-- Impresii, da, dar de ce: sorocene?
-- Pentru că zilele acestea, împreună cu un grup de colegi de la RADIO EUROPA LIBERĂ-CHIŞINĂU, am făcut o călătorie la Soroca, unde am participat la lansarea a două cărţi: „REALITATEA СU AMĂNUNTUL” de Iulian Ciocan şi „JURNAL DE SÂMBĂTĂ” de Valentina Ursu.
-- Bun. Clar. Dar de ce impresii între... „MATERIAL ŞI IDEAL”?
-- Păiii, ca să vezi: la întoarcere din foarte emoţionanta noastră călătorie, recapitulând cele văzute şi auzite la Biblioteca „Basarabia” şi în scurta plimbare pe cheiul sorocean al Nistrului, ajungând la unele concluzii net contradictorii, mi-am amintit, prin analogie, de o altă vizită-călătorie, pe la începutul anilor „90 ai secolului trecut, când am fost invitat şi am participat la Cursurile de vară ale Universităţii Nicolae Iorga la Vălenii de Munte...
-- Dar... cele două călătorii... le despart mari distanţe... şi în SPAŢIU şi în TIMP!
-- Ajuns, acum peste două decenii, în acea localitate de la poalele Muntelui Roşu, venind în contact cu gazdele, văzând dezastrul postceauşist al realităţilor de acolo, dar şi din toată România, am fost literalmente şocat de următorul contrast dintre ceea ce VEDEAM şi ceea ce AUZEAM. Vedeam: SĂRĂCIE, vedeam MIZERIE, dar AUZEAM o limbă FRUMOASĂ, AUZEAM o ROSTIRE ELEVATĂ, pe care o sorbeam ca pe un balsam...
-- Nu cumva vrei să zici că... acum, la Soroca...?
-- În cadrul lansării celor două volume s-au făcut auzite şi unele lucruri bune, plăcute, dar mult mai numeroase au fost răbufnirile de revoltă, aduse critici vehemente tuturor şi la toate cele ce se întâmplă la noi, astăzi... Stând şi ascultând cum se debita despre gunoaiele ce ne inundă, despre mişmaşurile politice, despre eşecurile eforturilor noastre cam generalizate de a instala o normalitate cât de cât, erai copleşit, volens-nolens, de o stare quasiapocaliptică... Ei, bine, asta se referă la cele enunţate de reprezentanţii generaţiilor mai vechi... Dar... tinerii? Unul dintre aceştia, îndemnat să-şi spună părerea asupra subiectului în discuţie, a tăiat-o scurt: „Nu am timp !”
-- Şi totuşi: ce e cu: materialul şi idealul?
-- Poate... vrei să zici: cu VĂZUTUL şi AUZITUL? Aici am ţintit să ajung. Am auzit destule lucruri care m-au întristat. Dar am văzut atâtea altele, care m-au bucurat şi emoţionat profund. D.e. am revăzut-o pe admirabila doamnă Ana Bejan, personalitate legendară a meleagurilor sorocene, care, la vârsta ei, rămâne un vulcan de energie... Am reîntâlnit-o pe minunata ziaristă Nina Neculce, o personalitate cum rar întâlneşti în mediul nostru poluat... Pe fermecătorul şi dreptul la suflet şi la cuvânt părinte Nicolae Robu... Da, am contemplat magnifica CETATE A LUI ŞTEFAN, care sprijină cu zidurile ei seculare cerul de deasupra noastră, iar Nistrul cel bătrân şi mereu tânăr îi poartă imaginea din mileniu în mileniu... Dar cel mai mult m-a marcat în această neuitată călătorie următorul moment-fapt-episod: plimbându-ne de-a lungul cheiului, am ajuns la pietroiul negru, care marchează locul pe unde au trecut Nistrul oştile lui Petru cel Mare în Moldova, la 1711... (Asta, pe lângă că sus, pe culme, deasupra oraşului, se înalţă acea aşa zisă Lumânare a reconoştinţei)...
Însă, o MINUNE!
A venit şi ea, peste secole, REPLICA.
MAREA REPLICĂ A ISTORIEI ŞI A ADEVĂRULUI NEAMULUI NOSTRU.
Şi timpul, şi atmosfera, dar şi impresiile sumbre, învălmăşite, ce ni s-au adunat, aglomerat şi suprapus pe parcurs, au fost într-o clipă ca şi cum spulberate--străfulgerate--luminate--înnobilate--ÎNDUMNEZEITE la vederea imaginii ca de aur, plutind între CER ŞI PĂMÂNT, a BISERICII MARAMUREŞENE, dar al Preşedintelui României pentru Basarabia, instalată acum, recent, pe acest loc sfânt al istoriei noastre, care a fost şi este şi va rămâne în veci SOROCA, ORAŞUL-CETATE A ROMÂNISMULUI...
20 februarie 2013
P.S. Am oferit autografe la întâlnirea de la biblioteca „Basarabia”, dar am avut o mare şi plăcută surpriză să mi se ofere şi mie... unul. A fost o cărticică pentru copii, cu titlul „Poveşti versificate”, semnată de o autoare soroceană, Elena Ţârdea-Spinei, redactor literar la săptămânalul „Realitatea”. Iată ce-mi scrie: „Dlui V. B., o amintire DE POVESTE despre un ORAŞ DE POVESTE”. Îţi mulţumesc, Elena, şi bun venit în lumea fantastică a poeziei.