1918-2018: o istorie necunoscută a CENTENARULUI

Repatrierea internaților civili

Mulți internați au reușit să evadeze din centrele în care se aflau în contextul plecării din Moldova a trupelor rusești. În schimbul unor sume mici de bani sau a unor sticle cu rachiu, internații reușeau să-și cumpere haine militare rusești, chiar cai și căruțe, și treceau la est de Prut împreună cu coloanele rusești, de unde nu mai puteau fi întorși.

Negocierile dintre România și Puterile Centrale, în contextul tratativelor pentru încheierea păcii separate, au privit și eliberarea internaților. În ianuarie-februarie 1918, repatrierile îi priveau în primul rând pe cei bolnavi. Unii dintre internați aveau să reclame faptul că repatrierile au fost însoțite de „tranzacții bănești”. Mai multe cazuri au fost semnalate la Răducăneni în februarie 1918. Sumele care ajungeau în mâinile unor militari, funcționari și doctori români erau consistente, mergând până la 1.000 de lei. Aceasta în condițiile în care ziua de muncă pentru internații obișnuiți era vara de 1,50-2 lei,iarna ei primind doar un leu/zi .

Internații civili bulgari au fost repatriați prin punctul Barboși, între Galați și Brăila. Schimbul se făcea în satul Baldovinești, din zona neutră, care era o ruină. Între gările Barboși și Brăila, repatriații erau transportați cu căruțele. Ofițerii români care supravegheau repatrierea locuiau de câteva luni într-un vagon. Potrivit unei relatări elvețiene (René Guillermin și Walther v. Stockar), în ziua de 9 martie 1918 au fost repatriați pe la Barboși 7.200 de internați civili, care mergeau în Bulgaria. Este posibil ca destinația acestor oameni să fi fost de fapt Dobrogea sau Cadrilaterul, prima cu o consistentă prezență militară bulgară, iar ultima administrată direct de Sofia încă de la sfârșitul anului 1916. În orice caz, repatriații, printre care multe femei și mulți copii, aveau o mină bună. Prin Mărășești au fost repatriați între 6.000 și 7.000 de internați internați austro-ungari și germani.

Potrivit unei situații realizate de reprezentanții Elveției, pe baza datelor obținute de la autoritățile române, la 18 martie 1918 se mai aflau în Moldova 8.553 de internați civili. Ei erau împărțiți pe cetățenii/naționalități (exista o anume ambiguitate în privința acestor criterii) astfel: 3.913 de austro-ungari, 2.579 de turci, 1.812 bulgari și 249 de germani. În regiunea Nord-Dângeni erau 4.523 de internați, dintre care 2.180 de turci, 1.566 de bulgari, 744 de austro-ungari și 33 de germani. În regiunea Sud-Huși erau 4.030 de internați, dintre care 3.169 de austro-ungari, 399 de turci, 246 de bulgari și 216 germani.

Primii internați civili eliberați din lagărele din Moldova au fost văzuți în București la sfârșitul lunii ianuarie/începutul lunii februarie 1918. Cei care aveau vârsta legală pentru încorporare trebuiau să se prezinte la un birou pentru luarea în evidență din punct de vedere militar. Discplinați, germanii s-au prezentat la biroul respectiv. Li s-au dat trei luni de concediu. Unii conaționali considerau că respectivii ar fi trebuit lăsați în pace, având în vedere necazurile prin care trecuseră.

Evidența internaților civili aflați în centrele românești

Potrivit unor situații de la sfârșitul anilor 1920 ale Serviciului de Statistică din Ministerul de Război, în perioada 1916-1918, în România au fost 37.929 de internați civili. Dintre aceștia, 23.274 (adică 61,37% din total) erau „străini” – cetățeni români, 13.803 (36,39%) erau cetățeni ai Puterilor Centrale, iar 852 (2,24%) erau apatrizi.

În privința etniei, internații cetățeni români și apatrizii erau: bulgari (14.967 de persoane – adică 62,01% din total), turci (3.257 – 13,40%), germani (2.089 – 8,44 din total), austrieci (935 – 3,75%), maghiari (890 – 3,57%), români (505 – 2,07%) sârbi (498 – 2,04%), armeni (435 – 1,70%), albanezi (425 – 1,64%), evrei (89 – 0,34%), polonezi (25 – 1,00%), greci (opt – 0,34%), ruși (trei – 0,01%). Potrivit aceluiași criteriu al etnicității, internații cetățeni ai Puterilor Centrale erau: austro-ungari (4.434 – 32,13%), turci (4.307 – 31,20%), bulgari (3.913 – 28,35%) și germani (1.149 – 8,32%).

