Linkuri accesibilitate

Vladimir Beşleagă



-- Impresii, da, dar de ce: sorocene?
-- Pentru că zilele acestea, împreună cu un grup de colegi de la RADIO EUROPA LIBERĂ-CHIŞINĂU, am făcut o călătorie la Soroca, unde am participat la lansarea a două cărţi: „REALITATEA СU AMĂNUNTUL” de Iulian Ciocan şi „JURNAL DE SÂMBĂTĂ” de Valentina Ursu.
-- Bun. Clar. Dar de ce impresii între... „MATERIAL ŞI IDEAL”?
-- Păiii, ca să vezi: la întoarcere din foarte emoţionanta noastră călătorie, recapitulând cele văzute şi auzite la Biblioteca „Basarabia” şi în scurta plimbare pe cheiul sorocean al Nistrului, ajungând la unele concluzii net contradictorii, mi-am amintit, prin analogie, de o altă vizită-călătorie, pe la începutul anilor „90 ai secolului trecut, când am fost invitat şi am participat la Cursurile de vară ale Universităţii Nicolae Iorga la Vălenii de Munte...
-- Dar... cele două călătorii... le despart mari distanţe... şi în SPAŢIU şi în TIMP!
-- Ajuns, acum peste două decenii, în acea localitate de la poalele Muntelui Roşu, venind în contact cu gazdele, văzând dezastrul postceauşist al realităţilor de acolo, dar şi din toată România, am fost literalmente şocat de următorul contrast dintre ceea ce VEDEAM şi ceea ce AUZEAM. Vedeam: SĂRĂCIE, vedeam MIZERIE, dar AUZEAM o limbă FRUMOASĂ, AUZEAM o ROSTIRE ELEVATĂ, pe care o sorbeam ca pe un balsam...
-- Nu cumva vrei să zici că... acum, la Soroca...?
-- În cadrul lansării celor două volume s-au făcut auzite şi unele lucruri bune, plăcute, dar mult mai numeroase au fost răbufnirile de revoltă, aduse critici vehemente tuturor şi la toate cele ce se întâmplă la noi, astăzi... Stând şi ascultând cum se debita despre gunoaiele ce ne inundă, despre mişmaşurile politice, despre eşecurile eforturilor noastre cam generalizate de a instala o normalitate cât de cât, erai copleşit, volens-nolens, de o stare quasiapocaliptică... Ei, bine, asta se referă la cele enunţate de reprezentanţii generaţiilor mai vechi... Dar... tinerii? Unul dintre aceştia, îndemnat să-şi spună părerea asupra subiectului în discuţie, a tăiat-o scurt: „Nu am timp !”
-- Şi totuşi: ce e cu: materialul şi idealul?
-- Poate... vrei să zici: cu VĂZUTUL şi AUZITUL? Aici am ţintit să ajung. Am auzit destule lucruri care m-au întristat. Dar am văzut atâtea altele, care m-au bucurat şi emoţionat profund. D.e. am revăzut-o pe admirabila doamnă Ana Bejan, personalitate legendară a meleagurilor sorocene, care, la vârsta ei, rămâne un vulcan de energie... Am reîntâlnit-o pe minunata ziaristă Nina Neculce, o personalitate cum rar întâlneşti în mediul nostru poluat... Pe fermecătorul şi dreptul la suflet şi la cuvânt părinte Nicolae Robu... Da, am contemplat magnifica CETATE A LUI ŞTEFAN, care sprijină cu zidurile ei seculare cerul de deasupra noastră, iar Nistrul cel bătrân şi mereu tânăr îi poartă imaginea din mileniu în mileniu... Dar cel mai mult m-a marcat în această neuitată călătorie următorul moment-fapt-episod: plimbându-ne de-a lungul cheiului, am ajuns la pietroiul negru, care marchează locul pe unde au trecut Nistrul oştile lui Petru cel Mare în Moldova, la 1711... (Asta, pe lângă că sus, pe culme, deasupra oraşului, se înalţă acea aşa zisă Lumânare a reconoştinţei)...
Însă, o MINUNE!
A venit şi ea, peste secole, REPLICA.
MAREA REPLICĂ A ISTORIEI ŞI A ADEVĂRULUI NEAMULUI NOSTRU.
Şi timpul, şi atmosfera, dar şi impresiile sumbre, învălmăşite, ce ni s-au adunat, aglomerat şi suprapus pe parcurs, au fost într-o clipă ca şi cum spulberate--străfulgerate--luminate--înnobilate--ÎNDUMNEZEITE la vederea imaginii ca de aur, plutind între CER ŞI PĂMÂNT, a BISERICII MARAMUREŞENE, dar al Preşedintelui României pentru Basarabia, instalată acum, recent, pe acest loc sfânt al istoriei noastre, care a fost şi este şi va rămâne în veci SOROCA, ORAŞUL-CETATE A ROMÂNISMULUI...

