Vladimir Beşleagă

-- De ce: Haşdeu?
-- Pentru că recent s-au împlinit 175 de ani de la naşterea celui care a marcat, ca nimeni altul dintre basarabeni, istoria şi cultura română, titan al literelor şi eminent exponent al conştiinţei naţionale.
-- De ce: actualitate?
-- Pentru că pe parcursul anului 2012 Editura Ştiinţa-Chişinău a scos de sub tipar volumele 6, 7, 9, 15 şi 16 din ediţia critică (îngrijire: Stancu Ilin şi I.Oprişan, lector Mihai Papuc), eveniment editorial în premieră, care ne aduce, pentru prima dată, între coperţile ultimelor două cărţi fulminanta operă publicistică hasdeuiană. Acea nepreţuită moştenire, care a fost, pe parcursul multor decenii, ţinută sub lacăt de zbirii diverselor regimuri şi ideologii şi care vine să răsune ca o palmă dată peste obrazul scorţos al contemporaneităţii noastre corupte...
-- Dar de ce: ruşinea noastră?
-- Pentru că!
Zice marele rebel Hasdeu, pornind la decizia lui Garibaldi de a înălţa un „monument în memoria lui Girolamo Savonarola” şi vizând pe I. Heliade Rădulescu, cel care şi el, cândva, pledase pentru ridicarea unui monument lui Gheorghe Lazăr, dar apoi a... uitat: ”Am văzut pe d.Heliade Rădulescu din 1848 şi tot pe dumnealui în 1869. NI-E RUŞINE!..” Citim aceste sfinte cuvinte ale înaintaşului nostru şi ne ia foc obrazul de... RUŞINE.
În faţa Palatului Republicii, unde îşi ţine şedinţele Parlamentul R.M. se află un mic squar, unde printre tulpinile de brazi se vede o ţeavă neagră, marcând locul în care urma să fie instalat monumentul (bustul?) marei interprete de operă Maria Cebotari, cea care a dus departe în lume faima Basarabiei... O idee nobilă, de cinstire a predecesorilor, care a fost, cu multă neruşinare, uitată. ” NU VĂ E RU—Şi—NE!!!”, strigă, către noi, conştiinţa lui Haşdeu...
Şi noi!?
Citim în „Cosmopolitism şi naţionalism”: ”Ca români, să nu uităm că suntem latini. Numai români şi numai latini... Să păstrăm, deci, cu o fanatică gelozie acest gingaş tezaur, pe care poate să ni-l răpească într-o zi pentru totdauna pestifera suflare a demonului... Acesta este nivelul cosmopolit, duşmanul cel mai înverşunat al adevăratei umanităţi... Trăiască NAŢIONALISMUL!” Iată că aici, la noi, pe zidurile Chşinăului, citim inscripţii ca acestea: ” MOLDOVENI, DECI ROMÂNI!”, ”BASARABIA E ROMÂNIA!”, ”VREM REUNIRE CU ROMÂNIA!” Da, pe ziduri! Acolo, unde altădată şi în altă limbă, fraţii mai mari îşi zgâriau în limba lor expresiile porcoase... Pe aceleaşi ziduri tinerii noştri îşi exteriorizează cele mai scumpe dorinţe şi vise şi drepturi: de a fi români!
NI-E RUŞINE!
Din motto-ul la volum: ”Mântuitorul a zis: ”Rodul iese din grăuntele cel putrezit în pământ”. Această învăţătură se aplică d-o potrivă la om şi la plantă... Grăunţii cei putreziţi în pământ ai neamului românesc sunt oasele unui Mircea, Ştefan, Mihai, Greceanu, Miron Costin, Horea, Şincai, sute şi mii... Acesta este cimitirul în care, din sămânţa cea îngropată a înţelepciunii şi a bărbăţiei strămoşeşti, dacă ne vom da dulcea osteneală de a mai mişca din când în când uitatele brazde sau cel puţin câte una din ele, VA ÎNFLORI O NOUĂ ROMÂNIE.”
Ce se întămplă astăzi cu noi?
NI-E RUŞINE!
28 februarie 2013
P.S. Cu acest prilej jubiliar Biblioteca municipală B.P. Hasdeu a organizat o frumoasă lansare a volumelor apărute, momente festive au avut loc la biblioteca Academiei, prin licee... A marcat acest eveniment şi Muzeul de literatură „Mihail Kogălniceanu”, în invitaţia căruia citim din aprecierile lui G.Călinescu: ”Hasdeu... posedă până la virtuozitate arta de a aţâţa curiozitatea, de a irita şi de a amâna, de a lăsa pe cititor în prada celei mai furioase nevoi de a afla imposibilul”... Ceva mai jos vine şi un alt excerpt: ”Hasdeu ne dă, în domeniul literaturii, atât fragmente sclipitoare cât şi întreguri rău clădite” (din O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia de Mihai Cimpoi ).”... întreguri rău... clădite”? La ... Haşdeu? La acest gigant, care a muncit întreaga-i viaţă cât atâtea institute şi academii luate la un loc?
Iată, dar, că şi peste atâţia ani, GENIUL BASARABIEI nu a ajuns să fie deplin înţeles şi apreciat la justa-i valoare...
NI-E RUŞINE!!!
V.B

