Linkuri accesibilitate

UE ajută Bulgaria la eradicarea epidemiei de pestă porcină


Continuă protestele împotriva ordinului de a fi sacrificați porcii în zone în care nu există epidemie și acuzațiile împotriva turiștilor români.

În cadrul unei întâlniri la Bruxelles cu ministrul bulgar al Agriculturii, Desislava Taneva, comisarul pentru Sănătate și siguranța alimentară, Vytenis Andriukaitis, a salutat măsurile de combatere a epidemiei de pestă porcină aplicate în Bulgaria, printre care sacrificarea animalelor într-o rază de 20 de km de la focarele existente. Uniunea Europeană a acordat o primă tranșă de 2,9 milioane de euro la care, în decurs de o lună, se vor adăuga alte 11 milioane - compensații pentru sacrificarea a peste 100 000 de porci în cinci complexe industriale.

Uniunea europeabă va trimite un grup de experți care va verifica situația pe teren. Ministrul Taneva a declarat că toți proprietarii de animale sacrificate vor primi compensații. Mărimea ajutorului european va fi actualizată în funcție de evoluția epidemiei.

Taneva a mai spus că cea mai mare parte din animalele crescute în curțile țăranilor și neînregistrate a fost deja sacrificată. Guvernul va lansa un plan, finanțat din buget, pentru refacerea populației de porci.

Răspunzând criticilor premierului, PSB a declarat că nu va politiza tema pestei porcine. Cea mai mare formațiune de opoziție a formulat cinci propuneri pentru depășirea crizei. De la surplusul bugetar de 1,5 miliarde euro să le fie plătite țăranilor animalele sacrificate la preț de piață, așa cum procedează guvernul român. Să fie restabilite serviciile veterinare raionale și instalațiile de incinerare pe care actualul guvern le-a închis. Să fie redusă, pe cât posibil, populația de mistreți. Procuratura să deschidă anchete împotriva funcționarilor care au contribuit prin pasivitate sau acțiuni greșite la apariția pestei porcine.

Președinta PSB, Kornelia Ninov,a a calificat acuzațiile lui Borisov la adresa turiștilor români (care ar fi adus PPA în Bulgaria) drept o tentativă stângace de a se eschiva de responsabilitate. Ea a declarat că în urmă cu o săptămână de vină pentru epidemia au fost mistreții veniți din România, acum – turiștii români, iar peste o săptămână – probabil - țânțarii din România. Singurul responsabil pentru criză este însă guvernul care a rămas pasiv, timp de doi ani, în fața pericolului.

Continuă protestele împotrivă ordinului de a fi sacrificați porcii în zone în care nu există epidemie. La protestul din orașul Pervomai a vorbit avocatul poporului Maia Manolova, care a cerut să fie acordate compensații de stat la preț de piață și proprietarilor de porci neînregistrați.

XS
SM
MD
LG