20 februarie 2013

P.S. Am oferit autografe la întâlnirea de la biblioteca „Basarabia”, dar am avut o mare şi plăcută surpriză să mi se ofere şi mie... unul. A fost o cărticică pentru copii, cu titlul „Poveşti versificate”, semnată de o autoare soroceană, Elena Ţârdea-Spinei, redactor literar la săptămânalul „Realitatea”. Iată ce-mi scrie: „Dlui V. B., o amintire DE POVESTE despre un ORAŞ DE POVESTE”. Îţi mulţumesc, Elena, şi bun venit în lumea fantastică a poeziei.

-- De ce: Grigore Vieru?
-- Pentru că recent s-au împlinit patru ani de la tragicul accident şi de la plecarea poetului din viaţă.
-- De ce: Marian Lupu?
-- Pentru că Domnia Sa a fost anume acea persoană de rang înalt care şi acum patru ani, dar şi zilele acestea a „ilustrat” magistral îndoliata ceremonie, atunci funerară, acum de... comemorare.
-- Dar de ce: eternul speaker?
-- Pentru ... CĂ!!!

Dar să trecem direct la miezul chestiunii. Cităm din notiţele făcute pe urmele fierbinţi ale evenimentului. „21 februarie 2009. FUNERALIILE LUI GRIGORE - O MARE DE OAMENI... ŞI LA OPERĂ ŞI LA CIMITIR... COPII, ELEVI, STUDENŢI, MATURI ŞI MUUULŢI BĂTRÂNI... TOŢI CU FLORI... ATÂTEA FLOOORI! O MARE DE FLORI!... FUNERALII NAŢIONALE! GARDĂ DE ONOARE... SĂBII SCOASE DIN TEACĂ... POLIŢIE... FANFARĂ MILITARĂ ... GARDA PREZIDENŢIALĂ ÎN UNIFORMĂ DE GALĂ... LA CIMITIR MITING DE DOLIU... VORBITORI MUUULŢI! ... ŞI DOI POEŢI: A. PĂUNESCU ŞI V. MATEI...
ULTIMUL A AVUT CUVÂNTUL SPEAKERUL LUPU, CARE ROSTIND O FRAZĂ: „POETUL A SPUS CU MULT CURAJ CĂ SUNTEM...” ŞI PE CÂND CĂUTA CUVÂNTUL, MULŢIMEA A STRIGAT: „ROMÂNI!”, CEEA CE A CONSTITUIT MOMENTUL SUPREM AL FUNERALIILOR, CÂND S-A ÎNTÂLNIT POEZIA CU VOCEA POPORULU I, ÎN POFIDA ÎNCERCĂRII GUVERNANŢILOR DE A-L COFISCA PE POET ÎN MOARTE ŞI DE A PROFITA DE NENOROCIREA LUI ŞI A NOASTRĂ.
DETALIU: CEREMONIA SE TRANSMITEA PE CÂTEVA MONITOARE ŞI, VOCILE, LA DIFUZOARE, DAR IMEDIAT SUNETUL A DISPĂRUT... A FOST SCOS...”

Şi acum să cităm din cele enunţate de domnul Marian Lupu pe 14 februarie curent, la depunerea de flori la bustul poetului, aflându-se în aceeaşi funcţie de speaker: „Ziua de naştere a marelui poet e un bun prilej ... să nu uităm niciodată ...a fost un om de o valoare deosebită... de o bunătate excepţională... de o rară cultură şi inteligenţă...” Toate bune şi la locul lor spuse, în asemenea împrejurări. Numai că finalul: „DUPĂ O SCURTĂ PERIOADĂ DE LA ZIUA SA DE NAŞTERE POETUL S-A STINS DIN VIAŢĂ ”.

Stop! Cum vine asta? Vieru e născut pe 14 februarie. A decedat pe 18 ianuarie, fiind înmormântat la trei zile, pe 21.

-- „ZIUA DE NAŞTERE A ... CUI?” o avu în vedere domnul speaker. Cel care a rostit acum patru ani cuvântul de jelanie la memorabilul miting. ZIUA DE NAŞTERE A LUI VIERU? Ba bine că nu! ZIUA DE NAŞTERE A LUI EMINESCU! Pentru că 18 ianuarie cade exact la trei zile după sfânta zi de 15 ianuarie, ZIUA POETULUI...

P.S. Văzut-aţi, domnii mei, ce coincidenţe - confuzii se produc în discursurile (dar, poate, şi în minţile) adoraţilor noştri diriguitori?

P.P.S. Admit că informaţia de care m-am servit (PUBLIKA MD din 14 februarie) nu a fost exactă. De ce atunci site-ul Parlamentului nu face corecţia de rigoare?

P.P.P.S. Oricum, cele două episoade la care m-am referit, prin ele însele, vorbesc despre ceva, dar ceva foaaaarte relevant!

15 februarie 2013

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG