1. Cântar de cuvinte.
Pe 13 februarie curent, la Muzeul de arte plastice al Republicii Moldova, a avut loc vernisajul expoziţiei GRAFICA ROMÂNEASCĂ 2013. A fost o idee-iniţiativă a domnului director Tudor Zbârnea, care s-a dovedit extrem de inspirată şi fericită, dat fiind că a beneficiat de un numeros public, preponderent tineret... Apropo, la multe manifestări culturale junii noştri cam absentează cu mult... entuziasm!
Aici au venit masiv!
S-au rostit cuvântări, unele cam pe-alăturea, aşa încât dacă te plictiseai, nu aveai decât să mai treci de la un stand la altul să-ţi bucuri ochii cu tot noi şi noi surprize grafice.
L-am văzut pe dl Vasile Botnaru făcând poze şi am cutezat a-l întreba:
- Dta eşti prezent în expoziţie?
- Nu.
- De ce? Doar şi dta faci...
- Eu fac... pseudografică...
În fine, i-am mai spus de atâtea ori: dta ai spart o pistă nouă în tehnica graficii şi s-ar fi cuvenit să...
Dar, tocmai în acest moment, parcurgând sălile a doua oară, am observat, pitită într-un colţ - ungher o gravură care m-a lăsat... priplex! (cum obişnuia să pronunţe o hiperintelectuală: PRIPLEX!) Poate de aceea mi-am amintit de bizara pronunţie, pentru că m-a lovit direct în ... PLEX!
O parabolă grafică de mare valoare expresivă şi... de o profundă filozofie.
Semnătura: COLŢA ONISIM.
Mergeţi neapărat să vizionaţi expoziţia...
2. PETRU CĂRARE LA 79 DE ANI
În cadrul expoziţiei din piaţeta de la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost inaugurată o originală selecţie de poeme şi imagini cu prilejul comemorării a doi poeţi de excepţie: Grigore Vieru şi Mihai Ursachi, cărora le-a fost alăturat şi vehementul critic al regimului totalitar, care merită cu îndreptăţire calificativul de disident: PETRU CĂRARE. Intrat pentru mai mulţi ani ca şi cum într-un con de umbră, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău a avut inspirata idee de a aduce în actualitate numele şi opera celui care mai este printre noi şi căruia îi urăm, în pofida sănătăţii precare, zile şi ani mulţi înainte...
Dat fiind că ne aflam într-un loc sacru, precum este cel de la picioarele Marelui Domnitor, oferindu-mi-se cuvântul, am reprodus un episod memorabil, care a avut loc în vara-toamna lui 1959. Se împlineau şase secole de la legendara fondare a Ţării Moldovei. Dar şi 100 de ani de la Unirea Principatelor. Oficialităţile, la început, au aceptat iniţiativa, venită din partea intelectualităţii să marcheze evenimentul, dar când s-a aflat că cele două date coincid, au spus categoric: VETO! Tineretul scriitoricesc, însă, a decis să celebreze istorica dată. A fost format un grup de iniţiativă. Au fost tipărite şi difuzate, manual desigur, bilete de invitaţie. Dar... S-au găsit... informatori, care au anunţat organele respective şi acestea au închis localul unde avea să se producă manifestarea. Atunci tinerii au mers la gara feroviară. Acolo, la restaurant cânta un bătrân lăutar, care i-a zis o Horă a Uniri, de s-a clătinat edificiul din temelii, pentru că s-au încins în ea sute de... pasageri ce se nimeriseră acolo...
Dar programul preconiza depunere de flori la soclul Domnitorului. Şi kaghebiştii ştiau de treaba asta. Deci, au blocat accesul spre monument... Zicea Cărare:
- Ei credeau că noi o să venim dinspre stradă... Noi am luat-o pe ocolite, am venit dinspre grădină, am depus jerbele de flori şi am luat-o din loc... Sticleţii au rămas cu gurile căscate când au priceput că i-am păcălit...
Cine erau cei care au făcut acel gest istoric? PETRU CĂRARE, GICU VODĂ ŞI VLAD IOVIŢĂ...
Iar, în finală, am reprodus cel mai acut şi acid rechizitoriu, pe care l-a făcut intelectualitatea noastră naţională regimului totalitar :
Noi avem un hoţ în casă,
Noi cu hoţul stăm la masă.
Ne-a ieşit mai ieri în cale
Cu idei şi cu pistoale.
Şi s-auzi tu noutate:
Vrea încă să-i zicem: frate!
Dar să-i dai în loc de pită
Un calup de dinamită...
Ce părere aveţi despre conul de umbră, în care a fost împins acest om de un curaj fără seamăn şi poet de primă mărime?
3. GRIGORE VIERU VS ANDREI LUPAN
Tot în aceste zile, cu prilejul celor 79 de ani de la naşterea lui Grigore Vieru, a avut loc la Muzeul de arte plastice a Republicii Moldova lansarea unul volum antologic din creaţia poetului în selecţia şi prezentarea grafică realizată de Spiridon Vangheli. Publicul a fost numeros: elevi, liceeni, profesori, oameni de creaţie...
Amfitrionul reuniunii, Spiridon Vangheli, a făcut o largă prezentare a operei lui Grigore Vieru, amintind şi de unele momente mai puţin plăcute şi cunoscute din viaţa regretatului poet. Mi s-a oferit şi mie posibiltatea de a aminti unele întâmplări la care am fost participant şi martor. Cei care au fost de faţă, le-au auzit.
Aici, însă, aş vrea să adaog un episod, care mi-a scăpat şi de care mi-am amintit mai târziu.
Era în mai 1987. Pe întreg teritoriul fostului imperiu pornise aşa zisa restructurare, iniţiată de Gorbaciov, la noi, însă, continua aceeaşi stare de veşnică... baltă. Primii s-au mişcat scriitorii şi ceea ce au hotărât să facă, a fost să dea jos vechea conducere a Uniunii şi să aleagă una reformistă. S-a purces la colectarea de semnături pentru a obţine girul centrului moscovit. S-au adunat 109, mai era nevoie de câteva, dar... Apropo, Spiridon Vangheli şi Grigore Vieru au ezitat să semneze acel demers...
Ei bine, îi priveşte. Şi fără semnăturile lor misiva a ajuns la Uniunea Centrală, ba chiar şi la... CC al PCUS.
Dar despre alt aspect vroiam să relatez.
În ultimii ani se produseră câteva altercaţii între clasicul literaturii sovietice moldoveneşti, academicianul Andrei Lupan şi mai tânărul, dar în plină ascensiune şi bucurându-se de tot mai mare popularitate poetul firav, dar bătăios Grigore Vieru. Supărat şi enervat, Grigore a pornit să redacteze un mesaj-rechizitoriu, pe care s-a decis să i-l aducă la cunoştinţă adversarului său tocmai la adunarea care a avut loc pe 18-19 mai acel an.
Mi-amintesc, în drum spre Uniune, l-am ajuns din urmă pe bătrânul Lupan, care ştia ce pun la cale tinerii, şi, fiind om simţit, s-a exprimat cu o doză de ironie: „Asta am meritat-o!” Adică, să fim daţi jos...
Ei bine, urcă Grigore la tribună şi începe să citească ceea ce avea scris (ţin să precizez, că înainte de asta mi-a cerut părerea: s-o citească sau?.. i-am răspuns: dă-i drumul, frate, doar ne bucurăm de glasnost!)
Şi i-a făcut bătrânului un perdaf de zile mari: i-a amintit de piesa de mare minciună şi falsitate „Lumina”, de faptul că l-a ţinut preşedinte pe Boţu atâţia ani, până şi-a curmat acela zilele, dar de fapt, el a condus Uniunea... La un moment dat, Lupan îi zice:
- Tovarăş Vieru, dă-mi foile celea, că... le-oi citi acasă...
Finala care-i?
Adunarea s-a terminat a doua zi, dimineaţă.
Nu ştiu, dacă Spiridon îşi aminteşte, dar a avut idea de a ne invita la el acasă. Am venit în trei: Spiridon, Grigore şi eu... Cum am coborât din troleu, la staţia Miron Costin de azi (atunci Karl Marx), mergem o bucată de loc în tăcere, la un moment dat răbufneşte, primul, Spiridon... Şi ce zice? Iată ce concluzie a făcut din toată tărăşenia cu Andrei Lupan:
- Măi Grigore, măi! Se vede că ai crescut fără... tată...
P.S. Aţi dibuit subtextul? Încercaţi...
P.P.S. Titlul antologiei din poezia lui Vieru, editată de Spiridon Vangheli este: „Tu m-ai strigat, fiule?”
Aparţine... poetului sau... antologatorului? Şi într-un caz şi-n celălalt: cum se descifrază?
15 februarie 2014