Rândurile - reflecţiile de mai jos mi-au fost inspirate (provocate) de tableta pusă recent pe post la Europa Liberă de scriitorul
Iulian Ciocan, la rubrica Domniei Sale „Realitatea cu amănuntul”, pe care o susţine de ani de zile, muncă demnă de admiraţie, dar şi de albă invidie, în care autorul, după pertinente judecăţi asupra realităţilor interminabilei şi... tristei noastre tranziţii, ajunge la concluzia precum că statul acesta zis RM nu ar fi decât un „stat fantomă, iar cetăţenii lui nişte... oameni-fantome”.
E o metaforă-formulare destul de dură, dacă nu ar fi şi... dureroasă!
Tocmai incitat de o asemenea constatare aş vrea să expun câteva considerente ce-mi vin în minte în legătură cu problema în discuţie.
Din capul locului vreau să zic, că întrebarea: Ce este statul? m-a preocupat din adolescenţă încă. Dar aşa cum atunci nu-mi erau accesibile decât cărţi-surse de informaţie oficiale, din cadrul ideologiei marxist-leniniste, am putut să am acces doar la lucrarea lui F. Engels „
Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului”, desigur, în ruseşte...
Abia mai târziu, mult mai târziu, am avut în mână „
Republica” lui Platon, dar şi magistralul eseu de juneţe a lui Eminescu „
Influenţa austriacă asupra românilor din principate”.
Am să încerc să fiu cât mai concis.
1. Statul, ca atare, este una din marile descoperiri ale omenirii. Or, un stat, oricât de slab ar fi el, este preferabil inexistenţei acestuia, deoarece ar duce la anarhie, ceea ce înseamnă pieirea tuturor.
2. Există popoare care au state apărute în mod firesc, adică drept fenomene-instituţii naturale, şi altele care au state constituite în mod artificial, adică... nefiresc. Din această, a doua categorie, face parte Republica Moldova ca stat.
Apropo, în unul din interviurile mele mai vechi, fiind întrebat ce este RM, am emis şi eu o formulare foarte dură, afirmând că aceasta ar fi un stat... parazit etc... Asta pentru că am trăit şi suferit în el ani lungi şi grei; dar când vine un coleg mai tânăr şi se pronunţă la fel de categoric, cad pe gânduri şi-mi zic: „Bine, bine, poate că o fi şi aşa, dar ce te faci cu generaţia, care s-a născut după '91, are acum 22 de ani, ce vor zice ei, auzind că sunt nişte... fantome, iar nu oameni... reali?”
Dar hai să vedem ce spune Platon la acest subiect. Mai exact, cum se raportează un stat la oamenii ce-l constitue, adică îl consfinţesc. Dar nu direct, din dialog, ci prin rezumatul lui Constantin Noica, pus în capul volumului V al operelor filozofului elen (Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,1986, p.10).
„...dialogul culminează în descrierea a cinci tipuri de oameni: omul suveranităţii morale şi de cunoaştere (numit aici om regal sau aristocratic), omul timocratic, cel oligarhic, omul democratic şi cel tiranic”. În concordanţă cu acestea există şi cinci tipuri de organizare-guvernare statală. Adică, omul-oamenii imprimă conţinut statului, în care trăiesc, dar nu invers!
E ceea ce numim noi mentalitate socială...
Dar ştiţi cum descifrează unii tineri de astăzi abrevierea RM? România Mică!
Acum să vedem ce spune Eminescu despre stat ,dar mai cu seamă despre statul la români. (Proză şi versuri, ediţia V. G. Morţun, Iaşi,1890, p.136).
„...să ne întrebăm fără părtinire, cum întâlnim pe poporul nostru în istorie, din momentul în care iea devine mai străvezie adecă de pe la începutul secolului al 14. Îl găsim totdeauna dezbinat înlăuntru, dezbinat în politica sa cu vecinii.”
„Popoarele nu sânt un product al naturei - aceasta trebuie stabilit. La începutul dezvoltării lor iele au nevoie de un punct stabil, împrejurul căruia să se cristalizeze lucrarea lor comună, statul lor, precum roiul are nevoie de matcă.”
„Când mersul liniştit şi regulat al afacerilor ieste lovit în centrul, în regulatorul său, treaba nu poate merge bine”.
Şi finalul excerptului eminescian – profetic, genial:
„Şi cu toate acestea, noi, Românii, de sute de ani n-am avut altă plăcere mai mare, decât a ne răsturna principii”.
10 noiembrie 2013
P.S. În limbaj actual, aceasta ar însemna: a face cu ou şi cu oţet guvernarea, lucru pe care îl şi întreprinde o mare parte a presei noastre, dar şi majoritatea analiştilor, aşa zişi... politici. Şi asta fără să ţină cont de faptul că, în condiţiile gravei crize economice mondiale, actualul preşedinte, Parlamentul, guvernul, chiar şi justiţia reuşesc, târâş-grăpiş, să dirijeze barca aceasta nenorocită care se numeşte RM spre ţărmul, chiar dacă problematic, al Europei Unite...
