Războiul cu Israelul de luna trecută a decimat o parte importantă a conducerii militare de rang înalt a Iranului, i-a slăbit apărarea antiaeriană și a expus vulnerabilitatea forțelor sale aeriene. În doar câteva zile, Israelul a obținut superioritate aeriană, pregătind terenul pentru loviturile aeriene ale SUA asupra instalațiilor nucleare ale Iranului.
Dar războiul a testat și limitele alianței Iranului cu Rusia, care a oferit Teheranului puțin mai mult decât sprijin diplomatic pe durata celor 12 zile de conflict.
Cu încrederea în Moscova la un nivel minim, Iranul caută acum cu disperare să-și reconstruiască apărarea – și se îndreaptă spre China pentru armament militar avansat pe care Rusia nu a reușit să-l livreze. Însă, pe măsură ce Teheranul se orientează spre Beijing, întâmpină noi obstacole și scepticism, ceea ce scoate la iveală atât limitele opțiunilor sale, cât și profunzimea izolării sale strategice.
Rusia: un partener strategic doar cu numele
În ciuda unui acord de parteneriat strategic semnat recent și a unor ani de cooperare strânsă, sprijinul Rusiei pentru Iran în timpul acestei crize s-a dovedit în mare parte retoric.
Așa cum notează ziarul reformist Shargh, „această alianță, în momente critice, se bazează mai mult pe interese fluctuante decât pe angajamente ferme”.
Deși președintele rus Vladimir Putin a condamnat loviturile aeriene ale SUA ca fiind „nejustificate” și a oferit disponibilitatea pentru dialog, nu a făcut nicio promisiune privind un ajutor militar, Kremlinul insistând în repetate rânduri că acordul de parteneriat nu conține prevederi pentru sprijin militar în caz de război.
Ali Motahari, fost vicepreședinte al parlamentului iranian, a surprins sentimentul crescând de frustrare într-o postare pe X.
El a subliniat că Rusia a refuzat să vândă Iranului sistemul de apărare antiaeriană S-400, în ciuda faptului că Teheranul a furnizat Moscovei drone pentru războiul din Ucraina, în timp ce a livrat astfel de sisteme Turciei și Arabiei Saudite.
Fostul parlamentar a argumentat că reticența Rusiei se datorează temerilor că Iranul ar putea folosi S-400 împotriva agresiunilor israeliene, ceea ce ar expune superficialitatea așa-numitului parteneriat strategic „pe care Putin îl laudă”.
Eforturile Iranului de a cumpăra echipament militar avansat din Rusia – inclusiv avioane de luptă Sukhoi-35 (Su-35) și elicoptere de atac Mi-28 – au stagnat, de asemenea.
Potrivit Shargh, „cu excepția unor avioane de antrenament, niciunul dintre echipamentele promise nu a fost livrat”, problemele de producție din Rusia și presiunea diplomatică din partea statelor din Golful Persic, Israelului și Statelor Unite fiind invocate ca motive principale.
Acest tipar de lipsă de angajament probabil că i-a făcut pe oficialii și analiștii iranieni să-și pună deschis întrebări despre fiabilitatea Rusiei ca aliat.
Reticența Chinei și realpolitik-ul
Cu Rusia distrasă și nesigură, relatări neconfirmate din presa iraniană și occidentală susțin că Iranul s-a orientat spre China în speranța de a achiziționa armament militar avansat, în special avionul Chengdu J-10C.
Forțele aeriene ale Iranului sunt învechite rău și slab echipate pentru a face față unor adversari moderni. Flota sa constă, în mare parte, din aeronave americane și sovietice vechi, achiziționate înainte de revoluția din 1979, multe dintre ele menținute funcționale prin „resuscitarea” altor aparate și improvizații din ce e la îndemână.
J-10C este un avion de generație 4.5, monomotor, dotat cu avionică avansată, radar AESA și capabil să folosească rachete PL-15 cu rază lungă de acțiune. Este considerat un adversar credibil, deși nu egal, pentru avioanele avansate F-35I ale Israelului.
Totuși, reticența Chinei de a livra Iranului este accentuată, potrivit lui Andrea Ghiselli, lector la Universitatea din Exeter și șef al cercetării în cadrul proiectului ChinaMed al TOChina Hub.
„Beijingul încearcă să stabilizeze relațiile cu Washingtonul pentru a câștiga timp să-și crească în continuare autosuficiența tehnologică și economică”, a declarat Ghiselli pentru Europa Liberă. „Acest lucru este mai important decât reconstruirea forțelor aeriene iraniene”, a spus el.
Experții sunt de acord că relațiile Chinei cu rivalii regionali ai Iranului contribuie, de asemenea, la lipsa de disponibilitate a Beijingului de a consolida arsenalul militar al Teheranului.
„China a acționat mai degrabă ca un actor economic sau geo-economic în Orientul Mijlociu”, a menționat Hamidreza Azizi, cercetător la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate.
El a declarat pentru Europa Liberă că China apreciază relațiile sale cu vecinii arabi sunniți ai Iranului din Consiliul de Cooperare al Golfului – Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite – care sunt furnizori esențiali de energie și parteneri comerciali importanți, dar care mențin relații prudente cu Teheranul.
Analiștii sunt de acord, în linii mari, că cel mai eficient mod prin care China poate sprijini Iranul este continuarea achizițiilor de petrol, care oferă Teheranului venituri vitale în condițiile sancțiunilor.
Pentru Beijing, menținerea accesului la resursele energetice și evitarea destabilizării regionale cântăresc mai mult decât eventualele beneficii pe care le-ar avea din vânzarea de armament avansat Iranului, a argumentat Ghiselli.
Izolarea strategică a Iranului
Evenimentele din ultimele săptămâni au scos la iveală profunzimea izolării strategice a Iranului.
Atât Moscova, cât și Beijingul au pus pe primul loc propriile interese și relațiile cu adversarii Iranului, înaintea oricăror angajamente formale de alianță.
După cum concluzionează Shargh, refuzul Rusiei de a merge mai departe de simple declarații politice i-a afectat grav credibilitatea ca aliat, în timp ce realpolitik-ul Chinei asigură că orice sprijin militar semnificativ va rămâne inaccesibil.
Farzan Sabet, cercetător principal la Institutul Universitar de Studii Internaționale și de Dezvoltare din Geneva, a declarat pentru Europa Liberă că Teheranul „nu are opțiuni bune” în privința partenerilor militari externi.
Chiar dacă Teheranul ar reuși să cumpere avioane de luptă din China, ar avea nevoie de mult mai multe echipamente decât își poate permite pentru a menține superioritatea aeriană în viitoare conflicte, măcar deasupra propriului teritoriu.
„Acestea sunt extrem, extrem de scumpe”, a spus Sabet. „Având în vedere că Iranul este sub sancțiuni, nimeni nu știe cine ar putea avea banii necesari pentru a plăti.”
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te