Pe profesii, internații civili, indiferent de cetățenie, erau intelectuali, avocați, profesori, doctori etc. (1.047 de persoane – 2,78% din total), industriași, comercianți, funcționari etc. (6.521 – 17,19%), „cei care nu fac din categoriile menționate”, adică meseriași, muncitori etc. (30.361 – 80,03%).

Repartizarea pe vârstă și sexe era următoarea: 26.900 (adică 70,93%) erau bărbați între 18-46 de ani, 5.274 (13,91%) erau bărbați de peste 46 de ani, 4.535 (11,95%) erau femei, 1.220 (3,21%) erau copii sub 18 ani.

Dintre cei 37.929 de internați civili înregistrați în România în Primul Război Mondial, 10.460 au murit, 24.343 au fost repatriați, 2.349 au fost eliberați, 534 au evadat, iar 243 au dispărut.

Bibliografie selectivă

Istoria prizonierilor de război și a internaților civili din tabăra „cealaltă” nu și-a găsit locul multă vreme în cărțile de istorie ale beligeranților, de regulă interesați de alte episoade din timpul războiului, în special a celor considerate eroice, precum și de propriile victime. Recuperarea faptelor și a ceea ce s-a întâmplat cu acești oameni ajută însă la istoricizarea subiectului, în cele din urmă la o mai bună înțelegere a Marelui Război.

Sursele disponibile pentru tratarea situației prizonierilor de război Centrali și a internaților civili în România, în anii 1916-1918, sunt variate, incluzând volume de documente, jurnale și memorii. De asemenea, mai multe studii secvențiale au fost publicate în ultimele două decenii. Redau în continuare sursele și lucrările pe care le-am folosit pentru scrierea acestui text în 43 de părți.

Arhive: Arhivele Naționale Iași, fond Prefectura Județului Iași, dosar 53/1940. (Îi mulțumesc domnului Cătălin Botoșineanu pentru semnalarea acestei surse.)

Documente: Constantin Căzănişteanu (coordonator), Vasile Alexandrescu, Aurelian Miriţă, Dorina Rusu, Dumitru Dobre (editori), Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. Documente militare, Bucureşti, 1977; Bogdan Negoi (editor), Mărturii documentare. Lagărele de prizonieri din România în timpul Primului Război Mondial, Geamăna, Tiparg, 2009; Anemari Monica Negru (editor), Viața pe front în scrieri personale, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 1999; Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu (editori), Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire. Preoți în tranșee, 1916-1919, vol. II, Activitatea preoților militari în mari unități și unități operative, București, Editura Basilica, 2018; Andrei Șiperco (editor), Tragedii și suferințe neștiute. Prizonieri de război și internați civili în România, 1917-1919. Documente elvețiene, București, Editura Oscar Print, 2003; ***, Legiuirea de război privitoare la averile supuşilor inamici, 1916-1920. Colecţiune de legi, decrete, deciziuni, circulări etc., relative la averile supușilor inamici publicată de Comisiunea pentru cercetarea activității întreprinderilor puse sub sechestru, sub control sau trecute sub administrația Statului de pe lângă Ministerul Justiției, București, Tipografia G.A. Lăzăreanu, 1920; ***, Războiul dintre România și Grupul Puterilor Centrale. Comunicatele oficiale române, germane, austro-ungare, bulgare și turcești, [28 august-6 decembrie 1916], București, Editura I. Branișteanu, f.a. [cca 1917].

Lucrări din epocă: George Cornea, Simfonia morții, București, Editura Cartea Românească, 1920.

Jurnale, memorii, relatări: Vasile Th. Cancicov, Jurnal din vremea ocupaţiei. Impresiuni şi păreri personale din timpul războiului României. Jurnal zilnic, vol. II 14 august 1917-31 decembrie 1918, Selecţie de texte şi ediţie îngrijită de Daniel Cain, Bucureşti, Editura Humanitas, 2016 (ediția originală: 1921); Aureliu Căpățână, Zile de război. Note de campanie din războiul de reîntregire, București, Editura Prietenii Cărții, 1998; Viorel Cosma, Jurnal de Război (1916-1919). Cpt. Dr. Constantin Cosma, Oneşti, Editura Magic Print, 2013; Alex. Dăscălescu, Jurnal-Operativ de pe câmpul de Răsboi, Roman, Tipografia „Beram-Tatăl”, 1925; Raul Dona, Jurnalul unui medic militar, 1917-1918, cu acuarele și desene de Niculina Delavrancea-Dona, ediție îngrijită și desene de Iulia Vladimirov și Viorica Milicescu, București, Editura Humanitas, 2018; Constantin Gane, Prin viroage și coclauri, 1916-1917, București, Editura Cultura Națională, 1922; Gartner Károly, A Sipotei Golgotha: romániai rabmagyarok története, Budapest, G.Z. Hartrampf, Komjáti Gyula eredeti rajzaival, 1932; Victor Gomoiu, Viața mea. Memorii, vol. 1, Craiova, Editura Sitech, 2006; Nicolae Iorga, O viață de om, așa cum a fost, ediţie îngrijită, note, comentarii de Valeriu şi Sanda Râpeanu, Studiu introductiv de Valeriu Râpeanu, București, Editura Minerva, 1984; Baron Valeriu Kapri, Cazul fostului colonel Alexandru Sturdza, comandantul Diviziei a 8-a Română. Un episod din Războiul Mondial 1914-1918 pe frontul român, Oradea, Tip. Soc. pe Acț. Sonnenfeld, 1926; Hans Krieger, Der Massenmord an deutschen und österr.-ung. Soldaten in der rumänischen Gefangenenhölle Sipote. Eine Klage und Anklage, München, I.F. Lehmanns Verlag, 1920; Kuncz Aladár, Mănăstirea neagră. Însemnări din viața internaților din Franța, traducere de Corneliu Codarcea și Nicolae Crișan, cu o prefață de Nicolae Balotă, București, Editura Kriterion, 1971; Ion Lazu, Ion Murgeanu, Himera literaturii pe vremea terorii și după aceea, București, Editura Curtea Veche, 2007; A. Locusteanu, Sub aripa morţii. Însemnari fugare din răsboiul de întregire, cu o prefaţă de Sextil Puşcariu, Cluj, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, 1923; Alexandru Marghiloman, Note politice, 1897-1924, vol. II, 1916-1917, București, Editura Institutului de Arte Grafice „Eminescu” S.A., 1927; Maria, regina României, Jurnal de război, vol. 1, 1916-1917, Precedat de însemnări din 1910-1916, traducere din engleză de Anca Bărbulescu, ediție îngrijită și prefață de Lucian Boia, București, Editura Humanitas, 2014; Raymund Netzhammer, Episcop în România. Într-o epocă a conflictelor naționale și religioase, vol. I, ediție realizată de Nikolaus Netzhammer în colaborare cu Krista Zach, traducere George Guțu, București, Editura Academiei Române, 2005; Ion Gr. Oprișan, Pe căile robiei. Însemnările unui prizonier român (1916-1918), ediție îngrijită, note, studiu introductiv Cosmin Budeancă, Valentin Orga, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2003 [această ediție reunește volumele 21a de luni pe căile robiei. Săghișoara – Cluj – Osstffiassonyfa – Șopronnyek – Dänholm – Ströhen-Moor – Dänholm –Helmstedt, 1920, și Lanțuri frânte. Însemnări din cele dintâi zile de răscumpărare, 1921]; Scarlat Panaitescu, Aspecte militare. Efemeride de războiu (1916-18). Jurnal de operaţie (1913), vol. II, Bucureşti, Tipografia „Memorialul Geniului”, 1927; Costin Petrescu, La Iași în timpul războiului, 1916-1917. Însemnările unui pictor refugiat, ediție îngrijită, studiu introductiv, cronologie și note de Virginia Barbu, București, Editura Humanitas, 2018; R. Scărişoreanu, Fragmente din războiul 1916-1918. Istorisiri documentate, Ediţia a 2-a, Sibiu, Tiparul Cavaleriei, 1934; Vasile Scârneci, Viaţa şi moartea în linia întâi. Jurnal şi însemnări de război, 1916-1920, 1941-1943, ediție îngrijită, prefață și note de Adrian Pandea, București, Editura Militară, 2013; Petru Talpeş, Amintiri, text îngrijit de Vasile Dudaş şi Vali Corduneanu, Timişoara, Editura Mirton, 2008; Gerhard Velburg, În spatele frontului. Marele Război așa cum l-am văzut eu, decembrie 1916-iunie 1918. Însemnările unui soldat german în România ocupată, Traducere din germană, introducere și note de Ștefan Colceriu, București, Editura Humanitas, 2018.

