Vladimir Beşleagă

Se cere, mai întâi, să fac o mică precizare-explicaţie: de ce am ortografiat astfel numele acestei remarcabile şi neuitate personalităţi şi nu aşa cum a apărut el pe parcursul întregii epoci a vechiului regim, care i-a preschimbat litera „P” în „B”. Or, I s-a zis, dar şi s-a scris, mereu şi mereu Corobceanu, pe când, de adevăratelea, tot neamul său care se trăgea din zona Huşilor, stabilit pe legendarele meleaguri sorocene, aşa cum atestă sora sa Teofania în amintirile ei, se numea COROPCEANU. E şi asta o dovadă a politicii acaparatoare şi asimilatoare a acelui regim de a-şi impune până şi schimbarea numelor, fie măcar şi printr-o singură literă!

Iar motivul sau, mai bine zis, motivele pentru care mi-a revenit de dincolo de decenii chipul acelui om au fost multiple, şi anume: faptul că am avut fericita ocazie să-l cunosc personal şi să port în mine imaginea lui cu adevărat cuceritoare prin deschidere umană şi nobleţe de spirit, dar şi prin alte stimuluri cum ar fi acea culegere de amintiri despre el, coordonată de regretatul academician Leonid Ciomârtan, ca şi recent scoasele la vedere informaţii din arhivele de la Chişinău şi Bucureşti, care varsă o nouă şi întregitoare lumină asupra faptelor de mare valoare naţională dar şi de curaj civic românesc, atât de rar întâlnit în acele vremuri de tristă amintire.

Dar, poate că… adevăratele imbolduri de a readuce în actualitate destinul eroic, dar şi tragic a acestei ilustre personalităţi au fost următoarele două: unul având sursa în imediata actualitate, adică exact în zilele acestea când s-a produs la noi Sărbătoarea Limbii Române, pentru adevărul căreia a pledat cu toată dăruirea Anatol Coropceanu, lucru pentru care a fost atacat dur de satrapul Bodiul, care l-a şi băgat cu zile în mormânt, dar şi pentru faptul, că atunci când dl Ciomârtan mi-a solicitat un text de amintiri pentru cartea respectivă, i-am prezentat unul cu titlul „Omul şi sistemul”, prin care expuneam idea mea că anume sistemul, pentru care a militat Anatol Coropceanu toată viaţa lui, anume acel sistem l-a şi anihilat. Or, amintirile-reflecţiile mele nu au încăput în carte, alcătuitorii ei (L. Ciomârtan şi Gh. Cincilei) considerând, probabil, că nu se înscriu în acele pagini…

Desigur, m-a durut acest gest, dar, cu trecerea timpului, sentimentul s-a estompat, iar acum, cand ei tustrei sunt plecaţi în lumea celor drepţi, consider că e de datoria mea, ca unul căruia bunul Dumnezeu i-a hărăzit ceva mai multe zile şi o minte cât de cât senină… da, e de datoria mea sfântă să reînviu imaginea şi memoria lui Anatol Coropceanu, omul politic şi… omul pur şi simplu…

„Minciuna rusă” este genericul eseului semnat de celebrul fondator şi director de publicaţii, scriitorul şi ziaristul Constantin Tănase (Timpul din 1 şi 8 august curent), cu un titlu mai mult ca memorabil: SCRISOARE CĂTRE TINERII CARE S-AU NĂSCUT DUPĂ 1990: TOTUL NUMAI DESPRE MINCIUNĂ.

Textul debutează cu o spusă a lui Otto von Bismark despre proliferarea minciunii, mai cu seamă „în timpul războiului, după vânătoare şi înainte de alegeri”. După care autorul intră în temă: „... ruşii mint cu şi fără prilej, cu şi fără scop, ei mint din obişnuinţă, pentru orice eventualitate”, adresându-se direct junei generaţii: „Voi, cei care v-aţi născut după 1990 nu cunoaşteţi MINCIUNA rusă aşa cum am cunoscut-o noi, cei care ne-am născut în URSS şi care ne-am trăit jumătate de viaţă în acest Imperiu al Răului, dar care s-ar numi mai potrivit Imperiul Minciunii”.

Iată, succint, ideile de bază ale acestui studiu magistral (a propos, încă nefinisat) după subtitlurile din text: „Pe mine m-au minţit la şcoală”, „De ce azi facem pact cu minciuna?”, „Copii şi părinţi - niciun conflict între generaţii”, „Adevărul istoric şi minciuna rusească”, „Voi, tinerii, aveţi un mare noroc şi... nenoroc”, „Voi, tinerii, aveţi o oportunitate”, „Omul minţit nu e liber”, „Un om deştept e mai greu de minţit”, „Minciuna în politică e cea mai profitabilă investiţie...”