-- Impresii, da, dar de ce: sorocene?
-- Pentru că zilele acestea, împreună cu un grup de colegi de la RADIO EUROPA LIBERĂ-CHIŞINĂU, am făcut o călătorie la Soroca, unde am participat la lansarea a două cărţi: „REALITATEA СU AMĂNUNTUL” de Iulian Ciocan şi „JURNAL DE SÂMBĂTĂ” de Valentina Ursu.
-- Bun. Clar. Dar de ce impresii între... „MATERIAL ŞI IDEAL”?
-- Păiii, ca să vezi: la întoarcere din foarte emoţionanta noastră călătorie, recapitulând cele văzute şi auzite la Biblioteca „Basarabia” şi în scurta plimbare pe cheiul sorocean al Nistrului, ajungând la unele concluzii net contradictorii, mi-am amintit, prin analogie, de o altă vizită-călătorie, pe la începutul anilor „90 ai secolului trecut, când am fost invitat şi am participat la Cursurile de vară ale Universităţii Nicolae Iorga la Vălenii de Munte...
-- Dar... cele două călătorii... le despart mari distanţe... şi în SPAŢIU şi în TIMP!
-- Ajuns, acum peste două decenii, în acea localitate de la poalele Muntelui Roşu, venind în contact cu gazdele, văzând dezastrul postceauşist al realităţilor de acolo, dar şi din toată România, am fost literalmente şocat de următorul contrast dintre ceea ce VEDEAM şi ceea ce AUZEAM. Vedeam: SĂRĂCIE, vedeam MIZERIE, dar AUZEAM o limbă FRUMOASĂ, AUZEAM o ROSTIRE ELEVATĂ, pe care o sorbeam ca pe un balsam...
-- Nu cumva vrei să zici că... acum, la Soroca...?
-- În cadrul lansării celor două volume s-au făcut auzite şi unele lucruri bune, plăcute, dar mult mai numeroase au fost răbufnirile de revoltă, aduse critici vehemente tuturor şi la toate cele ce se întâmplă la noi, astăzi... Stând şi ascultând cum se debita despre gunoaiele ce ne inundă, despre mişmaşurile politice, despre eşecurile eforturilor noastre cam generalizate de a instala o normalitate cât de cât, erai copleşit, volens-nolens, de o stare quasiapocaliptică... Ei, bine, asta se referă la cele enunţate de reprezentanţii generaţiilor mai vechi... Dar... tinerii? Unul dintre aceştia, îndemnat să-şi spună părerea asupra subiectului în discuţie, a tăiat-o scurt: „Nu am timp !”
-- Şi totuşi: ce e cu: materialul şi idealul?
-- Poate... vrei să zici: cu VĂZUTUL şi AUZITUL? Aici am ţintit să ajung. Am auzit destule lucruri care m-au întristat. Dar am văzut atâtea altele, care m-au bucurat şi emoţionat profund. D.e. am revăzut-o pe admirabila doamnă Ana Bejan, personalitate legendară a meleagurilor sorocene, care, la vârsta ei, rămâne un vulcan de energie... Am reîntâlnit-o pe minunata ziaristă Nina Neculce, o personalitate cum rar întâlneşti în mediul nostru poluat... Pe fermecătorul şi dreptul la suflet şi la cuvânt părinte Nicolae Robu... Da, am contemplat magnifica CETATE A LUI ŞTEFAN, care sprijină cu zidurile ei seculare cerul de deasupra noastră, iar Nistrul cel bătrân şi mereu tânăr îi poartă imaginea din mileniu în mileniu... Dar cel mai mult m-a marcat în această neuitată călătorie următorul moment-fapt-episod: plimbându-ne de-a lungul cheiului, am ajuns la pietroiul negru, care marchează locul pe unde au trecut Nistrul oştile lui Petru cel Mare în Moldova, la 1711... (Asta, pe lângă că sus, pe culme, deasupra oraşului, se înalţă acea aşa zisă Lumânare a reconoştinţei)...
Însă, o MINUNE!
A venit şi ea, peste secole, REPLICA.
MAREA REPLICĂ A ISTORIEI ŞI A ADEVĂRULUI NEAMULUI NOSTRU.
Şi timpul, şi atmosfera, dar şi impresiile sumbre, învălmăşite, ce ni s-au adunat, aglomerat şi suprapus pe parcurs, au fost într-o clipă ca şi cum spulberate--străfulgerate--luminate--înnobilate--ÎNDUMNEZEITE la vederea imaginii ca de aur, plutind între CER ŞI PĂMÂNT, a BISERICII MARAMUREŞENE, dar al Preşedintelui României pentru Basarabia, instalată acum, recent, pe acest loc sfânt al istoriei noastre, care a fost şi este şi va rămâne în veci SOROCA, ORAŞUL-CETATE A ROMÂNISMULUI...

20 februarie 2013

P.S. Am oferit autografe la întâlnirea de la biblioteca „Basarabia”, dar am avut o mare şi plăcută surpriză să mi se ofere şi mie... unul. A fost o cărticică pentru copii, cu titlul „Poveşti versificate”, semnată de o autoare soroceană, Elena Ţârdea-Spinei, redactor literar la săptămânalul „Realitatea”. Iată ce-mi scrie: „Dlui V. B., o amintire DE POVESTE despre un ORAŞ DE POVESTE”. Îţi mulţumesc, Elena, şi bun venit în lumea fantastică a poeziei.