Lucrări generale și speciale: Bolomey, H., Descrierea moșiei regale Slobozia-Zorleni din județul Tutova, București, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, 1906; Constantin Chiper, Veterani în slujba patriei, vol. III, București, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2008; Iulian Boțoghină, „Despre prizonierii Primului Război Mondial. Activitatea Serviciului Statistic din Ministerul de Război”, în Argesis. Studii și comunicări, seria Istorie, tom XI, 2002, pp. 313-335; Constantin Iordachi, Liberalism, Constitutional Nationalism, and Minorities. The Making of Romanian Citizenships, c. 1750-1918, Leiden, Boston, Brill, 2019; Mariana-Daniela Mănăloiu, Cornel Țucă, „Aspecte din activitatea Secției Statistice din cadrul Ministerului de Război Român în cursul anului 1918”, în Gavriil Preda (coordonator), 1918. Un vis împlinit, Ploiești, Editura Universității Petrol-Gaze, 2008, pp. 423-430; Bogdan Negoi, „Aspecte privind organizarea centrelor de internați civili, pe teritoriul țării noastre, în anul 1918”, în Gavriil Preda (coordonator), 1918. Un vis împlinit, Ploiești, Editura Universității Petrol-Gaze, 2008, pp. 247-256; Idem, România şi lagărele de prizonieri în timpul Primului Război Mondial, Geamăna, Tiparg, 2011; Petrișor Florea, Iulian Stelian Boțoghină, „Chestiunea prizonierilor de război: interpelări în Parlamentul României în 1920”, în Argesis. Studii și comunicări, seria Istorie, tom XII, 2003, pp. 317-330; Marcel Proca, Bârladul și Marele Război, Bârlad, Editura Sfera, 2017; Olga Rusu, Patrimoniul cultural ieșean. Cimitirul Eternitatea, Iași, Editura Alfa, 2008 [prima ediție: 1995]; Alin Spânu, „Organizarea și activitatea structurilor informative și contrainformative ale Armatei Române (1917)”, în Gavriil Preda (coordonator), 1917. Glorie și deznădejde, Ploiești, Editura Universității Petrol-Gaze, 2007, pp. 60-90; Andrei Șiperco, „Internment in neutral and belligerent Romania, 1914-19”, in Stefan Manz, Panikos Panayi, Matthew Stibbe (eds.), Internment during the First World War. A Mass Global Phenomenon, London, Routledge, 2018, pp. 227-251; ***, Marele Dicționar Geografic al Romîniei, alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe de George Ioan Lahovari, C.I. Brătianu și Grigore G. Tocilescu, București, Stab. Grafic J.V. Socecu, vol. I-V, 1898-1902. [ortografia din titlu este conformă cu originalul].

Resurse internet: Florentin Florescu, „Viața la capătul țării”, în Ziarul de Iași, 15 iulie 2000 (https://www.ziaruldeiasi.ro/botosani/viata-la-capatul-tarii~ni1ddd); Yücel Yanıkdağ, „Prisoners of War (Ottoman Empire/Middle East)”, in 1914-1918-online. International Encyclopedia of the First World War, ed. by Ute Daniel, Peter Gatrell, Oliver Janz, Heather Jones, Jennifer Keene, Alan Kramer, and Bill Nasson, issued by Freie Universität Berlin, Berlin 2014-10-08. DOI: 10.15463/ie1418.10269 (https://encyclopedia.1914-1918-online.net/article/prisoners_of_war_ottoman_empiremiddle_east); Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Evidența monumentelor de război din România (https://once.mapn.ro/pages/view/140).

