Un tribunal din Moscova a anulat certificatul de înregistrare al publicației „Novaya rasskaz-gazeta”, înființată de jurnaliștii de la una din ultimele publicații independente din Rusia, „Novaya Gazeta”. Decizia vine la numai o zi după ce același tribunal a anulat licența de tipărire a ziarului „Novaya Gazeta”, sub pretextul unei inexactități în statutul publicației, înregistrat încă în anul 2006. Redactorul-șef al „Novaya Gazeta”, Dmitri Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a declarat că hotărârea este „o lovitură politică, fără nici cel mai mic temei juridic”.
Revista „Novaya rasskaz-gazeta” a fost înființată de jurnaliștii de la „Novaya Gazeta” cu mulți ani în urmă - mai exact, în martie 2009 -, dar primul său număr a fost publicat abia pe 15 iulie 2022. Agenția rusă pentru supravegherea comunicațiilor, Roskomnadzor, a considerat că pauza îndelungată în apariția acesteia este un motiv pentru revocarea licenței.
Pe de altă parte, jurnaliștii de la „Novaya rasskaz-gazeta” spun că Roskomnadzor nu le-a oferit nicio explicație – de ce a trebui să aștepte atâta timp ca să ceară închiderea revistei? Mai mult, publicația ar fi înștiințat agenția federală despre apariția primului său număr încă pe data de 1 iunie, în timp ce Roskomnadzor a depus o petiție în instanța de judecată abia după ieșirea de sub tipar a revistei. În opinia jurnaliștilor, acest fapt ar lipsi agenția federală de orice temei pentru proces.
Tribunalul Basmannîi a aprobat petiția Roskomnadzor și a decis să anuleze certificatul de înregistrare al publicației.
Cu o zi înainte, pe 5 septembrie, același tribunal a anulat certificatul de înregistrare pentru versiunea tipărită a ziarului independent „Novaya Gazeta”, fondat încă în anul 1993, în parte cu bani proveniți din premiul Nobel pentru Pace acordat ultimului lider sovietic Mihail Gorbaciov.
Roskomnadzor a intentat procesul împotriva uneia dintre ultimele instituții media rusești independente la sfârșitul lunii iulie, spunând că„Novaya Gazeta” nu a reușit să prezinte noul său statut la Ministerul Justiției, după o schimbare de proprietate.
De partea cealaltă, avocații publicației insistă asupra faptului că schimbările din 2006 nu au necesitat prezentarea statutului autorităților.
Redactorul-șef al „Novaya Gazeta”, Dmitri Muratov, laureat al premiului Nobel pentru Pace 2021 și un critic vehement al Kremlinului, a declarat că va face recurs la această sentință.
„Este o decizie mizerabilă, luată la comandă, o decizie politică, fără nici cel mai mic temei juridic. Suntem judecați, cică, pentru faptul că, acum 20 de ani, nu am transmis niște documente, deși tot ce trebuia a fost transmis”, a declarat Dmitri Muratov, la ieșirea din sala de judecată, adăugând că va contesta hotărârea instanței.
Într-o declarație publicată pe rețele, editorii ziarului au numit suspendarea licenței de publicare drept o „tentativă de asasinare a „Novaya Gazeta””.
În martie, după începutul invaziei ruse în Ucraina, „Novaya Gazeta” a primit două avertismente din partea Roskomnadzor pentru lipsa unui însemn special atribuit așa-numiților agenți străini. Două avertismente într-un singur an pot constitui, de asemenea, un motiv de revocare a certificatului de înregistrare a unei instituții de presă. După al doilea avertisment, „Novaya Gazeta”, care încercase să funcționeze chiar și în condițiile cenzurii de război din Rusia, și-a suspendat activitatea. Site-ul său în Rusia este blocat de Roskomnadzor.
Unii jurnaliști de la Novaya Gazeta au părăsit țara și au plecat în Letonia, înființând publicația „Novaya Gazeta-Europe”. Muratov a rămas în Rusia și împreună cu o parte a vechii redacții a început să lucreze la revista „Novaya rasskaz-gazeta”. Dar paginile web ale ambelor publicații au fost blocate de autorități în Rusia la numai o săptămână de la lansarea acestora.