Cu puțin timp înainte ca, în august 2021, capitala Afganistanului să cadă sub asediul talibanilor, RFE/RL a discutat cu mai mulți tineri din Kabul, specialiști în diverse domenii, care au povestit atunci care sunt temerile și neliniștile lor cu privire la viitorul care îi așteaptă. Săptămâna aceasta, serviciul afgan al RFE/RL i-a contactat din nou pe acești tineri pentru a afla cum anume s-a schimbat viața lor între timp.
KABUL — Ahmad Dawood combină mai multe locuri de muncă în același timp – uneori vinde fructe pe stradă, alteori lucrează ca ajutor la bucătărie – totul pentru a-și putea întreține familia.
Dawood, croitor de meserie, a fost nevoit să închidă mica sa croitorie din agitatul cartier comercial Lycee Maryam din Kabul acum patru ani, după ce talibanii – noii conducători ai Afganistanului – au interzis bărbaților să interacționeze cu femei care nu le sunt rude apropiate.
„Am luat mașina de cusut acasă, așa că mai cos din când în când rochii pentru câțiva dintre clienții mei mai vechi”, povestește el.
- Te-ar putea interesa și: Kabul ar putea deveni prima capitală din lume lipsită de apă
Acum, clienții lui Dawood se strecoară pe furiș în locuința sa din cartierul Khairkhana, o casă modestă unde tânărul croitor în vârstă de 28 de ani locuiește împreună cu părinții săi în vârstă.
Însă, afacerea lui Dawood a avut mult de suferit atât „din cauza fricii de talibani”, cât și din cauza crizei economice paralizante și a sărăciei care afectează Afganistanul.
„Cine se gândește la rochii noi când nu are pâine să mănânce?”, povestește Dawood.
Lipsa locurilor de muncă și restricțiile impuse femeilor sunt principalele motive de nemulțumire la Kabul sub guvernarea talibană, au povestit mai mulți tineri intervievați de RFE/RL.
Talibanii, reveniți la putere după prăbușirea guvernului sprijinit de Occident, în august 2021, au interzis fetelor să continue studiile după terminarea școlii primare.
Femeile nu au voie să călătorească sau să ia masă în oraș dacă sunt neînsoțite de un bărbat din familie, la fel cum nu se mai pot angaja la lucru la organizații internaționale de ajutor, unde altădată erau angajate cu miile.
„Nu mai e timp de pasiuni”
„În prezent, majoritatea oamenilor din Afganistan, inclusiv cei din clasa de mijloc, supraviețuiesc numai cu pâine și ceai”, spune Naseem Karimi, un fost profesor de 29 de ani, care locuiește în cartierul Karte Se.
Pe vremuri, Karimi lucra la o școală privată din centrul Kabulului și visa să scrie un roman, și să călătorească. El își descrie viața de dinaintea talibanilor ca fiind una „confortabilă”, cu „un salariu decent” și cu „destul timp liber” pentru pasiunile sale – cititul și participarea la seri de poezie.
Școala și-a pierdut astăzi jumătate din elevi – fetele – din cauza interdicției privind educația lor. Zeci de băieți au plecat și ei, deoarece familiile lor nu și-au mai putut permite să plătească taxele de școlarizare.
Karimi și-a dat demisia la începutul anului 2022, deoarece „noul salariu nici măcar nu îi acoperea costul transportului cu autobuzul”.
Tânărul nu a precizat cu ce anume se ocupă în prezent, dar a spus că a lucrat „în diverse proiecte” și a avut diverse locuri de muncă, inclusiv muncă fizică.
„Nu mai am niciun hobby sau vis. N-am mai pus mâna pe o carte de luni de zile. Vin acasă obosit, mănânc, dorm, iar a doua zi în zori o iau de la capăt. Nici cu familia nu mai apuc să vorbesc”, le-a spus Karimi jurnaliștilor de la RFE/RL.
Bărbatul locuiește acum cu părinții săi și se întreabă dacă „va reuși vreodată să se căsătorească”. „Sunt prea sărac ca să întrețin o familie”, crede el.
„Nu mai avem voie să le spunem «talibani»”
Zainab Ramz are 26 de ani și câștigă pe lună 10.000 de afgani (aprox. 150 de dolari), lucrând la un post privat de radio din Kabul.
Tânăra locuiește cu părinții și doi frați mai mici, iar banii pe care-i câștigă îi ajung doar pentru mâncare și transport.
Singurul „lux” pe care și-l poate permite uneori e să iasă la o înghețată cu prietenele în zilele de mare caniculă.
„Pentru mine, munca nu e numai o cale de a câștiga bani. E libertatea mea, sănătatea mea mintală și sensul vieții mele”, spune ea.
Ramz nu a ieșit din casă aproape jumătate de an, când talibanii au intrat în capitală. Tocmai absolvise facultatea de jurnalismul la Universitatea din Kabul.
„Circulau zvonuri precum că talibanii răpesc și violează tinere sau le impus să se căsătorească forțat. Lumea era îngrozită în primele săptămâni și luni, dar treptat lucrurile s-au schimbat.”
„Un luptător taliban ne-a spus odată că, atunci când a venit pentru prima dată la Kabul, a fost surprins să vadă că oamenii din Kabul sunt și ei musulmani și sunt «normali», contrar a ceea ce credea el și mulți dintre camarazii săi”, își amintește ea.
Ramz se numără printre femeile afgane care s-au întors la locurile lor de muncă: în mass-media, în bănci, spitale, școli primare și alte instituții publice și private. Tânăra poartă o rochie largă, până la glezne, și un batic, conform codului vestimentar impus de guvernul condus de talibani.
„Ca jurnalistă, nu am voie să iau interviuri față-în-față cu oficiali talibani. Trimit întrebările pe telefon, îmi răspund cu mesaje vocale sau pun întrebări la conferințe de presă”, povestește Ramz.
Autocenzura în presa afgană sub talibani e obligatorie: nu poți critica direct conducerea sau politicile.
„Nici măcar nu mai avem voie să le spunem «talibani» la radio. Trebuie să zicem «guvernul»”, a adăugat Ramz.
„Acum e mai puțină corupție”
În Makroyan, Sara Atazada urmează un curs privat de engleză, visând să devină profesoară la o școală de fete.
Cursurile private sunt astăzi singura cale de a face studii superioare pentru fetele din Afganistan. Din cauza interdicțiilor impuse de talibani, Atazada nu și-a putut încheia studiile universitare.
„În acești patru ani, viața noastră s-a dat peste cap. Economia e la pământ, spitalele se prăbușesc, oamenii nu au ce mânca. Dar, trebuie să recunosc, e mai multă siguranță pe străzi”, a adăugat ea, repetând ceea ce am mai auzit și de alți tineri din Kabul.
„Corupția în instituțiile publice e mult mai mică acum”, crede și jurnalista din Kabul, Ramz.
În anii de conflict, atentatele sinucigașe erau un lucru obișnuit la fel ca și bombele plasate pe marginea drumului - puse în mare parte pe seama talibanilor, care luptau împotriva guvernului susținut de Occident între 2001 și 2021.
„Da, avem pace. Dar ne trebuie și hrană, și locuri de muncă, și libertate,” spune Karimi, fostul profesor. „Altminteri, pierdem cei mai buni ani ai vieții noastre.”
Notă: Toate numele din acest articol sunt pseudonime, pentru siguranța persoanelor intervievate.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