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Repatrierea prizonierilor de război Centrali

Convenția de la Focșani, încheiată între România și Puterile Centrale, la 4/17 ianuarie 1918, prevedea la articolul 8 schimbul prizonierilor invalizi. În acest scop, avea să fie constituită o Comisie mobilă, formată din delegați români (medic col. dr. M. Butoianu și medic col. V. Panaitescu), Centrali și din medici neutri, mai precis danezi (medic maior dr. Al. Bronun și medicul N. Ramm). Ca urmare a intervențiilor venite din partea elvețienilor, autoritățile române au fost de acord ca doctorul Pasztor, prizonier austriac aflat la Șipote, să facă parte din Comisia care se ocupa de schimbul invalizilor, cu drept de vot deliberativ.

Pentru acest schimb, din lagărele românești au fost aleși 635 de prizonieri Centrali, la sfârșitul lunii ianuarie-începutul lunii februarie 1918. Astfel, au fost selectați prizonieri de la Șipote (330 de persoane, dintre care 314 de către comisia stabilă, iar 16 de către comisia mobilă), Dobrovăț (14), Copou-Iași (trei), Bârlad (117), Măstăcani (43), Răcăciuni (37), Cuza Vodă (44), Hârlău (doi), Vlădeni (șapte), Băcești (unul), Cotnari (37). Repatrierea acestor oameni a avut loc la date diferite. Spre exemplu, cei de la Șipote au plecat la 7-8 februarie 1918, iar ce de la Dobrovăț la sfârșitul lunii februarie-începutul lunii martie același an.

O nouă convenție între România și Puterile Centrale, din 23 martie 1918, prevedea eliberarea tuturor prizonierilor de război deținuți de părțile semnatare. Prizonierii germani și turci aflați în Moldova urmau să fie repatriați prin Mărășești, cei austro-ungari prin Burdujeni, Ghimeș-Palanca și Galați, iar bulgarii prin Galați.

România i-a repatriat pe toți prizonierii Centrali în primăvara anului 1918. Însă reintrarea în război de partea Antantei, la sfârșitul lunii octombrie/începutul lunii noiembrie 1918, avea să ducă la capturarea altor prizonieri. Spre exemplu, atunci când autoritățile de ocupație se retrăgeau din Muntenia, românii au luat prizonieri circa 750 de germani din armata lui Mackensen. În acel context, un observator a văzut un astfel convoi cu germani, „de toate soiurile, cu ochelari, cu bărbi, rași, mici, mari, tineri, bătrâni bărboși, heri [herren], profesori cu aere plate, conduși de santinelele noastre, milițieni cu anterie rupte, zdrențe și cu câte o «baionetă» model vechi la pușcociul model ‘77” (Raul Dona). Românii voiau să-i țină ca „monedă de schimb” pe acești captivi, pentru a determina eliberarea propriilor prizonieri, foarte numeroși, aflați încă în Reich.

Evidența prizonierilor Centrali aflați în lagărele românești

Informațiile despre prizonierii Centrali care în anii 1916-1918 s-au aflat în lagărele românești sunt numeroase, însă nu tocmai riguroase. În primul rând pentru că instituțiile care aveau o legătură cu lagărele deseori nu comunicau între ele. Actele care priveau situația prizonierilor erau incomplete, imprecise. În plus, arhivele unor lagăre s-au pierdut în vâltoarea războiului, a retragerii și a „accidentelor”. A lipsit un sistem de lucru eficient al serviciului central al prizonierilor. Cea mai mare lipsă a fost neadoptarea unui sistem de fișe, care ar fi permis înregistrarea schimbărilor zilnice în privința captivilor. În lagăre au fost întocmite buletine de informații pentru fiecare prizonier. Ulterior, pentru păstrarea și utilizarea în bune condiții au fost întocmite fișe de carton, de format mic, unde au fost reunite fișele sistematizate pe litere. În acest fel s-a constituit fișierul general.

Conform unui document, la 6 septembrie 1916, în lagărele din România se aflau 6.334 de prizonieri de război, dintre care 42 ofițeri și 6.292 trupă. Se adăugau refugiații și dezertorii, patru dintre aceștia ofițeri, iar 1.892 trupă. Dintr-o situație obținută de delegații elvețieni, la 11 februarie 1918, în lagărele propriu-zise, mari – Dobrovăț, Copou, Șipote, Bârlad, Răcăciuni și Măstăcani, de care depindeau și lagărele/punctele de muncă – se aflau 12.672 de prizonieri de război, dintre care 9.778 austro-ungari, 2.452 germani, 313 turci și 129 bulgari.

