Pe baza datelor preliminare, OIV a estimat producția mondială de vin la 232 de milioane de hectolitri (mhl) în acest an, în creștere cu 3% față de 2024, dar încă cu 7% sub media pe cinci ani.
„Dacă ne uităm la cauzele scăderii producției din ultimii trei ani, cea mai mare parte se datorează variațiilor climatice pe care le-am observat în ambele emisfere”, a declarat pentru Reuters directorul general al OIV, John Barker.
Potrivit unui comunicat OIV, Italia rămâne cel mai mare producător mondial de vin în 2025 (47,3 mhl), înaintea Franței (35,9 mhl) și Spaniei (29,4 mhl). Statele Unite ale Americii ocupă locul patru, în timp ce Australia își revine după recolta mai slabă din 2024 și își recâștigă locul de al cincilea producător mondial în 2025, înaintea Argentinei, care ocupă locul șase și este cel mai mare producător din America de Sud.
Și în R. Moldova, specialiștii estimează că în acest an recolta va fi mai bogată decât anul trecut, însă mai mică în comparație cu media multianuală.
OIV trece Moldova printre producătorii cu o creștere ușoară anul acesta.
„În 2025, producția de vin din Moldova este estimată la aproximativ 1,4 milioane de hectolitri, o creștere de 18 % față de 2024 și ușor peste media pe cinci ani (+3 %). Redresarea este legată în principal de condițiile meteorologice favorabile din primăvară, precipitațiile abundente îmbunătățind umiditatea solului și favorizând dezvoltarea strugurilor. Aceasta reprezintă un contrast evident cu stresul hidric sever și înghețurile târzii care au afectat negativ recolta din 2024”, se spune în raport.
Prognoza confirmă estimările interne, anterioare.
„Dacă e să facem o estimare, atunci recolta pe țară ar putea fi cu 10–20% mai mare față de anul precedent, dar cu 30–40% mai mică față de datele medii multianuale. Anul trecut, la vinării au fost procesate circa 169 de mii de tone de struguri, iar în acest an am putea ajunge la aproximativ 200 de mii de tone”, a declarat în septembrie Vladimir Corobca, expert în viticultură la Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) la Radio Moldova.
Uniunea Europeană, care reprezintă 60% din producția mondială de vin, continuă să se confrunte cu „o variabilitate climatică ridicată”, Franța și Spania înregistrând recolte foarte scăzute, Italia revenind la niveluri aproape normale, în timp ce unele țări din Europa Centrală și de Sud-Est au înregistrat o îmbunătățire față de mediile recente - a constatat OIV.
Creșterea limitată a producției mondiale de vin ar trebui să contribuie la stabilizarea stocurilor, în contextul cererii scăzute pe piețele mature, al scăderii consumului în China și al incertitudinii continue în comerțul mondial, a afirmat Barker, directorul OIV.
„Producția redusă poate crea dificultăți producătorilor individuali și unor regiuni... dar din perspectivă macroeconomică, este un lucru pozitiv, deoarece asigură alinierea producției și consumului”, a mai declarat Barker, într-o aluzie la faptul că exportatorii au un moment bun pentru a crește prețul.
Scris cu informații de la AFP și Reuters.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te