Leonid Litra

Plăcut impresionat de protestul de ieri. Nu-mi prea aduc aminte de proteste cu o participare atît de mare. Şi dublu impresionat de faptul că aceşti oameni au venit singuri, nesiliţi de nimeni (cel puţin aşa ştiu eu).

Cu toate că leadershipul mişcării civice deranjează prin prezenţa cîtorva persoane nu tocmai binevenite, avînd în vedere trecutul lor nu tocami curat, totuşi idea acestui protest e mai importantă decît prezenţa acelor inşi printre liderii mişcării, deocamdată. Asta în cazul în care mişcarea nu se va transforma în partid politic. Dacă totuşi există intenţia de a crea un partid politic pe baza mişcării civice, asta înseamnă că majoritatea celor care susţineau acest protest se vor dezamăgi, inclusiv eu. Chiar sper că cei din fruntea mişcării încă n-au reuşit să creadă că particpantii la protest îi sprijină anume pe ei şi că îi vor urma în orice circumstanţe. Lumea a ieşit în stradă din cauza condiţiilor de viaţă tot mai rele, din cauza furtului acelui miliard, din cauza scumpirilor care au avut loc, din cauza că cei care se află la guvernare au pierdut simţul realităţii, din cauza… din multe alte cauze.

Însă ceea ce mi se pare mai important acum este altceva. Mă întreb cît de orbi pot fi cei de la guvenare şi de ce nu pot înţelege cît de grave sunt problemele existente? Protestul de azi mi-a adus aminte în mod natural de protestul din Ucraina, de EuroMaidan. Atunci cînd pe 21 noiembrie 2013 în Kiev au început protestele, cerinţele protestatarilor au fost foarte simple şi realiste – semnarea Acordului de Asociere cu UE. După primul asalt al protestatarilor de către forețele de ordine, cerinţele s-au extins – pe lângă Acordul de Asociere se mai cerea demisia prim-ministrului şi a ministrului de interne. Iar după ce protestatarii erau urmăriţi, hărţuiţi şi nimic nu se schimba în bine, s-a cerut demisia lui Ianukovici, care nu era gata să meargă în întîmpinarea protestatarilor. În februarie 2014 Ianukovici era gata să ofere totul, guvern nou, alegeri anticipate, acord de asociere, bani, etc, însă societatea nu mai accepta nimic – vroiau capul lui Moţoc.

Revenind la Moldova, acum cei de la guvernare şi cei din umbra ei trebuie să îndeplinească cerinţele protestatarilor, nu să declare cît de mult îi înţeleg şi cît de mult le respectă dreptul de a protesta. Miliardul furat trebuie să fie întors şi cei care se fac vinovaţi să fie traşi la răspundere. Toţi spun că miliardul e pierdut, însă nimeni nu a încercat cu adevărat să-l întoarcă. Pe lista principală mai sunt aeroportul, justiţia şi multe altele. Ei, cei aflaţi la guvernare, trebuie să înţeleagă că acum pot întoarce ce-au luat şi ţara ar putea reveni la normal, posibil. Pe urmă s-ar putea întîmpla să fie gata să dea totul, dar va fi prea tîrziu.

E greu să scapi de oligarhi imediat. Din păcate, îi dai jos pe unii şi îi pui sus pe alţii. Sper că de această dată nu se va întîmpla aşa, deși recunosc că realitatea din jur îmi taie din speranţă. Vrea să-mi iau ţara înapoi şi să nu mi-o mai ia nimeni. Asta vreau.

Integrare prin ignorare - cam asta a fost strategia de integrare a minorităţilor etnice în Moldova. O dată în cîţiva ani, pe 31 august, mă gândesc de ce minorităţile etnice nu pot deveni parte a ceea ce numim Republica Moldova? Întrebarea e prea complicată ca să găsim un răspuns uşor, însă merită să încercăm. Că să fie limpede, atunci când vorbesc despre integrarea minorităţilor etnice, nu am în vedere să uite ei limba şi cultura lor, am în vedere că pe lângă tot ce au ei să mai ştie ceva din tot ce aparţine acestei ţări.

Despre instituţii e greu să vorbeşti. Biroul Relaţii Interetnice e lipit pământului de sărac ce este, ceea ce indică clar că minorităţile etnice nu au fost niciodată o prioritate a statului şi anume din această cauză nu am ce să le reproşez. Învăţarea limbii române de către alolingvi şi integrarea minorităţilor etnice s-a făcut mai degrabă prin organizaţii neguvernamentale cum sunt ANTEM sau altele care au grijă de acest domeniu. Dar este aproape imposibil ca ONG-urile, fără sprijinul statului, să reuşească să schimbe ceva ce a fost uitat în ultimii douăzeci şi ceva de ani.

În multe cazuri, unicul element pe care îl leagă pe cetăţean de Moldova este paşaportul. Ceea ce este şi mai rău, în unele cazuri nici măcar pasportul nu reprezintă mai mult decît o relaţie juridică dintre stat şi cetăţean. Oamenii privesc programe străine la televizor şi trăiesc într-o lume paralelă, cu emoţii străine. Iar atenţia pentru minorităţile etnice din partea statului se face mai mult prin muzică şi dansuri. Bineînţeles că dansurile nu strică, dar ele de sine statator nu sunt un model de integrare.

În Moldova există mai multe lucruri stranii legate de minorităţile etnice, inclusiv faptul că majoritatea minorităţii vorbeşte în limba rusă. Asta chiar dacă ucraineni, de exemplu, sunt mult mai mulţi decît ruşi. În fine, există şi alte probleme cum ar fi tensiunile interetnice bazate pe diferite aprecieri date unor procese integraţioniste sau istoriei. Subiectul cetăţeniei inclusive (inclusive citizenship) nu poate fi văzut ca o problema separată de contextul geopolitic şi cel istoric. În Moldova, armonia interetnică s-ar fi putut îmbunătăţi considerabil dacă nu existau temeri că minorităţile sunt folosite ca un cal troian pentru a submina statul. Evenimentele recente din Ucraina reprezintă o ilustraţie exemplară a acestui „fenomen”.

Pînă la urmă nu avem de unde alege. Statul trebuie să prezinte o nouă viziune (şi resurse) de integrare a minorităţilor etnice. Modelul prin care minorităţile au fost ignorate nu a adus rezultate. Dimpotrivă, minorităţile s-au depărtat şi mai mult. În contextul actual, dar şi pe viitor, statul are nevoie de aceste minorităţi – ele sunt parte a vieţii acestei ţări. Or, proiecte de ţară, aşa cum pretinde a fi integrearea europeană, nu pot avea loc fără ca toată societatea să participe la ele. Sunt aproape sigur că comunicarea cu minorităţile din Moldova, predarea limbii române şi ancorarea lor în procesul de luare a deciziilor, în viaţă economică, dar şi culturală, va crea o Moldova mai puternică. Iar integrarea europeană poate fi mai aproape prin integrarea minorităţilor, respectiv, de la integrare prin ingnorare trebuie să ne mişcăm spre integrare prin integrare.