Decizia a fost adoptată pe 17 ianuarie în două lecturi de „legislativul” de la Tiraspol, care a motivat că, astfel, vor fi „compensate parțial” pierderile în bugetul regiunii, cauzate de taxele vamale pe care sunt obligați să le plătească, de la 1 ianuarie 2024, agenții economici din Transnistria în bugetul de stat al R. Moldova, la fel ca toate companiile moldovene.
Cu o zi mai devreme, la Tiraspol, a avut loc primele negocieri din acest an în formatul 1+1. Revenit la Chișinău, vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, părea optimist.
„Avem speranța, ținând cont de discuțiile purtate [la Tiraspol], că nu vor fi create impedimente pentru fermieri (...) S-a lăsat să se înțeleagă că Tiraspolul va recula de la această decizie”, a spus Serebrian la un briefing la Guvern, pe 17 ianuarie.
- Te-ar putea interesa și: Serebrian, după discuțiile de la Tiraspol: „Vrem să creștem cheltuielile pentru cetățeanul nostru din stânga Nistrului”
Într-o reacție la decizia luată la Tiraspol în aceeași zi, Biroul politici reintegrare a spus că reprezentanții Chișinăului au „avut convingerea” că mesajul lor „a fost auzit și înțeles” la negocieri.
Chișinăul îndeamnă Tiraspolul să renunțe la aceste pretinse taxe vamale și spune că ele vor limita libera trecere către terenurile agricole din raionul Dubăsari, amplasate după traseul Tiraspol-Camenca, ceea ce va duce la „creșterea tensiunilor dintre cele două maluri”.
Potrivit Biroului, 15 agenți economici din comunele Cocieri, Molovata Nouă, Coșnița și Doroțcaia din raionul Dubăsari au stocate în depozitele aflate după traseul Tiraspol - Camenca 957 tone de porumb, 776 tone de floarea soarelui, 766 tone de grâu și 50 tone de orz. Pe lângă faptul că Tiraspolul a limitat perioada în care acest material semincer poate fi transportat, acum fermierii vor trebui să plătească pretinse plăți vamale la trecerea prin posturile de control ilegale ale Tiraspolului.
Polemicile legate de taxele vamale au pornit după ce, la început de an, a intrat în vigoare un nou Cod Vamal, care, printre altele, pune în condiții egale agenții economici de pe ambele maluri care fac import/export, după o perioadă lungă de scutiri pentru cei din stânga Nistrului.
Între timp, Serviciul Vamal a anunțat că toți agenții economici din regiunea transnistreană s-au conformat noilor cerințe și nu au apărut probleme serioase privind partea logistică.