E bine cunoscut curajul civic şi scrisul tăios, adesea caustic, al colegului Constantin Tănase, vizând cele mai fierbinţi şi dureroase probleme ale chinuitei noastre tranziţii spre o lume şi o viaţă decentă. Mărturie stau cele patru volume de publicistică apărute până în prezent: „Ochiul lui Esop” (20OO), „Patria vuindă” (2001), „Hoţii de mituri” (2004) şi „Groapa cu lei”, lansată de curând cu prilejul împlinirii unui prag de vârstă a autorului, 65 de ani.

Constantin Tănase a parcurs o viaţă extrem de activă, care în mare parte coincide cu ceea ce numim noi astăzi, în perspectivă istorică, Mişcarea de Renaştere şi Eliberare Naţională, al cărei unul dintre cei mai marcanţi actori a fost, dar şi a deceniilor ce au urmat, având o singură şi imbatabilă armă: condeiul publicistic sau CUVÂNTUL ADEVĂRULUI spus cu voce tare şi fără nicun menajament, necruţând pe nimeni, de la un simplu popă şi până la preşedintele ţării...

Prezentul text, asupra căruia ţin să atrag atenţia eventualilor vizitatori de blog, e unul ieşit din comun nu doar în cadrul ziaristicii de la noi, fie ea presa tipărită sau on line, ci şi în ceea ce priveşte politica promovată de structurile de conducere ale Republicii Moldova. Or, nimeni, dar nimeni până astăzi, nu a cutezat să spună, direct, cu voce tare, în auzul întregii lumi, ce a însemnat şi ce mai înseamnă pentru noi, cei trăitori în această rezervaţie postcolonială-postsovietică, reziduurile fatale ale secularului monstru, care este Rusia, eternul IMPERIU AL MINCIUNII.

Citiţi şi recitiţi doar compartimentul
„ADEVĂRUL ISTORIC ŞI MINCIUNA RUSEASCĂ”:
„Adevărul istoric spune:

Poporul Ucrainei poartă un război sfânt de eliberare împotriva agresorilor ruşi (în timpul lui Putin).

Minciuna rusească zice:

Armata rusă nu e implicată în lupta patrioţilor ucraineni împotriva huntei fasciste a naţionaliştilor ucraineni.

Adevărul istoric spune:

Poporul Finlandei poartă un război sfânt de eliberare împotriva agresorilor ruşi (în timpul lui Stalin).

Minciuna rusească zice:

Armata Roşie luptă împotriva agresorilor finlandezi care au atacat mişeleşte URSS.

Adevărul istoric spune:

Poporul Afganistanului poartă un război sfânt de eliberare împotriva agresorilor ruşi (în timpul lui Brejnev).

Minciuna rusească zice:

Armata sovietică îşi face datoria internaţionalistă pentru a apăra independenţa Afganistanului.

Adevărul istoric spune:

Armata rusă a ocupat Transnistria (în timpul lui Elţin).

Minciuna rusească zice:

Populaţia paşnică din Transnistria îşi apără dreptul de a vorbi în limba maternă.

Adevărul istoric spune:

Rusia ţaristă a ocupat partea din stânga Prutului a Ţării Moldovei.

Minciuna rusească zice:

Armata rusă a eliberat Basarabia de sub jugul turcesc.

Adevărul istoric spune:

Pe 28 iunie 1940, ruşii au ocupat partea de est a României (Moldova din stânga Prutului).

Minciuna rusească zice:

Armata Roşie a eliberat Basarabia de sub jugul boierilor şi capitaliştilor români...”
No comment!

11 august 2014

P.S. Acest mesaj al lui Constantin Tănase, reprezentant al unei venerabile generaţii, adresat tinerilor de după 1990 se poate considera şi ca un adevărat TESTAMENT.

ADDENDA

Vin să amintesc două momente din relaţiile mele cu publicaţiile redactate de mult admiratul meu coleg: cu ani în urmă, graţie bunăvoinţei Domniei Sale, am avut posibilitatea să susţin câteva rubrici de real interes fie la FLUX, fie la Timpul. Mi-am amintit de un text care purta un titlu ce a părut la acea vreme de-a dreptul scandalos. Se numea, nici mai dur, dar nici mai blând decât „RAPĂNUL RUSESC”. Ziceam aşa, scurt pe doi: De ce oare noi, moldovenii, nu ne grăbim să ne spălăm de RAPĂNUL RUSESC? Şi tot eu răspundeam: Pentru că ne temem că vom da de propriul rapăn - RAPĂNUL NAŢIONAL!... Şi mai ziceam: atunci va trebui să ne curăţăm şi de rapănul... nostru. Apoi, încheiam: taaare grea treaba asta, să scapi de propriul rapăn! Mai lesne-i să laşi aşa precum este, căci, oricum... două rapănuri... ţin mai... cald!...

V.B.