Situațiile statistice întocmite de autoritățile române la încheierea războiului ne permit o privire asupra numărului general al prizonierilor din lagărele românești, pe cetățenii și categorii. În lagărele din Moldova se aflaseră 32.093 de prizonieri Centrali. Dintre cei 25.114 prizonieri austro-ungari muriseră 6.684, fuseseră repatriați 7.362, eliberați 4.400, 671 evadaseră, iar 5.997 dispăruseră. În privința prizonierilor germani, 6.546 la număr, muriseră 2.048, fuseseră repatriați 1.431, eliberați 1.454, 109 evadaseră, iar 1.504 dispăruseră. Cât despre prizonierii bulgari, aceștia fuseseră în număr foarte mic, doar 215, dintre care muriseră 25, 57 fuseseră repatriați, 23 eliberați, 19 evadaseră, iar 88 dispăruseră. Dintr-un alt document românesc din 23 martie 1918, aflăm că în lagărele din Moldova erau doar 138 de prizonieri bulgari. Prizonierii otomani fuseseră și ei în număr redus, 218 la număr, dintre care 37 muriseră, 124 au fost repatriați, 16 erau trecuți ca eliberați, 16 evadaseră, iar 33 dispăruseră. Potrivit unor surse otomane, România deținuse 605 prizonieri turci.

Potrivit datelor din paragraful precedent, pierderile în rândurile prizonierilor germani și austro-ungari aflați în lagărele românești a fost enormă. O treime dintre germani și aproape în aceeași proporție dintre austro-ungari muriseră, iar dacă adăugăm și dispăruții, cel mai probabil tot morți, atunci numărul captivilor Centrali care și-au găsit sfârșitul în lagărele românești se apropie de jumătate. În mod deosebit ceea ce s-a întâmplat la Șipote a ridicat la un nivel incredibil mortalitatea acestora. Era una dintre cele mai ridicate mortalități din Europa în rândurile prizonierilor de război, comparabilă cu cea a românilor din unele lagăre germane.

După cum am putut vedea de-a lungul acestei extinse serii, prizonierii Centrali care au murit în lagărele și în spitalele din România au sfârșit de regulă în gropi comune. Aceasta nu s-a întâmplat doar în lagăre, ci și în orașe. Spre exemplu, în Cimitirul Eternitatea din Iași sunt înhumați, într-o groapă comună, 578 de militari din armatele Centralilor, care căzuseră în captivitate în anii primei conflagrații mondiale. Era vorba de oameni de diferite naționalități: germani, austrieci (și bosniaci), turci etc.

Lagărele românești au întocmit acte de deces doar pentru jumătate dintre prizonieri. După încheierea păcii, aceste acte au fost expediate în țările de origine ale prizonierilor morți. Pentru ceilalți decedați au fost întocmite certificate de deces de către Serviciul de Statistică. Acestea din urmă nu au fost însă primite drept acte de deces de către țările de unde proveneau prizonierii.

Tocmai pentru că nu toate lagărele i-au înregistrat pe prizonierii care muriseră, la sfârșitul războiului au fost solicitate de la comune extrasele de deces ale străinilor care sfârșiseră în timpul campaniei. Drept urmare, au fost primite 19.756 de extrase de deces. După verificarea actelor de lagăr ale prizonierilor, doar 6.375 au fost considerate valabile. Prin atașații militari români aceste extrase au fost înaintate guvernelor fostelor Puteri Centrale.

Potrivit unei situații întocmite în anii 1920 de Secția Statistică din Ministerul de Război, existau 50.366 de fișe de carton, care alcătuiau registrul prizonierilor străini. Aceste fișe cuprindeau următoarele categorii: 10.860 morți, 16.929 repatriați, 2.016 evadați, 12.000 eliberați, 8.561 dispăruți. Trebuie precizat că aceste cifre priveau anii 1916-1921, aici fiind incluși și prizonierii făcuți de Armata Română în campania din 1919, împotriva Ungariei.

Reconstituirea cu maximă rigoare a numărului și categoriilor de prizonieri de război Centrali aflați în lagărele românești în timpul Primului Război Mondial este o restanță istoriografică. Cauzele țin în primul rând de lipsa de acuratețe a surselor disponibile. Intrarea în circuitul științific a unor informații arhivistice noi, eventual inițierea unui program amplu de cercetare, cu implicarea unor istorici din mai multe țări, ar putea rezolva și această problemă.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.