile războiului. Totul abominabil și nimic nou în această așa zisă revelație care e o noutate șocantă doar pentru cei ce nu au cunoscut războiul sau nu vor să accepte realitatea violenței umane. Nimeni nu e dator să se resemneze în fața acestui spectacol atroce dar asta nu e totuna cu a spune că oricine e obligat să denunțe violența generată de războaie și, mai ales, să acuze o armată aflată într-un teatru de luptă.

WikiLeaks și fondatorul ei, un personaj bizar-radical pe nume Julian Assange, fac parte din categoria tot mai numeroasă a celor ce descoperă că războiul e violent și se revoltă. Din acest punct de vedere, care amestecă neplăcerea tipică a consumaorului răsfățat în fața unui produs deficitar și naivitatea virgină în fața lumii, mentalitatea de tip Assange e o dovadă de marginalitate. Ne aflăm în prezența aproape isterică și, ca întotdeuna, infantilă, a impuslului tipic liberal, o atitudine de neadaptare programatică la datele fixe ale naturii umane pe care democra-media globală a adoptat-o și o amplifică gigantic. Umanismul acestei categorii e jignit de simplul contact cu realitatea, înainte chiar de a fi încercat să înțeleagă resorturile naturii umane și presiunea istoriei. Propunerea unică și practica permanentă a acestei mentalități sînt contestația care reclamă nervos paradisul: războiae sanitare, fără violență, și, de ce nu?, lumi fără războaie. Ceea ce n-ar fi, desigur, deloc rău. Singrurul element pe care îl ignoră propunerea militantă a liberalismului, în această situtație, e non-liberalismul celorlalți și lipsa lor totală de probleme în fața violenței sau, altfel spus, ușurința de a ucide sau vătăma orice și pe oricine, în numele unei idei fixe: populație civilă în marile orașe occidenale, vecini nevinovați transformați în scut sau adăpost, copii lăsați în bătaia armelor și proprii copii trimiși la lucru cu bomba la brîu.

Ororile războiului sînt inevitabile dar nu nelimitate. Aici e diferența între o armată care are obiective raționale și legi clare și, pe de altă parte, o forță care foloseșe violența sistematică și nediferențiată, ba chiar contează pe ea, ca principiu de luptă. WikiLeaks și Julian Assange nu mai au nevoie de aceste distincții care despart forța de crimă. Liberalismul lor nu e un umanitarism generos ci o ideologie politică precisă, un anti-americanism agresiv, camuflat în cult al adevărului ”total” și propovăduit cu o putere nenmaiîntînită dar accesibilă în era net-ului. Assange se descrie, dealtfel, fără ezitare, ca adversar al ”puerii americane”, asta în timp ce continuă să pozeze, neutru, în paznic al valorilor civile. Interviul acordat revistei germane Der Spiegel (asociată oficial la proiectul dezvăluirilor WikiLeak) e o capodoperă de ipocrizie. Assange mărturisește că are o plăcere aparte ori de cîte ori îi poate lovi pe ”nenorociți” și adaugă că îi consideră pe cei ce conduc războaie ”cei mai periculoși” oameni cu putință. Evident, e vorba de americani.

Reveriile resentimentare ale lui Assange sînt expuse pe larg într-un profil recent - o bună piesă de jurnalism care ar putea rămîne un dosar psiho-mental particular și izolat. Însă furiile lui Assange înseamnă cu totul altceva. Efectul lor a încetat să fie o chestiune de opțiune privată și a devenit un fapt preluat și comentat la dimenisuni colosale de rețele media îmbibate de același anti-americanism militant. Noua realitate, așa cum e ea vizibilă, în epoca dezicerii publice a intelighenției media-liberale de valoile și instituțiile naționale, a devenit, pur și simplu, un handicap periculos, o situație de inferioritate auto/impusă, de care dușmanii mortali ai valorilor liberale profită sau sînt gata să profite masiv. Astfel, armata americană angajată în război cu un adversar care nu cunoște reguli, limite și onoare e lovită, în spatele frontului, de un aparat demoralizator/defăimător care lucrează fără repaos. Divulgările, denunțurile și criticile în trombă expun, în permanență, o armată care nu se mai poate baza pe siguranța minimă și obligatorie a informației. În același timp, adverarul e perfect camuflat și controlează campanii de dezinformre, folosindu-se abil de serviciile stupide, naive sau de-a dreptul ostile ale aceleiași prese occidentale. Bilanțul acetui dezechilibru asigurat de ”instituția democratică” a presei poate fi rezumat de o comparație elementară: mișcările, dotările și problemele armatei ameriane sînt comunicate, în detaliu, de oameni ca Assange, în vreme ce situația lui Bin Laden e un mister total. În plus, prin serviciile grațioase ale Președintelui Obama, inamicul a fost deja înștiințat asupa datei de retragere a trupelor americane. Războiul e comod pentru talibanii afgani. Muțumirile se cuvin trupei de asalt Assange.

Ar trebui, totuși, înțeles că prima și adevărata victimă a acestei forțe specializată în defetism și vulnerabilizare nu sînt, cum ar fi de crezut, militarii forței internaționale din Afghanistan. Adevărata victimă e complet neajutorată și își poate consuma în avans coșmarul. Comandanții Taliban salivează, de pe acum, în așteptarea carnagiului. Despre ce va veni, în postarea următoare.